Ce am citit în iulie 2025

Luna iulie a fost destul de aglomerată în ce privește munca și extrem de călduroasă în ce privește vremea. A fost și prima lună întreagă de vacanță a lui Mihai, așa că am revenit la biblioteci ca pe vremuri, inclusiv la Institutul francez. Prin urmare, am reușit să citesc 21 de cărți, în principal cărți ilustrate pentru copii, câteva în franceză, manga, câteva romane, poezie și două cărți editate. Iată care au fost!

Prima carte pe care am terminat-o în luna iulie o începusem de fapt la sfârșitul lunii iunie. Este vorba despre Cartea secretă a Florei Lea de Patti Callahan Henry, care a scris și A fost odată un dulap.

Hazel și Lea sunt două surori care sunt trimise la țară prin Operațiunea Pied Piper de evacuare a copiilor din Londra în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Deși acolo au parte de niște gazde minunate și de un cadru aproape feeric în care să locuiască, Lea, sora mai mică a lui Hazel dispare într-o clipă de nesupraveghere și, cred ei, a fost luată de apele unui râu.

Peste douăzeci de ani, Hazel descoperă prima ediție a unei cărți care pare să cuprindă o poveste inspirată din universul pe care ea îl crease pentru Lea pentru a o distrage de la grijile războiului. Cu speranța reînnoită că sora ei poate totuși încă trăiește, ea pleacă în căutarea autoarei și a altor persoane din trecutul ei care ar fi putut afla povestea de la Lea, dezgropând astfel răni vechi și dând peste cap tot ce clădise și pregătea pentru viitor.

Mi-a plăcut tare mult, mi-a plăcut atmosfera, mi-a plăcut să fiu imersată în sfârșit într-o poveste care te absoarbe, chiar dacă în privința deznodământului mi s-a părut că era nevoie de câteva explicații în plus, pe care nu o să le dezvălui pentru cei care nu au citit-o încă. Este cartea perfectă de vacanță, așa că v-o recomand!

Apoi am primit un colet de la Editura Scriptum (mulțumim!) ce conținea și câteva cărți pentru copii.

Domnul să te binecuvânteze (Seria Aventuri pentru suflet) de Max și Denalyn Lucado este de fapt un volum destul de consistent cu rugăciuni pentru copii, care mi s-a părut drăguț (aș fi preferat însă să fie ilustrat cu copii, nu cu animale…).

Augustin de Hipona – Un fiu risipitor care L-a găsit pe Dumnezeu de Joshua D. Chatraw și Lulu Fleming – de la sclavie, la doctoriță și misionară în Africa de Jasmine L. Holmes fac parte din seria „Iată-mă, trimite-mă!”, din care mai apăruseră deja câteva titluri. Mi-a plăcut mai mult și m-a impresionat povestea lui Lulu Fleming.

Cam în aceeași perioadă ne-a sosit și un colet de la Editura Univers Enciclopedic Junior, în care erau incluse două volume ilustrate cu zâne sau spiriduși de Daniela Drescher, ale cărei ilustrații îmi plac foarte mult.

Pepe și Zumzurica este un volumaș destul de consistent, cartonat, despre plante medicinale, iar Trude, Stăpâna Ploii, un basm repovestit după Thomas Storm, a venit chiar la fix în ziua în care în sfârșit a plouat după multe zile de caniculă.

Grădina magică de Bernadette Watts, o altă autoare și ilustratoare care îmi place foarte mult, nu m-a impresionat însă.

Marea carte a somnului am luat-o pentru un bebeluș, mai mult ca să fac suma pentru transport gratuit, dar cred că lui Mihai i-ar fi plăcut când era mic și sper să-i placă și lui Nathan când mai crește!

Tot în prima parte a lunii am terminat și volumul de sonete de Malcolm Guite Sounding the Seasons – Seventy Sonnets for the Christian Year, care mă însoțise încă din perioada de Advent de anul trecut. Este absolut minunat, de-abia aștept să citesc și celălalt volum de sonete de-ale lui pe care îl mai am și cu siguranță mai vreau și altele!

Este vorba de 70 de sonete pentru toate momentele importante din anul liturgic. Mi-au plăcut în mod deosebit cele pentru Săptămâna Patimilor, Stațiile Crucii și Antifoanele. Cu siguranță o să o țin la îndemână pentru a reciti sonetele potrivite la ocaziile potrivite.

