Etichetă: Reforma în Țările Române

  • „Impactul Reformei asupra românilor între 1517-1645” de George Hancock-Ștefan

    În 2017 s-au împlinit 500 de ani de la Reformă. Cu ocazia acelei aniversări am avut un sezon special al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ (sezonul 13), dedicat mai multor volume ce tratează subiectul Reformei, al vieții marilor reformatori, impactul Reformei asupra Țărilor Române, dar și istoria gândirii creștine de la începuturi și până în…

    Citește articolul ➝

  • Cartea e o viață, sezonul 13, episodul 8

    V-ați întrebat vreodată care a fost impactul Reformei Protestante, inițiate de figuri istorice precum Martin Luther sau Jean Calvin, asupra românilor din principatele Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești? Cu ajutorul lui George Hancock-Ștefan și al disertației sale teologice Impactul Reformei asupra românilor între 1517 – 1645, vom descoperi sâmbătă, 2 decembrie, de la ora 2…

    Citește articolul ➝

  • CARTEA E O VIAȚĂ, Sezonul 13 – 500 de ani de la Reformă

    Pe 31 octombrie 1517 Martin Luther țintuia pe ușa Catedralei din Wittenberg 95 de teze spre dezbaterea publică a problemei abuzurilor cu privire la indulgențe. Nici nu s-ar fi gândit că gestul său va duce la schimbarea nu numai a practicilor bisericești, ci va duce la crearea unui nou mod de gândire cu privire la…

    Citește articolul ➝