Un strop de viață #374


Nu ne întoarcem înapoi! Nu vreau să experimentez vreodată ce înseamnă să cazi, să dezamăgești Dumnezeul care este plin de har și de adevăr. Nu vreau să știu – sau să experimentez – orice înseamnă să cazi.

Nu vreau să cunosc mai multe despre iad. Ceea ce știu deja despre iad este suficient ca să mă facă să vreau să știu mai mult despre cer și despre Mântuitorul nostru, care este deja acolo.

Nu vreau să aflu cât de mult pot merge spre margine fără a pieri în final. Dar vreau să știu, prin harul lui Dumnezeu, cât de aproape și cu câtă atenție pot umbla cu El în credință, binecuvântare și biruință.

A.W. Tozer, „Isus, Căpetenia credinței noastre”

Un strop de viaţă #185


„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!“

Isaia 6:3

Cel mai adesea când oamenii din Biblie se întâlneau cu Dumnezeu fie tremurau, fie cădeau cu faţa la pământ, fie se închinau, fie îşi scoteau încălţările din picioare pentru că stăteau pe un pământ sfânt. Ca Isaia, trebuie să-L vedem pe Dumnezeu „şezând pe un scaun de domnie foarte înalt“.

Slava şi sfinţenia lui Dumnezeu (maiestatea Lui) sunt cele care provoacă teama de Domnul în inimile noastre.

Slava şi sfinţenia Lui sunt cele care ne împiedică să ne purtăm cu o familiaritate lipsită de evlavie faţă de Dumnezeu; slava şi sfinţenia Lui sunt cele care ne împiedică să avem o atitudine nesăbuită şi să acţionăm într-un mod uşuratic cu privire la lucrurile lui Dumnezeu; slava şi sfinţenia lui Dumnezeu sunt cele care ne împiedică să devenim neglijenţi în umblarea noastră, neglijenţi în vorbire, neglijenţi în umor şi neglijenţi în relaţia cu Dumnezeu.

Roy Lessin, Meet Me in the Meadow