Cetatea acestei lumi mă bombardează cu semnale senzuale şi ademenitoare. Cetatea lui Dumnezeu, pe de altă parte, e senină, invizibilă, străfulgerătoare. Există ea cu adevărat? Nu-mi rămâne decât să păstrez căile de comunicare deschise peste abis: prin rugăciune, cu auzul treaz.
Trăieşte pentru Dumnezeu aici şi acum. Şi trăieşte, în acelaşi timp, în viitor, adunându-ţi comori veşnice – lucrând pentru ele aici şi acum.
Philip Yancey, Zvonurile altei lumi
Autor: Irina-Maria Akopian
Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit.
În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează.
Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă.
Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi
Vezi toate articolele lui Irina-Maria Akopian