Un strop de viaţă – Pagina 31

Devenind o prezență vindecătoare #57

Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei. Psalmul 101

Avem o singură ocazie de a ne trăi viețile pe acest pământ – și o singură șansă de a face alegeri bune. Așadar, ar trebui să cugetăm intens asupra gândurilor pe care le întreținem și asupra modului de gândire pe care îl cultivăm! Nici măcar nu știm dacă ziua de mâine va mai veni. La un moment dat, ne vom trăi ultima zi aici și apoi vom intra în veșnicie. Dacă vrem să schimbăm modul în care va arăta ziua de mâine, trebuie să ne schimbăm modul de gândire astăzi, în loc să permitem temniței acestei lumi și tentațiilor ei să ne țină înlănțuiți, departe de dragostea de Dumnezeu și de sensibilitatea noastră față de lucrurile duhovnicești. Lucrurile de care ne înconjurăm vor influența enorm dacă vom reuși sau nu să avem discernământ pentru a ne reînnoi mintea și a ne concentra asupra lucrurilor care ne păstrează sufletele puternice.

Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Apoftegmele Părinților pustiei #14

Un frate a zis unui bătrân: „Mi se tulbură inima dacă mă atinge chiar și cea mai mică grijă.” Bătrânul i-a spus: „ Noi ne mirăm de Iosif că era doar un copil când a ajuns în pământul Egiptului, pământ al închinării la idoli, cum a îndurat el încercările care au venit asupra lui. Iar Dumnezeu i-a dăruit slavă în cele din urmă. Îl vedem și pe Iov că n-a lepădat frica de Dumnezeu și nu a putut fi abătut de la nădejdea sa.”

Apa* Poimen a spus: „Semnul care-l deosebește pe călugăr în încercări se arată.”

*„Apa” = transliterare din coptă a cuvântului „avva”, „părinte, tată”.

Apoftegmele Părinților pustiei este o serie dedicată perioadei Postului Paștelui, în care ne propunem să descoperim spusele Părinților pustiei pe baza volumului Apoftegmele Părinților deșertului. Versiunea coptă sahidică sau Patericul copt, ediţie critică, studiu introductiv, note, revizie finală, concordanţă de Ștefan Colceriu.

Părinții Bisericii – Iuliana de Norwich

Când mi-am început documentarea pentru seria Părinții Bisericii, au existat multe nume feminine care apăreau fie în istoria personală a acelor episcopi, martiri și sfinți, fie în istoria Bisericii în sine, având propria poveste independentă și viață trăită pentru Hristos. Așa că, în luna martie, m-am gandit să scriu niște rânduri despre câteva femei deosebite din istoria Bisericii, onorând faptul că pe lângă cercul celor trei Capadocieni era și o soră, o sfântă de la care chiar și ei aveau de învățat…; sau, undeva departe de locul în care fusese exilat, chiar și marele teolog Ioan Gură de Aur avusese o ucenică, diaconiță…; sau într-o odaie din Imperiu, o mamă se ruga fierbinte pentru fiul ei, Augustin.

Despre viața Iulianei de Norwich (1343 – 1416) se cunosc puține detalii, însă un lucru este clar, faptul că ea deține un record: este autoarea celei mai vechi cărți în limba engleză, scrisă de o femeie.

Continuă lectura

Apoftegmele Părinților pustiei #13

Bătrânii spuneau: „Dacă ispita se ridică asupra ta în locul în care trăiești, nu-ți părăsi locul la vremea ispitirii; dacă nu, oriunde vei merge, vei găsi lucrul de care ai fugit. În schimb, fii răbdător până când ispita va pieri, așa încât plecarea ta să nu fie o piatră de poticnire și, la vreme de pace, plecarea ta să nu-i tulbure pe cei care rămân în locul acela.”

Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Ce să fac, părinte, căci nu fac nimic din cele ale călugăriei. Sunt mereu în nepăsare: mănânc, beau, dorm, am gânduri necurate, sunt în mare tulburare. Sar de la un lucru la altul și de la un gând la altul.” Bătrânul i-a zis: „Rămâi în chilia ta. Ceea ce poți face, fă fără să te tulburi. Dăruiește-te lucrului mărunt pe care-l faci acum în chilia ta, pentru Dumnezeu, păzindu-ți cugetul.”

Apoftegmele Părinților pustiei #12

Un bătrân a fost întrebat cum să nu se smintească un frate zelos când îi vede pe unii care se întorc în lume. El i-a răspuns: „Ia aminte la câinii care vânează iepuri și la cum unul dintre ei, abia după ce pândește iepurele și îl vede, aleargă după el. Când ceilalți îl văd că aleargă, fug și ei după el. Apoi fug după altul. Însă, în cele din urmă, se opresc și se întorc. Doar câinele care a văzut iepurele continuă să-l urmărească. El nu se oprește din osteneala sa din pricina celor care s-au întors, nu se îngrijorează din cauza spinilor și a mărăcinilor, cu toate că aleargă prin mijlocul lor. Tot așa este ci cel care Îl caută pe Domnul Isus Hristos cugetând la cruce fără încetare. El este mai presus de orice piedică ce ne va ieși în cale, până când ajunge la Cel răstignit.”