„Impactul Reformei asupra românilor între 1517-1645” de George Hancock-Ștefan


În 2017 s-au împlinit 500 de ani de la Reformă. Cu ocazia acelei aniversări am avut un sezon special al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ (sezonul 13), dedicat mai multor volume ce tratează subiectul Reformei, al vieții marilor reformatori, impactul Reformei asupra Țărilor Române, dar și istoria gândirii creștine de la începuturi și până în prezent.

V-ați întrebat vreodată, însă, care a fost impactul Reformei Protestante, inițiate de figuri istorice precum Luther sau Calvin, asupra românilor din principatele Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești? Cu ajutorul lui George Hancock-Ștefan și al disertației sale teologice Impactul Reformei asupra românilor între 1517-1645, vom descoperi astăzi modul în care ideile Reformei au pătruns în țările române și schimbările religioase aduse de acestea.

Studiul de față va investiga și va reliefa contribuțiile semnificative aduse de credincioșii neortodocși la dezvoltarea națiunii române, scrie George Hancock-Ștefan în introducerea cărții  Impactul Reformei asupra românilor între 1517-1645. Argumentul meu e că reconsiderarea acestei perioade importante poate crea o paradigmă istorică nouă, de îndreptățită apreciere a rolului pe care l-au jucat protestanții și neoprotestanții în formarea națiunii.

Gândirea reformată a pătruns în Moldova și Țara Românească îndeosebi prin coloniștii germani. Prin urmare, aceste principate tindeau să fie mai legate de Wittenberg, în vreme ce românii din Transilvania au fost evanghelizați de reformații maghiari, care doreau să reformeze Biserica Ortodoxă Română.

Luteranismul s-a răspândit în mare măsură prin publicarea catehismelor lui Luther în limba națională a popoarelor evanghelizate. Luther nu a încercat să fondeze o altă biserică, ci să le reformeze pe cele existente, și anume Biserica Romano-Catolică și cea Ortodoxă de Răsărit. Publicarea Catehismului de la Sibiu în 1544 a fost o încercare a luteranilor maghiari de a duce principiile Reformei la un alt grup etnic.

Acesta a devenit piatra de căpătâi a lucrării reformatoare printre români, și asta din următoarele rațiuni. În primul rând, a aplicat principiul specific Reformei al distribuirii Cuvântului lui Dumnezeu în limba maternă a poporului. Asemenea altor grupuri etnice care foloseau o limbă diferită pentru a se exprima religios (polonezii și germanii foloseau latina), românii foloseau slavona. Preoții o citeau anevoie, iar oamenii trăiau într-un mare întuneric în privința realităților spirituale.

De asemenea, Catehismul a instituit importanța predicării din Scriptură, pentru că Scriptura era esențială în slujba reformată. În plus, într-o perioadă de aproape 100 de ani, luteranii și calviniștii au publicat cinci catehisme, în vreme ce Biserica Ortodoxă Română a răspuns cu un singur catehism abia în 1645.

Întrucât cele trei principate aveau trei domnitori diferiți, e de așteptat ca progresul Reformei să fi depins uneori de bunăvoința principelui local și de răspunsul imediat a oamenilor. Prin urmare, se poate trage concluzia că Țara Românească n-a fost atinsă de Reformă, în timp ce Moldova și Transilvania au cunoscut schimbări majore. De aceea e greșit să apreciem impactul Reformei în rândul românilor exclusiv în funcție de absența ei în Țara Românească. Acceptarea sau respingerea Catehismului de la Sibiu, grija pastorală a lui Varlaam, precum și etichetarea scrierilor Reformei ca fiind pline de otravă, toate acestea sunt mărturii de netăgăduit că reformatorii au fost prezenți și au avut un succes remarcabil, arată George Hancock-Ștefan în disertația Impactul Reformei asupra românilor între 1517-1645.

Au fost metodele de evanghelizare maghiare vinovate de răspunsul român față de Biserica Reformată? se întreabă acesta în continuare. E o mare diferență între cunoscutele afirmații ale lui Luther, „sunt ca noi, cred ca noi și predică la fel ca noi”, și condițiile impuse episcopilor și bisericilor celor convertiți de către reformații misionari. Aceste condiții reflectă o atitudine de superioritate în evanghelizare, atitudine reprezentată în Evanghelii de fariseii care declară că noroadele neștiutoare sunt menite nimicirii.

Poporul, spun unii istorici, nu numai că se temea de inovația introducerii limbii populare în închinare, dar s-a și opus cu încăpățânare oricărei influențe calviniste. De fapt, susțin unii autori, acceptarea calvinismului a fost doar o fațadă pentru români, care, indiferent ce spuneau și practicau în exterior, în interiorul lor rămâneau tot ortodocși. Acest gen de duplicitate l-a determinat pe Iorga să pună la îndoială statornicia religioasă a românilor, pe Obedeanu să-i numească oameni care-i mulțumesc ușor pe străini, pe Meteș să accepte că până și astăzi românii au obiceiuri păgâne pe care ierarhia românească a încercat să le extirpe la sinodul din 1675, în vreme ce un teolog britanic recunoaște că în problemele spirituale se manifestă nu atât tenacitatea românului, cât neștiința lui.

Probabil că aspectul în care Reforma și gândirea ortodoxă se diferențiază cel mai mult este doctrina despre om, demonstrează George Hancok-Ștefan în sa. Cultura română afirmă bunătatea interentă a omului, pe când Reforma încearcă producerea unei schimbări în om, întrucât pornește de la presupoziția că omul nerăscumpărat e rău.

Cultura românească accentuează în permanență „omenia” omului, noțiune ce însumează bunătatea, blândețea și dreptatea. Întrucât se considera că populația are această calitate, nu mai era nevoie să-i fie prezentate cerințele Bibliei. Însă realitatea izbitoare evidențiată la sinoadele din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, de scrierile lui Șincai, de binecunoscuta mișcare „Oastea Domnului” din secolul al XX-lea și de studiile privitoare la religia populară, e că populația nu era religioasă, ci superstițioasă și refractară la nou, arată Hancok-Ștefan.

Au ajutat sau au împiedicat reformații români dezvoltarea națiunii noastre? Balanța pare să încline spre un răspuns pozitiv, dacă ne uităm la ceea ce s-a realizat sub aspect lingvistic până la sfârșitul secolului al XVII-lea, susține el. Până la acea dată, românii convertiți la Reformă au început să folosească în închinare aceeași limbă pe care o vorbeau și acasă. În acest proces, ei au creat o limbă scrisă și au pus bazele ei literare. Folosirea limbii vorbite este un gest mai național și mai patriotic decât era creditul acordat limbii slavone, care era o limbă impusă.

Istoria națională este de partea reformatorilor. În timp ce doctrinele reformate au fost respinse, limba a fost acceptată pentru binele poporului. Pe scurt, nu Biserica Ortodoxă, ci mișcarea reformată a fost cea care a conferit limbii române rolul său specific. Mișcarea reformată i-a dat poporului posibilitatea de a se îndepărta de misticismul limbii slavone, care Îl ținea pe Dumnezeu departe de oameni, apropiindu-l de el prin faptul că acum li se adresa în limba lor.

Am citit cu mare interes teza lui George Hancock-Ștefan, Impactul Reformei asupra românilor între 1517-1645, pentru că nu cunoșteam aceste detalii ale istoriei Țărilor Române, și oricum, așa cum atrage atenția și autorul, în funcție de interesele părților care publică anumite scrieri, informațiile pot fi manipulate într-o extremă sau alta. Însă istoria merită și trebuie cunoscută, și cred că această sursă este destul de echilibrată, prezentând informații importante despre răspândirea Reformei în țara noastră, impactul asupra limbii și culturii, precum și răspunsul bisericii majoritare. În final, autorul pledează pentru recunoașterea trecutului și a prezentului românilor de confesiune protestantă și neoprotestantă, pentru a nu omite acest grup de credincioși din cărțile de istorie, și încurajează Biserica Ortodoxă să lărgească definiția pe care o dă Bisericii și să-i accepte la masa părtășiei și pe cei care nu sunt ortodocși, dar care Îl iubesc pe Dumnezeu.

Puteți asculta în întregime episodul aici:

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s