Un strop de viaţă #297


Aşa cum omul din afară nu este apt pentru a munci oricât de mult timp, decât dacă mănâncă, tot aşa este şi cu omul dinăuntru. Care este hrana pentru omul dinăuntru? Nu rugăciunea, ci Cuvântul lui Dumnezeu – nu simpla citire a Cuvântului lui Dumnezeu, aşa încât să treacă numai prin minţile noastre, aşa cum trece apa printr-o ţeavă. Nu, trebuie să ne gândim la ce citim, să cugetăm la acele lucruri şi să le aplicăm la inimile noastre.

George Müller, Autobiografia lui George Müller

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, ambele la Universitatea din București, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu