În acest episod special vă invităm să medităm asupra jertfei Mântuitorului Isus Cristos din Vinerea Mare și a implicațiilor acesteia asupra vieții noastre.
Ne vor ajuta în acest sens două cărți de Max Lucado proaspăt apărute în limba română. Este vorba despre 6 ore într-o vineri – Implicațiile jertfei lui Isus asupra vieții tale și La Calvar – 40 de meditații pentru Paște.


Sperăm ca, prin fragmentele pe care vi le vom împărtăși să vă oferim cadrul potrivit pentru a vă pregăti inimile pentru evenimentele acestei Săptămâni Mari și că veți fi mișcați, din nou sau pentru prima oară, de dragostea arătată de Dumnezeu la calvar prin Mântuitorul Isus Cristos.
Chemarea lui Cristos a fost Crucea lui Cristos. El a părăsit atelierul de tâmplărie din Nazaret cu un singur scop – șase ore, într-o zi de vineri, pe dealul Golgotei.
Dacă chemarea lui Cristos nu a însemnat altceva decât crucea, atunci care este chemarea urmașilor Săi? N-ar trebui oare ca scopul nostru zilnic să fie ca al lui Cristos – acela de a ne apropia de cruce?
Mulțumim, Editura Scriptum, pentru colaborare!
Alte resurse:
- Lectura cărții La calvar de Max Lucado pe canalul de Youtube al Editurii Scriptum
- Despre Max Lucado și cărțile sale pe care le-am prezentat pe blog de-a lungul timpului
