Aniversări literare #11 – Jean Calvin


Pentru că, în cadrul sezonului special CARTEA E O VIAȚĂ dedicat Reformei Protestante, am prezentat și o carte despre viața lui Jean Calvin, îl amintim și astăzi, în cadrul aniversărilor literare.

Jean Calvin (10 iulie 1509 — 27 mai 1564) a fost figura dominantă a celei de-a doua etape a Reformei. El este fondatorul calvinismului, doctrină protestantă care a impus o nouă orientare Reformei, după ce impulsul inițial aparținând lui Martin Luther s-a pierdut, luteranismul fiind noua religie acceptată de cei mai mulți locuitori din nordul Germaniei și din Scandinavia.

Continuă lectura „Aniversări literare #11 – Jean Calvin”

Aniversări literare #10 – Charles Spurgeon


Charles Haddon Spurgeon (19 iunie 1834 – 31 ianuarie 1892) a fost un pastor şi autor prolific, cu o influenţă puternică printre creştinii din toate denominaţiunile și supranumit „Prințul predicatorilor”.

Charles Haddon Spurgeon s-a născut în sătucul Kelvedon, Essex, pe 19 iunie 1834, fiind primul copil al lui John şi Eliza Spurgeon. Charles ştia multe lucruri creştine, deoarece văzuse viaţa trăită în credincioşie de părinţii şi bunicii săi, mersese la slujbe, ani de-a rândul luase parte la timpul devoţional regulat al familiei şi cunoştea Biblia, cum să găsească diferite cărţi şi versete, mai bine decât mulţi creştini. De asemenea, fiind pasionat de citit încă din copilărie, a fost fascinat de alegoria lui John Bunyan, Călătoria creștinului. În ciuda acestor lucruri, nu avea încă o viață complet dedicată lui Hristos. Convertirea a avut loc curând şi într-un mod surprinzător. Încercând să se adăpostească de viscol într-o seară, Charles a rămas la o capelă, la o predică ce l-a făcut să-și predea viața lui Hristos.
Curând după aceea, s-a mutat la Cambridge, s-a alăturat Bisericii Baptiste St. Andrews Street și și-a început slujirea ca predicator itinerant. În octombrie 1851, Charles a fost chemat să predice în prima biserică, Waterbeach Chapel, și la scurt timp după aceea a acceptat păstorirea Capelei New Park Street din Southwark, Londra, în aprilie 1854. În 1861 s-a deschis the Metropolitan Tabernacle iar slujirea lui a explodat, dând naștere la 66 de misiuni în afara bisericii. Slujirea sa remarcabilă la Londra avea să dureze 38 de ani, până la moartea sa, la 31 ianuarie 1892, la Menton, Franța.

Continuă lectura „Aniversări literare #10 – Charles Spurgeon”

Aniversări literare #9 – Leonard Ravenhill


Leonard Ravenhill (18 iunie 1907 – 27 noiembrie 1994) a fost un predicator și autor creștin englez care s-a concentrat pe subiectele rugăciunii și trezirii. El este cel mai bine cunoscut pentru că, prin cărțile și predicile sale, a îndemnat creștinismul occidental să se întoarcă la rădăcini, la modul de trăire a credinței practicat de biserica creștină timpurie, așa cum este descrisă în cartea Faptele Apostolilor.

Născut la Leeds, în Yorkshire, Anglia, Leonard Ravenhill a fost educat la Cliff College din Anglia, fiind ucenicizat în preajma unui alt predicator de seamă, metodistul Samuel Chadwick. Leonard a studiat istoria bisericii, fiind interesat în mod deosebit de trezirile spirituale. Adunările sale de evanghelizare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au atras mari mulțimi. Numeroși convertiți s-au dedicat apoi slujirii creștine și misiunii în străinătate.

Continuă lectura „Aniversări literare #9 – Leonard Ravenhill”

Aniversări literare #8- G.K. Chesterton


„Sunt un om de rând în sensul corect al termenului, ceea ce presupune, adică, acceptul unei anumite rânduieli; un Creator și Creația Sa, bunul-simț al recunoștinței pentru această Creație, viața și dragostea ca daruri veșnic bune, căsătoria și curtoazia ca legi menite pe bună dreptate să le rânduiască.”

Astfel se autocaracteriza sărbătoritul de astăzi, Gilbert Keith Chesterton (29 mai 1874 – 14 iunie 1936), scriitor, filosof, apologet și critic literar și de artă.
Chesterton a scris aproximativ 80 de cărți, câteva sute de poezii, aproximativ 200 de povestiri, 4.000 de eseuri și câteva piese de teatru. Influența sa în întreaga lume este impresionantă. Multe dintre ideile lui Mahatma Ghandi cu privire la independența indiană provin din gândirea lui Chesterton; unul dintre romanele acestuia a inspirat, totodată, mișcarea lui Michael Collins pentru cauza independenței irlandeze. C.S Lewis a văzut în Chesterton un părinte spiritual. Autorul Neil Gaiman mărturisea că a crescut cu cărțile lui Chesterton din biblioteca școlii, unele dintre cărțile sale sunt influențate de Chesterton, iar cartea Good Omens este dedicată marelui scriitor britanic. Iar Philip Yancey îl numește pe Chesterton unul dintre mentorii spirituali care l-au ajutat să-și păstreze și revigoreze credința, aflată în pericol tocmai din cauza bisericii și mediului în care a crescut.

Continuă lectura „Aniversări literare #8- G.K. Chesterton”

Aniversări literare #7- John Ortberg


John Ortberg a fost unul dintre primii autori creștini pe care i-am descoperit după botezul meu; cărțile sale au fost aproape de inima mea și au stat multă vreme în topurile mele personale, în special în primii mei ani de credință. În plus, dacă vizitați secțiunea ASCULTĂ de pe blogul nostru, veți observa că este un autor prezent în emisiunile noastre începând cu Sezonul al doilea și până astăzi (în momentul scrierii acestui articol, am încheiat Sezonul 21, în care John Ortberg apare din nou cu o carte de-a sa). Așadar, astăzi îi dedicăm acest articol și trecem în revistă toate cărțile sale prezentate de noi pe blog și în emisiuni.

John Ortberg este un cunoscut pastor american, teolog și autor premiat. S-a născut pe 5 mai 1957 în Rockford, Illinois. A absolvit Wheaton College și a obținut un doctorat în psihologie clinică de la Fuller Theological Seminary. A slujit ca pastor în cadrul Willow Creek Community Church din South Barrington, Illinois până în 2003. Apoi a devenit pastor la Menlo Park Presbyterian Church, unde slujește și astăzi.

Continuă lectura „Aniversări literare #7- John Ortberg”