Predicatorul scoţian al secolului douăzeci James Stewart face o descriere foarte frumoasă a contrariilor care alcătuiesc misterul personalităţii lui Isus: A fost cel mai supus şi mai smerit dintre toţi fiii omului şi totuşi a vorbit despre ziua când va veni pe norii cerului, cu gloria lui Dumnezeu. A fost atât de neînduplecat, încât duhurile rele şi demonii plângeau de frică la venirea Lui, dar a fost atât de genial, minunat şi prietenos încât copiilor le plăcea să se joace cu el, iar cei mici se cuibăreau în braţele Lui. Nimeni n-a fost nici pe aproape atât de îndurător cu păcătoşii şi, cu toate acestea, nimeni n-a folosit vorbe atât de aspre la adresa păcatului. A fost slujitorul tuturor, a spălat picioarele ucenicilor şi cu toate acestea a intrat cu demnitate în templu, iar negustorii şi schimbătorii de bani s-au călcat în picioare din cauza îmbulzelii când I-au văzut focul din priviri. I-a salvat pe alţii, dar, cu toate acestea, la final, pe El Însuşi nu S-a salvat. În toată istoria nu există nimic care să se compare cu unirea de contraste pe care o întâlnim în Evanghelii. Misterul lui Isus este misterul personalităţii divine.
Ravi Zacharias, Dezamăgit de creștinism?
CARTEA E O VIAȚĂ 