Ce lucruri sunt posibile pentru tine astăzi prin credinţă? Toate lucrurile sunt posibile pentru că credinţa ta este într-un Dumnezeu care nu cunoaşte imposibilul.
Când lucrurile pe care le experimentezi sunt de neînţeles, credinţa spune: Dumnezeu ştie ce face.
Când resursele tale nu se potrivesc cu nevoile tale, credinţa spune: Dumnezeu este cel care se îngrijeşte de mine.
Când ţi-e teamă să faci următorul pas, credinţa spune: Dumnezeu nu mă va lăsa.
Când nu eşti sigur ce să faci în continuare, credinţa spune: Dumnezeu mă va călăuzi.
Când te afli într-o situaţie care pare imposibilă, credinţa spune: Nimic nu este prea greu pentru Domnul.
Roy Lessin, Meet Me in the Meadow
Autor: Irina Trancă
Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, ambele la Universitatea din București, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020.
Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu.
Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor.
Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.
Vezi toate articolele lui Irina Trancă