Un strop de viață #664


Chiar și cei care, din cauza lipsei lor de educație, nu sunt conștienți de o altă profeție a lui Isaia – că El (Isus) va fi un om al durerii, obișnuit cu suferința noastră cea mai profundă – chiar și aceștia recunosc în El pe cineva ale cărui lacrimi sunt și ale lor. El nu doar plânge pentru ei; El plânge cu ei, cunoscând cele mai adânci întunecimi, sărăcia și durerea lor. El nu explică durerea, nici nu spune că a venit cu răspunsul sau că va îndrepta totul. În schimb, El își pleacă capul și permite lacrimilor să curgă. Nu e vorba despre oferirea unor răspunsuri sau de rezolvarea unei probleme; e vorba despre asumarea completă și restauratoare a suferinței lor, pentru că Isus știe că Dumnezeu folosește suferința pentru a salva lumea. El nu a venit să îndrepte moartea și tristețea, ci ca, în final, să le elimine. El nu a venit să ofere răspunsuri; El a venit să se dea pe Sine Însuși. Prezența Sa, lacrimile Sale sunt soluția, răspunsul, adevărul. Și în acele momente când nu primim ceea ce vrem, primim ceea ce avem nevoie.

Michael Card, Luke, the Gospel of Amazement

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, ambele la Universitatea din București, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu