Cărți cu dor de ducă #36 – „Spre Antarctica!”


Într-un articol precedent din seria „Cărți cu dor de ducă”, aflam că există o insulă în Antarctica ce poartă numele unui român; că, în 1920, la Cluj, a fost fondat primul institut de speologie din lume și, în general, că ne putem mândri cu un savant român care a participat la o expediție deosebită de explorare a Antarcticii, a contribuit cu informații importante și chiar a fondat o nouă ramură a științei pe care o reprezenta – biospeologia. Reportajul lui Cristian Lascu și Helmut Ignat, Din Antarctica la Scărișoara, aducea un omagiu savantului Emil Racoviță, prin documentarea unei expediții românești care a refăcut traseul expediției Belgica din 1897 și a dezvăluit Antarctica așa cum arată ea în secolul XXI. Iar cartea de astăzi, „Spre Polul Sud”, apărută la Editura Frontiera, reprezintă o completare binevenită la acel volum (sau invers!)

Textul cărții reprezintă conferința „Vers le Pôle Sud” ținută de Emil Racoviță la Sorbona, dar include și fragmente din conferința „Expedițiunea antarctică belgiană”, susținută de savant în România.

Acesta detaliază că „ținta expediției nu era să atingă cu orice preț Polul Sud, în paguba observațiilor științifice. Firește că trebuia să înaintăm înspre sud cât se putea mai mult, fără să ne mai găsim însă vreodată în neputința de a face acele cercetări științifice, care sunt singurul, dar marele câștig pe care poate să-l dea o expediție. Ca program, era vorba să studiem îndeosebi regiunea antarctică sud-americană, cu toate mijloacele pe care știința le pune azi la îndemâna cercetărilor, și să iernăm cât s-ar fi putut mai înspre sud, ca să aducem tot felul de observații pe timp de cel puțin un an de zile.”

„Iubesc dobitoacele, le iubesc pe toate; nu e lighioană, oricât de urâtă și de respingătoare ar fi, care să nu aibă drept la întreaga mea simpatie”, începe Emil Racoviță capitolul care, în carte, poartă titlul „Spre Antarctica!” (de la prima frază, eram deja în asentimentul lui!)

Încercând să descrie peisajele întâlnite în prima parte a călătoriei, Emil Racoviță spunea în prelegerea sa „Aș vrea să am darul vorbei sau al penelului, pentru a vă da o idee despre aspectul fermecător al acestor regiuni când marea e lină, cerul senin și soarele voios.”

Însă, după cum veți vedea mai departe în textul cărții, savantul mânuiește cu mare pricepere cuvintele, reușind să creeze niște imagini de poveste. Iată o astfel de descriere, o „fotografie în cuvinte”:

În adâncimea nesfârșită a văzduhului ceresc, albastrul se subțiază în palide tonuri, iar între el și întunecimea mișcătoare a valurilor mării se desfășoară alba priveliște a țărilor muntoase, sleite în zaua lor de gheață. Munți uriași înalță în aer piscuri învășuite în troiene sclipitoare, iar în poale poartă ghețari măreți, ce umplu văile cu masele lor străvezii și pătrund în mare cu frunți prăpăstoase brăzdate de albastru. Ici, colea, răsar din albeață turnuri negre, cernite catedrale, întunecate ziduri de stânci fioroase, și în limpedea atmosferă polară ele par, cu dimensiuni exagerate, amenințătoare fortărețe ale unei împărății legendare. În lumina aurită a soarelui, gingașe tonuri se joacă pe vârfurile de piscuri, pluterc pe văile argintii ale ghețarilor, se ascund în prăpăstiile troienite. În mijlocul mării, încet și măreț plutesc munți de gheață, albi în soare și albaștri în umbră; la picioarele lor, apa înverzește în unde de safir și valurile pătrund zgomotoase în grotele lor și ies acoperite de spumă argintie. Iar în golfurile și tăieturile coastelor, alți munți de gheață, prinși de fund, se înșiră ca monstruoase nave, în porturi de marmură albă.

Emil Racoviță nu descrie doar peisajele, ci detaliază, evident, și descoperirile sale, măsurătorile și observațiile, speciile întâlnite și particularitățile lor. În plus, vorbește și despre greutățile întâmpinate în timpul iernii, incapacitatea de a înainta, dificultățile aduse de împuținarea resurselor și chiar drama pierderii unor membri ai echipajului.

Însă cele mai amuzante părți ale prelegerii sunt descrierile „orașelor pinguinilor”. „Nu e ceva care să te minuneze mai mult ca o întâlnire cu această ființă ciudată care se cheamă pinguin. Imaginați-vă un omuleț stând țeapăn pe picioare, având în loc de brațe două lopeți late, cu un cap prea mic față de trupul lui dolofan și grăsuliu; (…) Privind această ființă umblând pe două picioare cu un mers cam legănat și mișcând întruna din cap, vom avea în fața ochilor un lucru nemaipomenit de drăgălaș și de comic”. Cu siguranță descrierile antropomorfizate ale pinguinilor și ale interacțiunilor sociale dintre ei sunt savuroase, comice și m-au făcut să mă gândesc la un episod de „Teleenciclopedia” sau un documentar despre natură narat de Sir David Attenborough. Acestea ocupă câteva capitole întregi din carte pentru că, în mod evident, interacțiunea cu niște animale care încă nu cunoscuseră omul (și mai ales periculozitatea lui) era plină de surpriză, interes și curiozitate de ambele părți.

Pentru o prelegere științifică, textul cărți „Spre Polul Sud” reușește să fie foarte detaliat, cursiv ca o poveste, chiar poetic pe alocuri, sau surprinzător de amuzant. Cartea este însoțită și de o hartă și de fotografii din arhiva expediției și este foarte potrivită și pentru copii, pentru că textul este foarte ușor de înțeles, stârnește imaginația și dorința de explorare, iar descrierile interacțiunilor cu animalele (în special pinguinii, vedetele cărții) sunt foarte comice, după cum puteți vedea mai sus. Pe scurt – prețioasele amintiri redate prin descrieri artistice, ale unui savant român îndrăgostit de frumusețea naturii și a științei merită cunoscute – și poate, cine știe, ne vor molipsi și pe noi de pasiunea de a descoperi și redescoperi Creația care ne înconjoară.


Cărți cu dor de ducă este o serie de recomandări pentru vacanță, care vă invită la călătorie – cu gândul sau la pas, în munți, deșerturi, păduri sau țări îndepărtate, în timp – în amintire sau în istorie – și chiar în spațiul cosmic.

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: