Închinarea are de-a face cu cine suntem noi, vorbeşte despre cine sau ce este Dumnezeul nostru şi despre cum alegem să trăim. […] Nu e nimeni care să nu se închine. […] chiar în acest moment şi cât va mai exista lumea aceasta, fiecare locuitor al ei se proşterne şi slujeşte ceva sau pe cineva – o imagine, o persoană, o instituţie, o idee, un duh sau pe Dumnezeu în Cristos. Fiecare este format în acest fel şi creşte spre un nivel de plinătate, fie al neprihănirii, fie al răutăţii. Nimeni nu este exclus şi nimeni nu poate dori să fie exclus. Fiecare dintre noi suntem închinători neîncetaţi şi aşa vom rămâne totdeauna, deoarece veşnicia este extrapolarea uneia dintre următoarele două condiţii: abandonarea în voia păcatului, care este urmată de pierderea veşnică, sau asumarea unei trăiri în neprihănire, care duce la câştigarea veşniciei. Acesta este adevărul central al existenţei noastre şi din acesta rezultă toate celelalte.

Harold M. Best, Închinarea neîncetată

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s