Constat că trebuie să mai împrumut o parabolă de la George MacDonald. Închipuie-te ca o casă vie. Dumnezeu vine să reconstruiască această casă. Poate că la început înţelegi ce vrea să facă. Îndreaptă jgheaburile, astupă găurile din acoperiş şi aşa mai departe; ştiai bine că aceste reparaţii trebuiau făcute şi nu te miri. Dar apoi începe să ciocănească prin casă într-un mod care face groaznic de rău şi nu pare a avea niciun rost. Oare ce o fi având de gând? Explicaţia este că El construieşte cu totul altă casă decât cea la care te gândeai – o nouă aripă aici, un etaj în plus dincolo, câte un turn, câte o curte interioară. Tu credeai că vei fi transformat într-o vilă cochetă, dar El construieşte un palat. Intenţia Lui este să vină şi chiar să locuiască în el. Porunca „Fiţi desăvârşiţi“ nu este o vorbă goală şi nici porunca de a face ceva imposibil. El ne va transforma în făpturi care pot asculta de această poruncă. El a spus (în Biblie) că noi suntem „dumnezei“ şi îşi va duce la îndeplinire cuvintele. Dacă Îl lăsăm – pentru că s-ar putea să-L împiedicăm, dacă vrem – îi va transforma pe cei mai prăpădiţi şi spurcaţi dintre noi în dumnezei, făpturi uluitoare, luminoase, nemuritoare, în care palpită o energie, o bucurie, o înţelepciune şi o dragoste pe care nu ni le putem închipui acum, oglinzi strălucitoare şi nepătate care oferă lui Dumnezeu reflexul perfect (desigur, la scară mai mică) al propriei Lui puteri, desfătări şi bunătăţi fără margini. Transformarea va dura mult şi va fi, pe alocuri, foarte dureroasă, dar asta este situaţia. Nici un rabat nu e posibil. El vorbea serios.
C.S. Lewis, Creştinism, pur şi simplu
Vezi şi postarea de aici.
CARTEA E O VIAȚĂ 