Dacă ar fi să rezum cărțile citite în luna septembrie în câteva cuvinte-cheie acestea ar fi: benzi desenate în franceză, biografii, basme orientale, omul evanghelic și sex. În total am terminat 15 cărți, iar unele dintre ele cred că ar trebui să fie lectură obligatorie.
Prima carte terminată în luna septembrie a fost un volum de benzi desenate în limba franceză cu Garfield, împrumutat de la Institutul francez, Garfield – Buffet à volonté, cu care ne-am amuzat într-o zi în parc.
Am terminat apoi al doilea volum al biografiei lui Elisabeth Elliot de Ellen Vaughn, Viața lui Elisabeth Elliot (mulțumim, Editura Scriptum!).
Mare parte din acest volum este dedicată relației lui Elisabeth Elliot cu cel de-al doilea soț al său, Addison Leitch, cu accent în special pe ultima parte a vieții lor împreună, când el s-a luptat cu niște forme agresive de cancer. Cei cinci ani ai căsniciei lor au fost extrem de intenși și pasionali, pentru că în sfârșit Elisabeth găsise pe cineva cu care să aibă atât de multe afinități și care să o poată stimula și încuraja din punct de vedere intelectual.
În contrast, ultima și cea mai longevivă căsnicie a sa, cea cu Lars Gren, ocupă doar o pătrime din carte și autoarea biografiei se chinuie să-și găsească cuvintele potrivite pentru a exprima într-un mod cât mai rezervat impactul mai degrabă negativ al acesteia asupra ultimilor aproape 40 de ani din viața lui Elisabeth Elliot.
Deși aceasta este perioada în care ea a scris cele mai cunoscute cărți ale sale despre viața creștină, călăuzire, disciplină etc. și în care a realizat o emisiune la radio și a cutreierat țara și lumea la conferințe, luptele sale interioare cu inadecvarea și cu eșecul de a scrie ficțiune și dificultățile din relația cu Lars au rămas ascunse, dar și-au spus în cele din urmă cuvântul. Ți se frânge inima când citești despre degradarea ei din cauza bolii Altzheimer care în final a redus-o la tăcere tocmai pe ea, lingvista pionieră care scrisese și vorbise altădată cu atâta elocvență.
Mi-a rămas în minte imaginea incredibil de grăitoare a gardurilor, pe care Lars promite să le construiască în jurul ei, într-un moment al vieții ei în care, din dorința de a fi protejată și de a avea un bărbat, această idee suna bine, dar care au ajuns de fapt să o îngrădească, să o constrângă, să o controleze, până la punctul în care ne putem întreba cât din ce a scris în ultima parte a vieții ar fi scris așa cum a scris dacă ar fi rămas singură, dacă s-ar fi căsătorit cu altcineva, dacă ar fi avut libertatea să fie cu adevărat ea, așa cum ajunsese ea să fie până atunci – acea femeie independentă, erudită, aproape rebelă din anii `60 e de neconceput când citești cărțile ei atât de conservatoare și de casnice, aș putea spune, concentrate în jurul universului domestic.
În continuare am citit o altă carte pe care vrem s-o prezentăm într-un episod, și anume, Contrabandist pentru Dumnezeu de Fratele Andreas cu John și Elizabeth Sherrill (mulțumim, Editura Casa Cărții!). Soții Sherrill sunt cei care au însoțit-o și pe Corrie ten Boom în scrierea faimoasei sale cărți, Refugiul și se vede, pentru că și această biografie este scrisă bine, într-un ritm palpitant!
M-a impresionat foarte mult viața și credința acestui olandez crescut într-un mediu simplu, la țară, dar care, datorită spiritului său de aventură va ajunge de pe frontul din Indonezia până în China, în misiunea sa de a duce Biblii în țările comuniste.
După aceea, am citit volumul ilustrat Vino cu mine în Ținutul Elfilor de Daniela Drescher, două volume de benzi desenate cu Ștrumfi, împrumutate de la Institutul francez, Docteur Schtroumpf (primul volum de Ștrumfi pe care îl citesc și care chiar mă amuză!) și Les Schtroumpfs et l’amour sorcier (și ăsta a fost simpatic, poate datorită faptului că ambele volume nu sunt scrise de autorul lor original) și Akiko – Le voyage extraordinaire de Beatrice Ruffié și Ophélie Ortal.
Apoi m-am apucat de imensul volum Omul evanghelic, încotro? coordonat de Dănuț Mănăstireanu și de Dănuț-Vasile Jemna, la a cărei lansare din București am și participat.
Mi-au plăcut în mod deosebit articolele despre antropologia teologică în spațiul evanghelic, etica evanghelicilor români, cel despre Oastea Domnului și cel despre imaginea femeii în mediul evanghelic (deși aș fi vrut însă să conțină și niște îndreptări și soluții, nu doar un diagnostic), dar mai ales capitolul „În loc de concluzii”, la care au contribuit mai mulți autori, inclusiv din mediul ortodox. Două idei care s-au repetat de câteva ori pe parcursul volumul sub diverse forme au fost nevoia de a reformula teologia cu privire la rolurile de gen/ierarhizarea genurilor/patriarhalism și îndemnul la dialog interconfesional.
Am terminat apoi și un volum de povești din O mie și una de nopți din cadrul abonementului de la Editura Litera, pe care l-am citit împreună cu voce tare ca familie.
Am citit în paralel și un volum pentru adolescenți de la Institutul francez, Les petites reines de Clémentine Beauvais, în care trei fete, votate în cadrul unui concurs informal pe Internet cele mai urâte fete din școală, ajung să se cunoască și să descopere că are fiecare motivul său să vrea să ajungă la Paris de Ziua Franței.
Prin urmare, hotărăsc să plece cu bicicletele până acolo, însoțite de fratele în scaun cu rotile al uneia dintre ele, rănit pe front, cu o remorcă plină de cârnați și sosuri, din vânzarea cărora își vor finanța călătoria. Foarte drăguț, mi-a plăcut! (În română s-a tradus de aceeași autoare Cu tine în Paris, pe care eu am citit-o în engleză acum vreo 2 ani).
După aceea, am mai citit un volum cu Ștrumfi, Les Schtroumpfs et le livre qui dit tout (și ăsta a fost haios!), unul cu Lupul, Le loup qui avait un nouvel ami de Orianne Lallemand și Éléonore Thuillier, unul cu Adélidélo, Adélidélo: La belle vie avec Papi et Mamie de Marie-Agnès Gaudrat și Frédéric Bénaglia, precum și o versiune a basmului Cenușăreasa însoțit de mișcări relaxante de yoga, Les contes du yoga – Cendrillon: être optimiste de Marie Tanneux.
Ultima carte citită în luna septembrie a fost și preferata mea, o carte necesară în mediul evanghelic și nu doar acolo, pe care am fost stârnită să mi-o cumpăr acum (deși știam de existența ei în engleză și de apariția ei anul acesta în română) de acest podcast, în care mi s-a părut că invitata nu a apucat să spună din păcate mare lucru (ar fi nevoie neapărat de o continuare, după părerea mea, poate chiar aducând în discuție această carte, despre care urmează să scriu).
Dădusem peste această carte în engleză acum câțiva ani, după ce mă enervasem citind cărțile lui Shaunti Feldhahn (aici am scris despre Doar pentru femei și aici despre Doar pentru bărbați) și mi s-a părut incredibil și minunat că s-a scris în mediul evanghelic o astfel de carte care să trateze subiectul sexualității din perspectivă feminină.
Autoarele au efectuat un studiu pe 20.000 de femei din mediul evanghelic și au evaluat 14 cărți (topul celor mai populare cărți despre căsătorie și sex din mediul evanghelic, dar și cea mai populară carte seculară pe această temă, ca volum de control) și demontează învățături greșite pe care majoritatea acestor cărți le-au promovat (Și nu, nu cea seculară se încadrează în această categorie! Ea chiar are un scor aproape maxim pa baza criteriilor pe care le-au urmărit, în privința utilității ei!).
Din fericire, deși eu am citit cred că trei dintre cărțile evaluate ca dăunătoare, eu și soțul meu ne-am ghidat în principal după una dintre cele încadrate la cateogria „neutre” și am discutat și contestat întotdeauna ceea ce am citit și ni s-a părut dubios sau neadevărat. Cu toate acestea, tot ni s-ar fi părut foarte util să fi citit această carte înainte să ne căsătorim și de aceea o recomandăm cu căldură tuturor cuplurilor!
