CEOV S25, Ep.6 – „Reactivitate” de Paul David Tripp


Trăim într-o societate în care pare că toată lumea are ceva de spus despre tot. Criticile, indignarea și disputele domină interacțiunile în mediul online și, din păcate, mulți creștini s-au alăturat haosului. Din spatele tastaturii, pare incredibil de ușor să-i ataci pe cei care nu îți împărtășesc opiniile politice sau teologice. În toate sferele, arta dialogului pare că a fost uitată.

Dacă ți-a atras atenția acest diagnostic pus societății noastre, cartea despre care vorbim în acest episod este pentru tine.

Astăzi vă vom prezenta cartea Reactivitate. Cum poate Scriptura repara relațiile noastre din mediul online. Autorul cărții, Paul David Tripp, ne învață cum și de ce să reacționăm corect, într-o eră a toxicității digitale și sociale.

Această carte nu este o examinare științifică sau sociologică cuprinzătoare a momentului cultural actual, dar ne va cere să ne punem ochelarii Evangheliei și să aruncăm o privire asupra caracterului și a tonului conversațiilor care au loc între noi când ne aflăm față în față, cu un accent deosebit pus asupra conversațiilor pe care le purtăm pe site-urile media pe care le folosim zilnic. Speranța mea este că, dacă privim prin prisma Evangheliei la ceea ce ne spunem unul altuia și la modul în care spunem aceste lucruri, faptul aceasta nu doar că ne va informa, ci ne va și mustra și transforma, astfel încât, în calitate de comunitate a Evangheliei, să ne ridicăm deasupra toxicității care pare să existe peste tot în jurul nostru, și să strălucim ca o cetate aşezată pe un munte, într-o lume, din nefericire, întunecată.

Mulțumim Editurii Scriptum pentru colaborare!

Alte cărți de Paul David Tripp:

„Războiul vorbelor”

„Instrumente în mâinile Răscumpărătorului”

Scrie un comentariu