Ce carte putea fi mai potrivită pentru a începe seria de anul acesta a Cărților cu dor de ducă decât un jurnal de călătorie? Mai precis, cu o scrisoare din Tenerife, una dintre cele mai mari dintre Insulele Canare.
Continuă lectura „„Scrisoare din Tenerife” – Cărți cu dor de ducă #41”Etichetă: Tenerife
Ce am citit în aprilie 2023
În luna aprilie am reușit să citesc doar cu o carte mai mult decât luna trecută, deși câteva erau cărți începute de mai de mult, iar cele mai multe au fost cărți subțirele, majoritatea de non-ficțiune. Memorialistică despre Holocaust și nu numai, devoționale, eseistică, lingvistică, poezie (chiar două volume!), un jurnal de călătorie, un basm de George MacDonald și o ediție „Anne de la Green Gables” adaptată pentru cititorii începători – iată care au fost cele 16 cărți pe care le-am terminat în luna aprilie!
Continuă lectura „Ce am citit în aprilie 2023”