Cărți cu dor de ducă #40 – Bazarul unui poet


Cu siguranță că multora dintre voi le este familiar numele lui Hans Christian Andersen și îl cunoașteți ca autor de basme. Ceea ce poate nu cunoașteți este că scriitorul danez a fost și un călător împătimit căruia i-a plăcut să-și noteze împresiile în jurnale de călătorie. Pe unele le-a reunit în volume, iar unul dintre ele s-a tradus la sfârșitul anului trecut pentru prima dată în formă integrală în limba română.

Bazarul unui poet. Memorii de călătorie în Germania, Italia, Grecia, Orient și țările dunărene (1840-1841), publicat în original în 1842 descrie într-un mod plin de savoare și de poezie călătoria întreprinsă de Andersen timp de nouă luni, plecat din patria natală cu inima frântă din cauza unei decepții în dragoste.

Volumul este tradus din daneză și îmbogățit cu numeroase note de subsol de către Grete Tartler și Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann, care au întreprins o muncă de cercetare monumentală, pentru că, veți vedea, Andersen e o mini-enciclopedie ambulantă, face referiri tot timpul la locuri, oameni și opere, citează versuri, multe dintre ele foarte ancorate în epoca lui și, deci, de care nu aveam cum să aflăm.

De altfel, Grete Tartler descrie pe larg într-o prefață contextul socio-politic și literar în care scria Andersen, tradiția literară romantică pe care o reprezenta și explică faptul că unele pasaje sunt rodul imaginației sale, nicidecum al trăirii efective a respectivelor momente.

Hai să pornim la drum, chiar dacă doar în carte,

Prin șase săli bogat gătite cu imagini,

Din Copenhaga până-n Orient; departe,

E-ntins bazarul unde stai prin aste pagini.

Din prima parte a călătoriei, și anume, drumul prin Germania, se remarcă descrierea primei călătorii a autorului cu trenul cu aburi (acesta fiind introdus de vreun an și jumătate pe porțiunea străbătută de Andersen).

Ce măreață operă a spiritului e această descoperire! Te simți puternic ca un mag din vechime, legăm la vagon calul vrăjit și spațiul dispare; zburăm ca norii în furtună, ca pasărea călătoare, calul nostru nărăvaș nechează și fornăie, din nările sale ies aburi negri. Mai repede nu putea să zboare nici Mefisto cu Faust pe mantauna magică!

De la Dresda Andersen reia călătoria în trăsură, unde are cei mai diverși și mai colorați parteneri de drum, iar în Tirol, la granița cu Italia, are timp să cugete asupra memoriei și a amintirilor:

Cred că sufletul nu uită nimic și totul se poate trezi din nou, la fel de viu ca în clipa când s-au petrecut. Cugetările, cuvintele și faptele noastre sunt ca niște bulbi și răsaduri pe care le plantăm în lume; de o parte ne amintim bine, însă abia la sfârșit, când ne întoarcem, vedem totul înflorit: iar acesta este raiul sau iadul nostru.

Odată cu Italia, călătoria prinde un alt fel de ritm și mai multă culoare, așa că a început să-mi placă mai mult decât prima parte. Nu știam, dar Andersen a fost și poet, și descrierile sale poartă amprenta acestui dar. Văzând un cuplu format dintr-un bărbat urât, care cânta la vioară și o femeie tânără și frumoasă, care cânta la harpă, el scrie:

Am observat la un moment dat că tânăra s-a uitat la el cu blândețe, cu un zâmbet atât de prietenos, că viața lor de fiecare zi mi s-a părut un basm, urâțenia lui o vrajă, fiindcă eul său nobil se dezvăluia prin cântec; într-o bună zi masca hidoasă avea să cadă și ea avea să-l vadă tânăr, frumos, cum era ea însăși.

Nu-i lipsește însă nici umorul, după cum veți vedea din niște descrieri, unele deopotrivă sugestive și poetice.

Măslinul seamănă cel mai bine cu o salcie, însă crengile nu cresc în mlădițe drepte, ci se apleacă mai mult, frunza e mai mică, iar trunchiul însuși arată de parcă o mână de uriași l-ar fi smuls pe jumătate din pământ, l-ar fi învârtit și l-ar fi lăsat apoi pradă furtunii.

…ne-am oprit la Atricoli, un oraș al cărui pavaj părea să fi fost montat în timp de cutremur.

Civitta Castellano e unul dintre acele orașe care sunt frumoase în trecere, dar e neplăcut să locuiești în ele.

După descrieri minuțioase ale Romei, ale obiceiurilor religioase romano-catolice (Andersen fiind protestant), ale carnavalului și ale ultimelor locuri italiene, Andersen se îmbarcă pe vaporul cu aburi spre Grecia (de curând eliberată de sub domnia otomană).

Vioreaua presată în cartea de psalmi e mai prețioasă ca roza proaspătă, parfumată; amintirile dau culori și mireasmă cum aievea nu poți găsi.

Deja mult mai departe de casă, Andersen povestește cum, deseori, oamenii îl luau drept german, iar când le spunea că e danez, ei înțelegeau că e american. Pentru ei, Danemarca și America erau la fel de departe. Cea mai sugestivă astfel de interacțiune a avut loc între Andersen și un persan, la despățirea lor după călătoria cu același vapor cu aburi. Andersen, simțind că trebuie să spună ceva și gândindu-se că limba lui o fi înrudită cu ebraica, îi recită omului primul verset din Geneză în ebraică. Acesta încuviință surâzând, dorind la rândul său să spună tot ce știa dintr-o limbă pe care o credea a mea: – Yes, sir! Verily, verily! Aceasta a fost toată conversația noastră. Nici unul nu știuse să spună mai mult, dar ce buni prieteni eram!

