Părinții, școala și chiar clerul (care asigură transmiterea credinței religioase prin catehism) câștigă mai mult, împreună cu copiii, dacă îi deprind cu regulile logicii, respectul față de argument, nevoia de date verificabile și așteptarea de a modela în timp deopotrivă forma și substanța certitudinilor din care-și inspiră strategia existențială. Am depășit epoca în care copilul învață să vorbească în primii șapte ani, e alfabetizat în următorii doisprezece și obține (sau nu) o ulterioară „specializare” universitară, care-i va asigura existența profesională liniară, înainte de o „binemeritată” pensie. Învățăm toată viața, ne multiplicăm expertiza, participăm la o economie intelectuală dinamică, ne rescriem codul de funcționare socioculturală prin interacțiunea permanentă cu o mulțime de actori umani sau instituționali.
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
Categorie: Un strop de viață pentru părinți
Un strop de viață pentru părinți #30
Există o umilitate constitutivă a cunoașterii temeinice: cu cât progresezi, cu cât acumulezi mai mult, citind, studiind, meditând, operând conexiuni tot mai vaste, capeți cunoștiința că nu știi mai nimic din sfera cognoscibilă și, desigur, nimic din cea (deocamdată?) incognoscibilă. Omul bine educat are mereu „clustere” libere pe harta cunoștințelor sale: a fi an open-minded person nu înseamnă a credita apriori orice, cât a lăsa loc pentru transformările permanente la care te supune progresul intelectual consistent.
Iată ce scria poetul latin Juvenal: „Să ne rugăm pentru o minte sănătoasă într-un corp sănătos, pentru un suflet curajos, căruia nu-i e frică de moarte, care este liber de mânie și nu-și dorește nimic.”
Se cade să luăm distanță și față de fenomenul opus, întruchipat de prostănacul ignorant care respinge orice nu pricepe, sub motivul că e inutil de complicat.
John Alexander Smith (profesor la Oxford) spunea că principalul scop al educației privește dezvoltarea capacității de a descoperi când cineva spune idioțenii.
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
Un strop de viață pentru părinți #29
Ca educatori, suntem cu siguranță repetenți când vine vorba despre puterea exemplului, deși ar trebui să nu le predăm copiilor noștri nimic din ce nu reușim să facem noi înșine.
Nu poți, de pildă, încuraja practica lecturii dacă odraslele nu te văd niciodată cumpărând, citind și comentând o carte. Dacă nu le duci, de mână, în librării. Dacă nu cauți librăriile în orașele unde faci turism, dacă nu le arăți, acasă sau în lume, obiectul numit bibliotecă. Acest dus de mână constituie temelia convingătoare a oricărui demers educativ.
Îi aduci cu tine la biserică, dar nu ca pe niște anexe inerte, ci ca pe niște mici catehumeni, care află treptat semnificația fiecărui act liturgic, pe măsura vârstei.
Altfel spus, educația reușită pretinde un efort fizic și o investiție temporală corespunzătoare.
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
Un strop de viață pentru părinți #28
Cultura internetului – mediul natural al nativilor digitali – îți deschide toată cunoașterea umană, dar nu-ți poate dărui discernământ.
Iată portretul acestui paradox epocal: cei mai mulți nu mai fac distincția mereu necesară dintre materia primă a cunoașterii și operațiunile mentale prin care ea capătă coerență, formă clară și conținut judicios.
Faptul că e tot mai ușor să găsești informații nu te scutește de ucenicia laborioasă din spatele unei educații riguroase. Poate că nu mai ai neapărată nevoie de greacă veche și latină, dar nu poți ajunge la cunoașterea de calitate, productivă și coerentă decât prin dobândirea unor competențe certificate, și nu prin folosirea oarbă a unui mouse cu care deschizi la întâmplare pagini pe web.
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
Un strop de viață pentru părinți #27
Dacă primul spectacol la care asistă copilul e o familie armonioasă, trăitoare într-o casă unde, pe lângă computer, smartphone și tabletă, există și cărți frumoase, înaripate prin vocea maternă (bun, și de ce n-ar citi și tații povești?), el începe să descifreze realitatea într-o cheie destinsă și încrezătoare. Din păcate, părinții sunt împinși de societate către o atitudine hiperprotectivă. Văd în asta reflexul scăderii credinței în Dumnezeu, adică în instanța nevăzută care protejează copilul mai presus de manevrele noastre defensive.
Minunatul principiu paulin („toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos”) rămâne farul nestins al unei pedagogii echilibrate.
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
CARTEA E O VIAȚĂ 