Pierderea ne obligă să vedem rolul dominant pe care îl joacă împrejurările în determinarea fericirii noastre. Pierderea ne ia toate proptelele de care ne sprijinim ca să ne fie bine. Ne trage preșul de sub picioare și ne prăbușim pe spate. Experiența pierderii ne aduce la limita extremă a ceea ce suntem fiecare.
Dar, când am ajuns la limita ultimă a ființei noastre, putem ajunge și la începutul unei relații vitale cu Dumnezeu. Eșecurile noastre ne pot duce la har și la o profundă trezire spirituală. E un proces care are loc frecvent cu cei care au trecut prin experiența pierderii. El începe adesea când stăm față în față cu slăbiciunile noastre și ne dăm seama cât de mult ne bizuim pe împrejurările favorabile, considerându-le ceva normal. Când intervine pierderea și schimbă în rău aceste împrejurări, furia, depresia și ingratitudinea ne dau pe față adevărata stare a sufletului, dezvăluindu-ne micimea sufletească. Constatăm atunci că identitatea noastră e una doar de suprafață.
Jerry Sittser, Har ascuns. Maturizarea sufletului care trece prin experienta pierderii
CARTEA E O VIAȚĂ 