Plină de grafice și de mărturii din partea femeilor (dar și a bărbaților!), cartea aceasta arată cum anumite învățături dăunătoare (exagerarea libidoului bărbaților, prezentarea ispitei sexuale ca fiind „lupta fiecărui bărbat”, accentul pus pe frecvența actului sexual, insistența ca femeia să fie mereu disponibilă indiferent de perioadă, dureri, etc., apelarea la pornografie a soțului pusă pe seama frecvenței reduse sau a lipsei de sex din partea soției, nu pe lipsa sa de înfrânare, sexul/soția ca metadonă și altele) au influențat și influențează perspectiva multor femei cu privire la sex, libidoul lor și calitatea vieții lor sexuale.
Cel mai trist mi s-a părut să citesc despre lideri/autori creștini care justifică astfel de lucruri și violul conjugal (neidentificat ca atare….) cu aceleași versete care se referă la ambii parteneri, dar care în realitate sunt folosite de către unii în mod abuziv doar în sprijinul bărbaților, fără nicio grijă față de femei.
M-a revoltat să descopăr că în afară de cartea seculară evaluată în studiu (și anume, Cele șapte principii ale unei căsnicii fericite de John Gottman) niciuna dintre cărțile creștine de top evaluate nici măcar nu menționează ideea de consimțământ. Iar dintre cele 13 bestselleruri creștine pe care le-au analizat, doar trei le cer bărbaților să rămână fideli (indiferent de situație – adică să nu recurgă la pornografie, de exemplu, din cauză că sunt refuzați de soții din diverse motive), să aibă grijă ca sexul să fie plăcut și pentru ea, să nu insiste și să nu aștepte vreun act sexual, indiferent de care, dacă soția nu se simte bine fizic sau emoțional și să caute consimțământul soției. Doar TREI!
Mi-au dat lacrimile citind mărturiile și citatele îngrozitoare din anumite cărți CREȘTINE redate în capitolul Când datoria devine constrângere.
Dar mi-au plăcut extrem de mult secțiunile de la finalul fiecărui capitol de „Eliberare și reformulare”. În sfârșit am văzut pus în cuvinte ceea ce am crezut și practicat ca familie întotdeauna, în ciuda unor tendințe opuse în mediul în care am crescut sau în cărțile pe are le-am citit.
Ar fi multe de spus, dar o să închei cu câteva pasaje din concluziile cărții.
La conferințele despre căsătorie s-a vorbit și s-a scris despre sex în primul rând din persepctiva masculină, de către autori și vorbitori bărbați. Experiența femeilor a fost trecută mult cu vederea, iar ele au fost văzute ca niște mijloace care-i ajută pe bărbați să obțină ce își doresc. Asta nu-i ceva creștinesc. Nu așa ne învață Isus. Totuși, și femeile sunt oameni.
Am observat că cei mai mulți bărbați nu vor ca soțiile lor să audă astfel de învățături. Nu vor ca ele să se îngrijoreze și să se simtă amenințate. Ei sunt băieții buni! Vor să trăiască ca Isus. Și bărbații au sentimente. Au nevoie de conectare emoțională. Bărbații nu sunt niște prădători sexuali care se masturbează prin parcările sălilor de sport. Și bărbații sunt tot oameni, da, și ei.
A venit timpul pentru o nouă discuție. Și această nouă discuție nu este doar despre cum vedem sexul și căsnicia, ci și despre cum vedem relațiile în general. Haideți să nu mai vorbim despre ce ni se cuvine. Haideți să nu mai vorbim despre drepturi, ierarhii și putere. Să ne raportăm corect la Isus, exemplul nostru. Cel care a venit să slujească, nu să fie slujit.
Închei aici raportul meu pe luna septembrie, cu planuri minime pentru luna octombrie – să termin măcar cele câteva cărți deja începute și câteva încă împrumutate de la Institutul francez.
Voi ce ați mai citit și v-a plăcut?
CARTEA E O VIAȚĂ 