Un strop de viață #862


Dumnezeule veșnic și glorios, ai imprimat în sufletul omenirii chipul Tău, l-ai primit printre bunurile Tale și l-ai făcut parte din comoara Ta; nu ne lăsa să ne subapreciem, sărăcindu-Te astfel pe Tine, renunțând la sufletele acestea în schimbul a nimic, iar lumea întreagă nu valorează nimic, dacă trebuie să ne dăm sufletul pentru ea. Te rugăm să faci acest lucru, o, Doamne, de dragul Lui, a Celui care cunoaște beteșugurile noastre firești, căci le-a avut și El, și cunoaște și greutatea păcatelor noastre, căci a plătit mult pentru ele: Fiul Tău, Mântuitorul nostru Isus Cristos.

John Donne (1572-1631)

Un strop de viață #224


Am nevoie de o corecţie a viziunii pe care doar rugăciunea mi-o poate aduce, pentru că, pe parcursul întregii zile voi pierde din vedere perspectiva lui Dumnezeu. Rugăciunea, şi numai rugăciunea, mă aduce cel mai aproape de viziunea lui Dumnezeu. Mă trezesc din orbire şi văd în bogăţie o primejdie teribilă care pândeşte din umbră, nu un scop pentru care merită să lupţi; văd că valoarea depinde nu de rasă sau de statut, ci de chipul lui Dumnezeu pe care-l poartă orice fiinţă umană; văd că nici un efort de a înfrumuseţa aspectul exterior nu prezintă mare importanţă pentru lumea de dincolo.

Philip Yancey, Rugăciunea – Are ea puterea de a schimba ceva?

Un strop de viață #176


Cheia tuturor relaţiilor şi a împăcării este ca fiecare parte să fie dispusă să vadă faţa lui Dumnezeu pe chipul celuilalt. Căsnicia pune faţă în faţă doi oameni devotaţi lui Dumnezeu, al cărui chip se arată clar celor doi atunci când se văd unul pe altul în lumina Lui ce îi face să strălucească.

Ravi Zacharias, Eu, Isaac, mă căsătoresc cu tine, Rebecca

Un strop de viaţă #122


Trăsătura specifică a speciei noastre este aceea că nu ne simţim pe deplin acasă aici, un simptom al acestei stări fiind neliniştea cu care tindem spre o realitate superioară şi, totodată, mai durabilă. Deşi substanţa universului se regăseşte în celulele noastre, tot atât de adevărat este că în ele se regăseşte deopotrivă chipul Dumnezeului care a creat universul.

Philip Yancey, Zvonurile altei lumi