Creștinii ar trebui să se aștepte să întâlnească necreștini care sunt mai buni și mai înțelepți decât ei. De ce? Credincioșii creștini nu sunt acceptați de Dumnezeu pe baza realizărilor lor morale, a înțelepciunii ori a virtuților lor, ci în temeiul a ceea ce a făcut Hristos în locul lor. Cele mai multe religii și filozofii susțin că statutul spiritual al omului depinde de realizările lui religioase. Aceasta, în mod natural, îi face pe adepții lor să se considere superiori celor care nu împărtășesc credința și care nu fac faptele pe care le fac ei. Evanghelia creștină, în orice caz, nu ar trebui să aibă un astfel de efect.
Timothy Keller, Argument pentru Dumnezeu. Credința într-o epocă a scepticismului
Autor: Irina Enache
Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis.
În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/.
Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi
Vezi toate articolele lui Irina Enache