Devenind o prezență vindecătoare #84


Dumnezeu ne cheamă pe toți să lăsăm urmele Sale în lume. Putem găsi peste tot în jurul nostru oameni care au nevoie de compasiune – în familiile noastre, la locul de muncă, în bisericile noastre, sau când stăm la coadă la magazin. Trebuie doar să avem ochi să îi observăm! Și, pentru a face un pas înainte, putem încerca întotdeauna să aflăm câte ceva despre oamenii pe care îi întâlnim în viețile noastre. Chiar și ridicându-ne puțin ochii din smartphone-ul nostru pentru a întreba pe cineva cum îi merge ziua poate însemna mult pentru celălalt. Putem începe prin a practica în familia noastră compasiunea, oferindu-le lumina noastră. Însă cercul nostru se poate extinde pentru a-i cuprinde și pe alți oameni cu care ni se intersectează pașii, și care au nevoie de lumină și încurajare.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Refracții #3 – Despre artă


Arta are capacitatea de a provoca prezumțiile prestabilite cu privire la ce credem, de a opera în spărtura dintre Biserică și lume și de a aborda subiecte spirituale profunde.

Biserica trebuie să fie implicată în arte și chiar să îi susțină pe cei din afara ei, tocmai pentru că Dumnezeu și-a revărsat harul Său peste întreaga creație și fiecare artist, conștient sau nu, ia parte la „geamătul” Duhului.

Continuă lectura „Refracții #3 – Despre artă”

Devenind o prezență vindecătoare #83


Cum ar putea arăta întâlnirea cu o „lumină” din lumea noastră modernă? Gândiți-vă la o persoană care luminează încăperea cu simpla ei prezență datorită bucuriei pe care o radiază – nu din vanitate, ci dintr-o inimă curată. Gândiți-vă la o persoană care vă face să vă simțiți în largul vostru deoarece știe cum să vă mângâie, indiferent ce rană ați avea. Sau la acea persoană ale cărei cuvinte încurajatoare aduc vindecare și creștere, fără învinovățire, judecată sau critică. Gândiți-vă la acea persoană al cărei ajutor vă face să vă simțiți binecuvântați, ridicați și inspirați. Sau la persoana care nu se gândește doar la ea, ci vede nevoile din jurul său și se gândește la ceilalți. Sau la persoana care iartă repede, sau care vă face să vă simțiți important într-o încăpere plină de oameni. Gândiți-vă la persoana care nu are niciodată lucruri negative de spus și care găsește ceva bun în fiecare circumstanță. Aceste trăsături strălucesc mai puternic atunci când căutăm să cultivăm aceste daruri în noi înșine pentru a-i putea binecuvânta pe ceilalți și a le aduce lumină.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Refracții #2 – Arta, o fărâmă de veșnicie


Experimentăm o fărâmă de veșnicie când permitem minții noastre să răspundă în totalitate simțurilor noastre, să extragă ceva din realitatea eternității pe care Dumnezeu ne-o dezvăluie prin creativitate. Asta voia să spună și poetul din secolul XVIII, William Blake, când scria: „Să vezi o lume într-un grăunte de nisip,/ Și cerul într-o floare sălbatică,/ Să ții infinitul în palma mâinii tale,/ Și eternitatea într-o oră.” Pentru a „vedea o lume într-un grăunte de nisip”, trebuie să ne oprim ca să fim atenți la detaliile vieții, să ne lăsăm ochii să cutreiere prin crăpăturile pământului de dedesubt, să observe umbrele, dar și lumina, poate să vadă chiar și modul în care lumina se refractă în rămășițele fragmentate ale nisipurilor. Iar astfel de abilități de observare trebuie cultivate ca pe o formă de disciplină, chiar și în ritmul tumultos al vieților noastre.

Continuă lectura „Refracții #2 – Arta, o fărâmă de veșnicie”

Devenind o prezență vindecătoare #82


Rugați-vă, înainte de a vorbi cu soțul sau soția despre ceva ce v-a supărat profund sau asupra căruia ați avut un dezacord furtunos. Rezistați tentației de a vă bizui pe propriile puteri pentru a depăși furia; chiar și cu cele mai bune intenții, lucrurile pot scăpa de sub control. Avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a trece prin aceste momente cu harul și dragostea pe care doar Duhul Său Sfânt le poate oferi. Înainte de a începe, rugați-L pe Dumnezeu să vă dea o atitudine blândă și cuvinte care să aducă vindecare în familie și căsnicie. Rugați-L să vă dea o inimă deschisă și o perspectivă plină de dragoste pentru a găsi soluții împreună, în loc să țineți un scor individual al punctelor câștigate.  Rugați-vă pentru un ton calm și pentru ca inima partenerului să fie, la rândul ei, deschisă. Și să nu uităm: Eu sunt viţa, iar voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în Mine şi în care rămân Eu aduce mult rod, pentru că despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing