„Destinat pentru a crede? Suveranitatea lui Dumnezeu. Libertatea, credința și responsabilitatea omului” de John Lennox

Revenim la prezentarea în format scris a cărților despre care am discutat în ultimele sezoane ale emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ cu un volum ce tratează un subiect fierbinte: determinismul sau, cum e mai cuoscut la noi, predestinarea. Este vorba despre cartea lui John C. Lennox, Destinat pentru a crede? Suveranitatea lui Dumnezeu. Libertatea, credința și responsabilitatea omului.

Tema determinismului, în special în mediul teist unde este folosit termenul de „predestinare” naște polemici pătimașe și tinde să polarizeze, fără ca discuția să ducă de fapt undeva. Credem, însă, că John Lennox este potrivit să abordeze acest subiect de pe poziția savantului, care cercetează, care nu se inflamează, care citează toate sursele în mod obiectiv și fără atac la persoană, care recunoaște cu smerenie când anume lucrurile nu pot și nu trebuie absolutizate – o smerenie venită tocmai de la cineva atât de documentat, înzestrat cu o inteligență sclipitoare, și care este pasionat, prin aceste daruri ale sale, să caute adevărul.

Așadar, cu calm și înțelepciune, ne dorim să lăsăm în urmă orice prejudecată și paradigmă omenească și să vedem ce are de spus cu adevărat Biblia despre subiect, dar și John Lennox, în cartea Destinat pentru a crede?, o carte al cărui titlu este de fapt o întrebare.

Recunoaștem conturarea a două idei majore care au dominat gândirea omului timp de secole și care nu și-au pierdut nicio fărâmă din puterea de fascinație: necesitatea și șansa, ceea ce este guvernat de lege și ceea ce este la voia întâmplării, determinismul și libertatea. Dumnezeul Creator, dacă există, suveran – și creaturile Sale umane, libere și responsabile, își începe John Lennox argumentarea.

Lupta – și este o luptă – de a înțelege aceste chestiuni se desfășoară în prezent pe două fronturi. Primul front îl reprezintă demersul ateu de a elimina voința liberă a omului și, odată cu aceasta, în mod inevitabil, orice concept de moralitate absolută. Atacul ateismului se folosește de autoritatea puternică a științelor naturii, în special a neuroștiințelor. Apoi, pe frontul creștin, răspândirea determinismului teologic dă naștere la multe întrebări în rândurile creștinilor. Din acest motiv am decis să mă concentrez asupra dificultăților pe care le prezintă, pentru mine și pentru alți creștini, determinismul teologic, scrie John Lennox.

Cu toate acestea, am considerat că este logic să analizez mai întâi liberul arbitru și determinismul din punctul de vedere al experienței noastre omenești și dintr-o perspectivă filosofică, pentru a pune bazele discuției într-un spațiu mai larg decât cel al teologiei creștine. Sunt conștient de faptul că un cititor creștin ar putea ridica o obiecție de principiu față de o astfel de abordare, susținând că există pericolul de a sfârși prin a-L cuprinde pe Dumnezeu într-un tipar după chipul nostru, pe baza convingerilor noastre despre natura libertății umane. Accept aceste punct de vedere, dar conștientizarea riscului duce la reducerea lui; și sper că ceea ce am făcut se va dovedi folositor în măsura în care cel puțin lărgește înțelegerea asupra acestor subiecte și asupra semnificației lor pentru cei care nu împărtășesc neapărat concepția creștină despre lume și viață.

Cartea aceasta este scrisă în principal pentru creștinii pe care îi interesează sau chiar îi tulbură întrebările despre suveranitatea lui Dumnezeu și libertatea și responsabilitatea omului. Nu presupun nicio clipă că am prezentat soluții definitive la aceste întrebări dificile. Într-adevăr, tind să cred că însăși natura noastră finită impune o limitare care va însemna că, în cele din urmă, în ciuda celor mai bune încercări ale noastre de a înțelege Scriptura, vor rămâne taine adânci nedeslușite și chestiuni nerezolvate, recunoaște John Lennox. De aceea cred că ar trebui să abordăm aceste subiecte cu smerenie și reverență. Ceea ce mi se pare încurajator în această sarcină copleșitoare este faptul că Scriptura vorbește despre aceste subiecte, și astfel este de datoria noastră – chiar parte a închinării noastre – să încercăm să înțelegem ceea ce a revelat Dumnezeu, bizuindu-ne pe Duhul adevărului.

În prima parte a cărții Destinat pentru a crede?, John Lennox definește problema: întâi discută conceptul de libertate, ce înseamnă pentru noi și în ce măsură credem că o avem, apoi oferă exemple de abordări diferite ale determinismului, atât cel ateist, cât și cel teologic sau teist. În continuare, analizează câteva reacții față de determinism, în special tensiunea dintre discipolii lui Calvin și cei ai lui Arminius. Iar în finalul primei părți, discută despre o chestiune deosebit de importantă, și anume metodologia – pericolul prea des întâlnit de a ataca subiecte teologice profunde prin metoda simplă a atribuirii de etichete reprezentanților diferitelor poziții abordate, urmată de susținerea unei discuții aparent interminabile cu privire la ceea ce ar putea însemna etichetele respective. Experiența arată că această metodă tinde să ignore sarcina importantă de a cerceta ceea ce spune de fapt Scriptura despre chestiunile fundamentale aflate în discuție.

În partea a doua a cărții, John Lennox prezintă câteva dintre învățăturile biblice pe tema suveranității lui Dumnezeu și a responsabilității omului, și vocabularul folosit în aceste pasaje – un capitol extrem de interesant în care vom vedea că unele concepte biblice acoperă o gamă mai largă de sensuri decât ceea ce se presupune uneori.

În partea a treia a cărții sunt dezbătute câteva argumente cu privire la raportul dintre credință, harul lui Dumnezeu și capacitatea (sau incapacitatea) omului de a răspunde acestuia, se discută despre învățătura biblică cu privire la credință și regenerare, despre Evanghelie și responsabilitatea morală a omului.

Partea a patra abordează problema unor pasaje care privesc Israelul, și anume capitolele de la 9 la 11 din Epistola către Romani și problematica împietririi inimii Faraonului, episod relatat în cartea Exodul.

Iar partea a cincea cuprinde patru capitole care abordează tema siguranței creștine: în primul rând, problema ridicată de determinismul teologic, în care cei aleși sunt în siguranță, dar pare problematic pentru om să știe dacă este ales sau nu; în al doilea rând, întrebări legate de învățătura care spune că este posibil ca un credincios autentic să-și piardă mântuirea și, în cele din urmă, să piară. Baza acestei chestiuni importante a siguranței mântuirii și garanția siguranței veșnice este doctrina glorioasă a rolului de Mare Preot al lui Cristos, subliniată în special în cartea Evrei.

Avem așadar de-a face cu o carte stufoasă ce acoperă o tematică vastă, dar care, în mod surprinzător, este deosebit de ușor de urmărit și de captivantă, încât poate fi citită pe nerăsuflate (deși, evident, este nevoie de pauze pentru rumegare și digerare).

Unul din lucrurile pe care le-am apreciat încă de la început este faptul că, în cea mai mare parte a cărții, John Lennox abordează determinismul în toate formele lui. La prima vedere, văzând titlul Destinat pentru a crede? probabil mulți s-ar gândi „A, deci este vorba despre dezbaterea calvinism-arminianism”. Însă este mult mai mult decât atât, ceea ce ne ajută să ieșim din aceste pătrățele și să ajungem la miezul problemei. Determinismul apare atât în cadrul ateismului, cât și în cadrul teismului.

Cei care prețuiesc libertatea umană, dar sunt atei, cred că teismul este marele dușman al libertății omului și adoptă punctul de vedere al lui Christopher Hitchens și Îl consideră pe Dumnezeul în care ei nu cred drept un dictator în stilul celor din Coreea de Nord, care se află în cer, ne spionează și ne restricționează constant libertatea prin amenințările lui.

În același mod, mulți teiști consideră ideologia ateilor ca fiind cauza principală a unei măsuri incalculabile de opresiune exercitată de om și o negare a dreptului de bază al omului la libertate. Unii atei cred că legile naturii sunt responsabile, în ultimă instanță, de determinism, în timp ce unii teiști cred că Dumnezeu este Cel care determină totul.

Așa cum vede creștinul lucrurile, greșeala ateului este aceea că, în încercarea de a scăpa de o religie opresivă, legalistă, superstițioasă și amăgitoare, Îl respinge pe Dumnezeu, deși El Însuși (Dumnezeu) denunță o astfel de religie. Creștinii vor adăuga faptul că libertatea este elementul central al Evangheliei lui Cristos. Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului, citează Isus din cartea Isaia în sinagogă. Iar apostolul Pavel își îndeamnă frații: Cristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi. Rămâneți dar tari și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei.

Respingerea lui Dumnezeu, pe lângă faptul că în niciun caz nu sporește libertatea omului, de fapt o diminuează și duce la o ideologie antropocentrică pseudo-religioasă, prin care fiecare individ, femeie sau bărbat, devine un prizonier al unor forțe neraționale care, într-un final, îl va distruge, cu o totală nepăsare față de umanitatea sa, arată John Lennox.

Presupunerea care stă la temelia multor luări de poziție împotriva liberului arbitru este naturalismul sau materialismul. Se presupune că numai lumea naturală sau materială există. Totuși, în calitate de teist, ba chiar teist creștin, eu neg această premisă, declară John Lennox. O neg și datorită faptului că sunt un om de știință (el este matematician), nu în ciuda acestui lucru. Susțin că știința în sine – practic, chiar faptul că putem practica știința – este un indiciu că Universul acesta nu este tot ceea ce există. Cred că știința depune mărturie pentru existența unui Dumnezeu Creator etern, care a făcut ca Universul să ia ființă și care îi susține, încă de la început, existența.

Aceasta ne duce la chestiunea determinismului teist. Dacă există un Dumnezeu Creator, care este cauza primă și susținătorul Universului, este clar că anumite lucruri sunt predeterminate. Dumnezeu a creat un Univers fizic care manifestă un tip de comportament supus legilor care facilitează predicția. Cel puțin unele dintre sistemele din Univers sunt deterministe, cel puțin la nivel macro.

Totuși, Dumnezeu nu este constrâns de legături cauzale și i-a creat pe oameni după chipul Său, și nici ei nu sunt constrânși de acestea. Cu alte cuvinte, au o libertate reală. Punctul cel mai potrivit pentru a începe discuția este chiar cartea Genezei. Dumnezeu le-a spus primilor oameni că nu trebuie să mănânce dintr-un anumit pom.

Acest pasaj este esențial pentru a înțelege ce vrea să spună Scriptura prin suveranitatea lui Dumnezeu. În mod clar, trebuie să fie înțeleasă nu în termenii controlului absolut asupra comportamentului uman, ci ca un lucru mult mai glorios: încredințarea unei puteri reale creaturilor făcute după chipul lui Dumnezeu, astfel încât ele să nu fie simple mașinării programate, ci ființe morale cu libertate autentică: creaturi capabile să-I spună da sau nu lui Dumnezeu, să-L iubească sau să-L respingă.

Problema nu este dacă Biblia ne învață sau nu despre suveranitatea lui Dumnezeu – este clar că da – și cred cu toată inima în învățătura ei, scrie John Lennox. Împărăția lui Dumnezeu a existat, există acum și va exista veșnic. Dumnezeu este inițiatorul și sursa unei mântuiri pe care niciun om nu o poate merita. La nivel personal, sentimentul purtării Sale de grijă, pline de bunătate, și al călăuzirii Sale de care ne bucurăm, precum și convingerea că Dumnezeu deține, în cele din urmă, controlul asupra acestui Univers, așa cum este exprimat acest adevăr în frumoasa poezie ebraică din Psalmul 139, au fost de o valoare inestimabilă și ne-au adus multă mângâiere.

Așadar, problema nu este dacă Biblia ne învață despre suveranitatea lui Dumnezeu, pentru că face acest lucru. Întrebarea este ce vrea să spună prin această învățătură. Deoarece sunt moduri diferite de înțelegere a conceptului suveranității. Unul este în termenii determinismului divin. Altul este acela că Dumnezeu este un Creator iubitor, care a făcut ființe omenești după chipul Său, cu o capacitate semnificativă de a alege, cu tot potențialul lor minunat de dragoste, încredere și responsabilitate morală.

Învestirea noastră cu semnificație morală este una dintre bogățiile gloriei lui Dumnezeu, consideră John Lennox. Acest fapt este arătat cel mai clar în oferta lui Dumnezeu de mântuire. Mântuirea este toată de la Dumnezeu, noi nu o putem merita; dar în predicarea Evangheliei, suntem îndemnați să folosim capacitatea noastră, dată de Dumnezeu, de a ne încrede în Cristos, pentru a o primi. Această încredere se numește „credință” și este, conform celor spuse de Pavel, opusul faptelor.

Determinismul teist, însă, susține că este o slavă mai mare pentru Dumnezeu să credem că ființele omenești nu au aceste capacități și comportamentul lor este determinat în întregime de Dumnezeu. Totuși, mulți, printre care mă număr și eu, scrie Lennox, sunt de părere că acest punct de vedere trece mult dincolo de învățătura biblică despre suveranitatea lui Dumnezeu, sfârșind prin a diminua de fapt slava lui Dumnezeu în așa măsură încât îi îndepărtează pe oameni de mesajul Evangheliei. Foarte direct spus, apare întrebarea dacă Dumnezeul determinismului teist este Dumnezeul Bibliei.

Așadar, principala preocupare în tot restul cărții lui John Lennox este „ce spune de fapt Biblia”. De aceea, după ce citează numeroase pasaje, atât din scrierile lui Martin Luther, cât și Jean Calvin, sau ale unor susținători mai recenți ai determinismului precum Jonathan Edwards, R.C. Sproul sau John Piper, Lennox citează, de asemenea, cu onestitate, și pasaje ale unor autori care i-au analizat pe aceștia dintâi și au ajuns la concluzia că ce înțelegeau ei prin predestinare e de fapt altceva și că există o mare varietate printre teologii din tradiția reformată, mulți dintre ei fiind de fapt împotriva determinismului. Oricare ar fi concluziile la care am ajunge cu privire la ceea ce au crezut cu adevărat Calvin și succesorii lui despre determinism și voința liberă, sigur este rezonabil să spunem că acești teologi au avut un rol hotărâtor, conducându-i pe mulți oameni de atunci și de acum spre adoptarea unui determinism de un fel sau altul.

Miza este mare. Niciunul dintre noi nu își poate permite să-i ofere publicului larg o impresie greșită despre Dumnezeu, mai ales una care pune sub semnul întrebării bunătatea și dragostea Lui, ba chiar însăși existența Lui, atrage atenția Lennox. Cum este posibil să fim ființe morale, capabile de a face fapte semnificative din punct de vedere moral, dacă comportamentul nostru este predeterminat în întregime de o predestinare divină absolută? Unii sunt creați pentru fericire veșnică și alții pentru chin veșnic? Într-adevăr, dacă Dumnezeu cauzează păcatul într-un mod atât de direct, cum ar putea să mai aibă sens conceptul unui Dumnezeu drept și chiar conceptele de bine și rău? În acest punct, există o similitudine izbitoare între formele teiste și cele ateiste de determinism, în sensul că fiecare dintre ele face ca, în mod logic, moralitatea să nu aibă sens.

Iată și o lecție pe care Lennox a învățat-o din știință. Există pericolul, recunoscut foarte bine de filosofii științei, ca un sistem științific sau o paradigmă să capete o viață proprie și să ajungă să definească realitatea pe care o studiem. Rezultatul este că, în loc să pună sub semnul întrebării paradigma, teoriile și chiar observațiile sunt ajustate să i se potrivească.

Este de la sine înțeles că cei mai mulți dintre cititorii acestei cărți vor fi convinși că sistemele lor au fost derivate din Scriptură, în primă fază, recunoaște John Lennox în cartea Destinat pentru a crede? Totuși, trebuie să convenim și să acceptăm cu toții că, în cazul Bibliei, la fel ca în știință, nu există observator sau comentator neutru sau fără idei preconcepute. Fie că recunoaștem acest lucru, fie că nu, toți venim înaintea textului Scripturii cu presupuneri și prejudecăți atât teologice, cât și filosofice. Deci trebuie să fim pregătiți să ne întrebăm: citesc textul în felul acesta pentru că asta spune, sau îl citesc așa datorită culorii ochelarilor (natura paradigmei) prin care îl privesc?

John Lennox însuși face o astfel de analiză în capitolul Vocabularul biblic, în care se ocupă de pasajele biblice care fac referire la ideile importante asociate cu suveranitatea lui Dumnezeu: preștiința, predestinarea și alegerea. Vom vedea, spre exemplu, că, luate în contextul lor, multe dintre citatele alese ca sprijin pentru doctrina predestinării, formula conform căreia unii sunt predestinați pentru mântuire, iar alții nu, nu se referă întotdeauna la mântuire de fapt.

Spre exemplu, faptul că Dumnezeu a ales poporul Israel nu a făcut ca toți israeliții să fie credincioși, nici ca toți neevreii să fie necredincioși. Dacă punem întrebarea „ales pentru ce” în fiecare dintre textele care vorbesc despre alegere, atât in Vechiul, cât și în Noul Testament, vom obține în mod clar răspunsuri diferite, iar multe dintre ele nu au nimic de-a face cu mântuirea sau cu destinul veșnic, ci cu împlinirea anumitor scopuri precise ale lui Dumnezeu și adaptate contextului.

Nouă ni s-au părut extrem de lămuritoare și instructive abordarea și explicațiile din cartea lui John Lennox, așa că vă îndemnăm să o studiați și voi!

De asemenea, vă îndemnăm să ascultați și episodul audio în care am discutat și despre o altă carte pe această temă, și anume, Despre destin – Un dialog (teoretic și confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor – corespondența dintre Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, completată de câteva eseuri ale acestora.