Ajunși la Atena și vorbind despre rapsozii de toate soiurile întâlniți pe-acolo, Andersen descrie performanța unuia astfel: Era ceva atât de disperat în asta – refrenul suna de parcă interpretul s-ar fi trezit deodată, țipând în timp ce era ucis!”

Descriind un drum de țară grecesc, Andersen remarcă: În restul Europei nu ți-ai imagina un astfel de drum; față de acesta, chiar și cel mai prost de acolo poate fi numit „cărarea largă a păcatului, care duce comod în iad”!

După ce asistă la Paștele grecesc și mai vizitează și alte locuri, Andersen pornește spre Orient, țara poveștilor.

Urmează descrieri pline de culoare și minunare a lui Andersen în fața furnicarului de oameni din Constantinopol și din bazarurile sale, în fața dansului dervișilor, în fața asistării la sărbătoarea nașterii lui Mohamed, după care Andersen străbate Bosforul spre Marea Neagră, iar de aici câmpia Dobrogei spre Dunăre, de unde va face drumul spre casă cu vaporul cu aburi pe fluviu.

Malul valah este destul de anost, comparativ cu cel sârbesc pe care Andersen îl admiră extaziat.

La Orșova (aflată atunci pe teritoriu austro-ungar) trebuie să stea în carantină două săptămâni din pricina ciumei care mai bântuia încă Orientul. Apropiindu-se de locul de carantină, Andersen observă clădirea seraiului Pașei și remarcă: Noi ne îndreptam spre-nchisoare, el spre terasele înflorite, sărutări și îmbrățișări. Oamenii au destine diferite pe lume: aceasta ar fi morala poveștii.

Iată cum descrie el experiența carantinei (care ne este și nouă mai familiară de doi ani încoace, înainte de asta nu cred că am fi rezonat la fel de bine cu ce scrie acesta):

A sta în carantină înseamnă să exersezi vegetarea. La drept vorbind, toți ne aflăm în carantină pe-această lume, până ni se îngăduie să facem marea călătorie la cer. Poeții sunt născuți poeți, se spune, dar există cu siguranță și persoane născute să stea în carantină.

Eu am cu totul altă fire, când călătoresc trebuie să fiu ocupat de dimineața până seara, trebuie să văd întruna câte ceva. Nu pot decât să împachetez în mintea mea orașe întregi, neamuri omenești, munți și mări, adunând mereu impresii și stocându-le, nu rămâne timp de scris nici un singur cântec. Nici măcar nu am dispoziție pentru așa ceva, dar va veni, știu eu bine. Totul fierbe și mustește în mine, și odată ajuns în bunul oraș Copenhaga, la răcorire trupească și spirituală, florile vor izbucni, ieșind la iveală.

Prima zi de carantină trece ușor: trebuie și odihnă după călătorie. A doua, a treia și a patra sunt pentru scrisori, a cincea și a șasea – pentru obișnuirea cu locul și cititul unei cărți bune, dacă o ai, însă a șaptea zi omul se trezește din nou dezobișnuit, găsind că această a șaptea zi ar fi trebuit să fie o zi de odihnă, nu toate șapte; începeam să găsesc situația disperată, deși primeam zilnic vizita unor rândunici care își făceau cuib în antreul nostru și zburau peste tot prin cameră.

Până la urmă ne-am îmbolnăvit toți, iar doctorul ne prescrise un medicament care îmi părea excelent pentru caii valahi, nu însă și pentru niște oameni suferind de stomac: întâi a trebuit să bem un pahar de rachiu, pe urmă o ceașcă de cafea tare, fără zahăr și fără lapte.

Astfel, călătoria de la Constantinopol la Viena va dura, scăzând zilele de carantină, 21 de zile, după care Andersen se va bucura de teatrele Vienei și de alte opriri în Germania, până la întoarcerea în Copenhaga.

Niciodată n-am știut ce-i dorul de casă – dacă nu cumva asta înseamnă că inima se umple, la gândul celor dragi, de-o stranie iubire! Nesfârșită plăcere colorând clipa în care îi revezi în împrejurările cunoscute. Imaginea aceasta i-atât de vie, că-ți dau lacrimile, inima se-mblânzește și e nevoie să se smulgă cu forța din asemenea gânduri. Dacă acesta e dorul de casă, atunci da, îl cunosc și eu. Prima clipă a sosirii acasă e chiar buchetul întregii călătorii.

Vă invit să-l însoțiți pe Andersen, povestitorul, poetul, călătorul, în acest drum plin de peripeții și peisaje minunate, de la Copenhaga în Italia, Grecia, Orient, pe Dunăre și înapoi, și să învățați de la el să descoperiți lumea cu încântare și atenție la detalii!


Cărți cu dor de ducă este o serie de recomandări pentru vacanță, care vă invită la călătorie – cu gândul sau la pas, în munți, deșerturi, păduri sau țări îndepărtate, în timp – în amintire sau în istorie – și chiar în spațiul cosmic.

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: