#SCRIPTUM20 – „Întinde fără să frângi” de Nancy Ortberg


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna august și regulamentul aici.


Întinde fără să frângi. Arta de a scoate ce e mai bun din oameni de Nancy Ortberg este o carte care se adresează în special celor care se află la conducerea unor lucrări și echipe în biserică, dar anumite principii pot fi aplicate și de cei care își doresc să fie mentori pentru alții, modele de disciplină în familie sau să fie însuflețiți de o nouă atitudine la locul de muncă, oricare ar fi acesta. 

Foarte devreme în cariera mea am învățat că impresia pe care mi-o formez despre oameni va rivaliza cu competențele mele profesionale, în dobândirea succesului ca lider. Au fost nenumărate ocazii în care am fost suficient de hăruită să mi se încredințeze acele atribuții din care să trag aceste învățăminte, scrie Nancy Ortberg

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Întinde fără să frângi” de Nancy Ortberg”

Devenind o prezență vindecătoare #31


Ascultarea nu este o activitate pasivă pe care o desfășurăm cu jumătate de inimă, în timp ce mintea și atenția ne rătăcesc în altă parte. Cărțile de consiliere se referă adeseori la ascultarea activă, deoarece ascultarea eficientă necesită o concentrare intensă și o atenție deosebită. Indisponibilitatea de a face munca de ascultare poate fi un obstacol major în calea ajutorării celuilalt. Acest lucru este adevărat atât în evanghelizare și ucenicizare, cât și în consiliere. Dacă vorbești tot timpul, nu vei înțelege nevoile,frământările și întrebările celeilalte persoane. Dacă ești prea grăbit să oferi sfaturi și răspunsuri, foarte probabil îți vei submina propriile încercări de a te face de folos. Înțeleptul rege Solomon a scris odată că este o nebunie să răspunzi înainte de a asculta (Proverbe 18:13).

Gary Collins, Sprijinitorul semenilor. Un psiholog creștin te învață cum să-ți ajuți prietenii, familia și colegii

Cărți cu dor de ducă #32 – O Românie pe care nu o cunoaștem


Cartea de astăzi nu era pe nicio listă „de citit”, însă, din momentul în care a ajuns pe rafturile mele, a fost prea impresionantă ca să o ignor. Nici nu este o carte de vacanță în sine, ci este un volum datorită căruia, prin intermediul călătoriilor și pasiunii unor jurnaliști dedicați, avem ocazia de a descoperi mai multe despre lucrurile care se petrec în jurul nostru, despre realitățile care ne înconjoară de cele mai multe ori fără să știm sau chiar fără să ne pese. Așadar, revenim de pe cărări de munte, din Antarctica sau India, din țara zânelor sau alte lumi imaginare și chiar din spațiu, pentru a ne îndrepta atenția spre țara noastră, cu bogățiile și dramele sale, cu ajutorul călătoriilor și reportajelor lui Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și ale Paulei Herlo, strânse în volumul „România, te iubesc”.

Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #32 – O Românie pe care nu o cunoaștem”

#SCRIPTUM20 – „Goliat trebuie să cadă” de Louie Giglio


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna august și regulamentul aici.


Te-ai simțit vreodată așa cum s-a simțit regele Saul în fața lui Goliat? Există în viața ta un uriaș care te amenință, un adversar sau o fortăreață care îți reduce capacitatea de a trăi o viață împlinită și liberă?

Uriași precum frica, respingerea, dependența sau mânia îți sună foarte familiari?

Atunci cartea de astăzi este pentru tine! Astăzi răsfoim împreună o carte care tratează subiectul uriașilor spirituali din viața noastră și cum pot fi ei învinși. Este vorba despre cartea lui Louie Giglio, Goliat trebuie să cadă.

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Goliat trebuie să cadă” de Louie Giglio”

Devenind o prezență vindecătoare #30


Sentimente, gândire și comportament – toate trei sunt importante în Scriptură, și fiecăreia trebuie să i se acorde atenție în procesul de ajutorare a oamenilor. Fiecare aspect este conectat cu celălalt. Când avem probleme emoționale, gândirea și acțiunile noastre vor fi și ele afectate. Nu putem accentua un aspect ignorându-le pe celelalte două. Cel mai adesea, atunci când oamenii au nevoie de ajutor, ei încep să vorbească despre sentimentele lor, cum ar fi întristarea, descurajarea, singurătatea sau îngrijorarea. Adeseori îi putem ajuta să-și schimbe sentimentele ajutându-i să-și schimbe modul în care gândesc și se comportă.

Gary Collins, Sprijinitorul semenilor. Un psiholog creștin te învață cum să-ți ajuți prietenii, familia și colegii