După aceea am citit romanul Timpul posibilităților de Ana Dragomir (o autoare care are doar 17 ani), ilustrat de Sidonia Călin, care are ilustrații și pe cotor.

Este vorba despre un ținut în care cărțile și poveștile au fost interzise de un rege ursuz și despre momentul în care trei copii pornesc într-o misiune ilegală de culegere de povești. Mi-a plăcut tema și atmosfera, chiar și scriitura, dar povestea ca întreg n-aș zice că mi s-a părut foarte bine închegată. Aș fi vrut să fie mai dezvoltate sau detaliate unele lucruri, dar per total a fost o lectură plăcută și este un volum foarte frumos realizat.

Pe la jumătatea lunii iulie, după cum spuneam, am revenit la biblioteci. La Filiala pentru Copii și Tineret „Ion Creangă” și la Institutul francez. De data asta eu nu mi-am luat nimic de citit de la „Ion Creangă”, dar mi-am luat de la Institutul francez cinci volume de manga și un roman pentru copii.

Seria manga L’Atelier des Sorciers de Kamome Shirahama (în original, Tongari Bōshi no Atorie, adică Atelierul Pălăriilor Țuguiate) este tradusă și în limba română sub titlul Atelierul vrăjitoarelor (primele patru volume). La Institut aveau momentan doar primele 5 volume, deși văd că au apărut 14 până acum și sper să le aducă și pe următoarele, pentru că chiar mi s-a părut o serie palpitantă și interesantă.

Mi-a plăcut grafica foarte mult, are un stil mai ornamentat, mai de basm, cu multe detalii, spre deosebire de alte manga plasate în contemporaneitate pe care le-am citit, care au un stil mai minimalist.

Deși este vorba despre „vrăjitoare/ vrăjitori”, este vorba de un tip aparte de „vrăjitorie”, eu aș numi-o mai degrabă magie, pentru că nu implică invocarea vreunui spirit, duh sau demon, ci folosirea unei cerneli care se extrage din rășina unui anumit copac.

Folosind cerneala respectivă, se desenează niște cercuri în care se includ simbolurile pentru unul dintre cele patru elemente (apă, pământ, foc, aer) și săgeți care să indice forța și direcția. Când cercul este închis, se activează vraja.

Deci e vorba de o formă de magie mult mai tehnică, mi s-a părut chiar greu de urmărit uneori cum compuneau elementele cu care să creeze ce vrajă voiau, nu este vorba de un simplu „Hocus-pocus!”. În plus, calitatea vrăjii depinde de calitatea desenului – dacă liniile sunt tremurate sau nesigure, vraja ori nu va avea efect deloc, ori va avea un efect slab sau chiar distructiv.

Un alt aspect care îi dă o notă mai serioasă acestei serii este tema „inițiaților”, ca să-i spun așa. În trecutul lumii respective se ajunsese la război din pricina folosirii magiei în scopuri distructive. De atunci încoace, pentru a împiedica un alt război, capii Academiei de Vrăjitorie au decis ca numai cei care se nasc vrăjitori să poată să practice magia, și, chiar și așa, între anumite limite. Există o categorie de vrăji interzise, printre care se numără vrăjile prin care intervii asupra altei persoane – indiferent dacă e vorba de a vindeca sau a răni. Orice încălcare a acestor limite aduce după sine pedeapsa ștergerii memoriei. De asemenea, orice „neinițiat” care este martorul aruncării unei vrăji, care vede cum se realizează aceasta, va suferi și el pierderea memoriei.

Personajul principal al seriei, Coco, este o fată născută – crede ea – fără abilități magice, dar care își dorește foarte mult să o poată practica. Pe vremea când era mică, primise de la un străin o carte care te învăța cum să desenezi vrăjile, iar într-o zi, după ce îl observă pe Qifrey făcând o vrajă, încearcă și ea să copieze una din cartea respectivă. Pentru că nu știa ce și cum se face, Coco provoacă un dezastru, în urma căruia o împietrește pe mama ei. Ca urmare, ea pleacă în ucenicie la atelierul lui Qifrey, unde se va instrui alături de alte trei ucenice.

Problema este însă că acel personaj care îi oferise ei acea carte de vrăji, un vrăjitor mascat, se dovedește a fi un individ dubios, care face parte dintr-o grupare care încalcă regulile Academiei și practică vrăji interzise și care încearcă să o convingă și pe Coco să li se alăture, pentru că îi poate arăta vrăji prin care ar putea să o salveze pe mama ei. Și aici intervine dilema cu privire la folosirea magiei – dacă ei o limitează pentru a o folosi numai spre bine, dar nu pot folosi vrăji asupra altor persoane pentru a le vindeca sau dezpietrifica sau salva, mai sunt bune acele limite? Nu sunt limitele acelea, de fapt, distructive?

Alt lucru care mi-a plăcut a fost că în fiecare volum, fiecare dintre ucenice se luptă cu propriile nesiguranțe, defecte, pe care și le depășesc pentru a trece probe, a se ajuta reciproc etc. și vezi efectiv cum învață lucruri și se maturizează.

Mi-a plăcut cum au rezumat cei de la Nezumi, care publică seria în limba română, temele principale ale seriei pentru că au reușit să surprindă exact ce am observat și eu citind-o: „Un univers magic spectaculos, întrucât aici vrăjile nu se rostesc, ci se desenează, iar magia se naște din creativitate și cunoaștere, nu din formule misterioase. O poveste despre curaj și descoperirea de sine! Personajele învață să-și depășească limitele și să devină stăpâne ale propriei puteri, prin muncă și perseverență. Prietenii autentice și frumoase! Legăturile dintre vrăjitoare sunt pline de susținere, încredere și momente calde care îți vor atinge sufletul. Fiecare pagină te transportă într-un atelier fermecat, plin de culoare, simboluri și detalii magice. Un secret periculos!”

Între timp, i-am citit și lui Mihai dintre cărțile luate de la Institut, Dragon chéri de Isabelle Bornaneau, SamSam rentre à l’école de Serge Bloche și pe cele cu Lupul (dar pe acelea de fapt le mai citisem și altă dată, așa că nu le-am mai pus acum la socoteală).

În paralel, am editat și traducerea a două cărți, Experience Jesus. Really de John Eldredge și Never Give Up de Max Lucado (care este, de fapt, este o selecție din Poți să treci și peste asta).

La sfârșitul lunii am mai citit un roman pentru copii, Alice with a Why – Return to Wonderland de Anna James, autoarea seriei Pages&Co (serie care mi-a plăcut foarte mult!). Ediția asta este foarte frumoasă, cu sprayed-edges și tot ce vrei, dar povestea nu pot să zic că m-a impresionat, din păcate.

Mi s-a părut că autoarea s-a concentrat prea mult să imite originalul în privința jocurilor de cuvinte și a nebuniilor din Țara Minunilor, încât nu s-a mai concentrat prea tare asupra poveștii în sine. Mi s-a părut că ritmul a fost cam lent, intriga cam slabă și finalul cam grăbit, dar cred că pentru cineva căruia originalul i s-a părut copleșitor această carte ar fi exact ce trebuie. Minunată copertă, oricum!

Ultima carte terminată în luna iulie a fost tot una împrumutată de la Institut, și anume, 27 chapitres et un peu plus pour être heureux en toute circonstance de Fanny Chartres, ilustrată de Eglantine Ceulemans (pe care o găsiți și la Librăria Kyralina din București).

Este un roman tare drăguț despre bunătate, scris din perspectiva lui Augustin, un băiat care învață de la o colegă nouă, Lily, cum să încerce să fie mai amabil și mai bun față de cei din jurul său. Are și o întorsătură de situație la care chiar nu mă așteptam, așadar m-a făcut să mai vreau să citesc și alte cărți scrise de această autoare (care este de origine română și a mai scris și Strada Zambila, pe care am citit-o mai demult).

Acestea fiind zise, mai am o carte de predat și apoi urmează lecturile de vacanță pe care le țin în teanc lângă mine încă de la Bookfest! Anul ăsta nu o să am nici ceva de Sophie Kinsella, nici ceva de Cecelia Ahern, dar o să am tot felul de titluri japoneze și coreene, care sper să fie fix ce trebuie.

Voi ce citiți vara asta?