Când eşti cu adevărat pus deoparte pentru Hristos, oamenii nu se uită la stilul tău de viaţă şi văd un set de reguli demodate pe care trebuie să le urmezi. Mai degrabă, ei privesc la stilul tău de viaţă şi-L văd pe Isus – viaţa Lui, puritatea Lui şi sfinţenia Lui, bucuria Lui, lepădarea Lui de Sine şi dragostea Lui. Când eşti cu adevărat pus deoparte, nu te plângi şi nu te vaiţi în sinea ta pentru că ratezi toate plăcerile superficiale şi păcătoase ale acestei lumi sau nu cauţi încontinuu metode subtile de a face compromisuri. Şi asta pentru că ai descoperit o mult mai măreaţă, adâncă şi infinit mai satisfăcătoare sursă de împlinire decât orice ţi-ar putea oferi lumea aceasta. Inima ta răspunde cu sinceritate ca un ecou la cuvintele psalmistului care spune „Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta“ (Psalmul 16:11) şi „…mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte“ (Psalmul 84:10).
Când eşti cu adevărat pus deoparte, nu mai ai nevoie să te bazezi pe reguli auto-impuse pentru a trăi o viaţă dedicată lui Dumnezeu. Ci, mai degrabă, devine cea mai mare bucurie şi desfătare a inimii tale faptul de a-ţi oferi viaţa Lui şi de a-i permite Duhului Său să te modeleze într-un vas pur şi sfânt, pus deoparte pentru scopurile Sale. Când eşti cu adevărat pus deoparte, îţi pierzi toată dorinţa pentru lucrurile lumeşti şi îţi doreşti mai mult din El. Aşa cum spune un vechi imn într-un mod foarte frumos: „lucrurile acestui pământ vor păli în mod straniu în lumina slavei şi harului Său“.
Leslie Ludy, Self-Righteousness vs. True Set-Apartness, postată pe blogul ei, luni, 5 mai 2014
Vezi şi postarea de aici.
CARTEA E O VIAȚĂ 