Un strop de viață #272


Rugăciunea stăruitoare mă schimbă în sensul că mă ajută să văd lumea, şi viaţa mea, prin ochii lui Dumnezeu. Pe măsură ce relaţia progresează, înţeleg tot mai bine că Dumnezeu are o imagine mai clară a nevoilor mele decât am eu.

Aidoma unui copil care încetează să-şi mai bată la cap părintele, am descoperit uneori că primesc un răspuns la cererile mele insistente doar după ce am învăţat să mă descurc fără lucrurile cerute. Răspunsul vine atunci ca o surpriză, ca un dar neaşteptat al harului. Caut darul, şi Îl găsesc, în schimb, pe Dătător, iar în cele din urmă mă aleg şi cu darul pe care renunţasem să-l mai caut.

Philip Yancey, Rugăciunea. Are ea puterea de a schimba ceva?

Un strop de viață #268


În propriile mele frustrări legate de rugăciune, mă concentram la faptul că Dumnezeu nu intervenea. De ce nu face Dumnezeu ce-I cer? Perspectiva mi s-a schimbat odată cu înţelegerea rugăciunii ca parteneriat, ca întrepătrundere a umanului cu divinul astfel încât să se realizeze lucrarea lui Dumnezeu pe pământ.

Philip Yancey, Rugăciunea. Are ea puterea de a schimba ceva?

Un strop de viață #264


Unii oameni îşi fac griji că rugăciunea poate duce la pasivitate, că ne vom retrage în rugăciune ca să înlocuim astfel acţiunea. Însă pentru Isus n-a existat nicio contradicţie între cele două: El a petrecut ceasuri îndelungate în rugăciune şi apoi ceasuri lungi în împlinirea nevoilor oamenilor Biserica descrisă în cartea Faptele Apostolilor a făcut la fel, demonstrând un parteneriat adevărat. Apostolii s-au rugat pentru călăuzire în ajutorarea văduvelor, apoi au numit diaconi pentru ca liderii să poate fi degrevaţi de povara împărţirii ajutoarelor către văduve.

Philip Yancey, Rugăciunea. Are ea puterea de a schimba ceva?

Un strop de viață #262


Walter Wink spune că rugăciunea biblică e impertinentă, stăruitoare, neruşinată, necuviincioasă. Seamănă mai mult cu o târguială într-un bazar decât cu monologurile politicoase din biserică.

Moise nu a câştigat fiecare dispută cu Dumnezeu. De notat e faptul că nu a reuşit să-L convingă pe Dumnezeu să-i îngăduie să intre el însuşi în Ţara Făgăduinţei. Dar exemplul lui, la fel cu al lui Avraam, dovedeşte că Dumnezeu primeşte deschis disputa şi lupta, şi adesea cedează, mai ales când obiectul controversei are în vedere mila lui Dumnezeu. Chiar pe parcursul disputei propriu-zise, putem dobândi noi înşine calităţile lui Dumnezeu.

Philip Yancey, Rugăciunea. Are ea puterea de a schimba ceva?

Un strop de viață #260


Ca majoritatea dintre noi, Isus a apelat la rugăciune în momentele grele. Nu încape îndoială că s-a rugat intens, postind şi reflectând totodată la Scripturi în timpul ispitirii în pustie. S-a rugat cu glas tare când s-a apropiat întâlnirea cu moartea, cuvintele Lui exprimând toată tulburarea Lui lăuntrică: „Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? Tată, izbăveşte-mă de ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!“ Rugăciunile Lui din grădina Ghetsimani L-au împins până la limita rezistenţei şi, de trei ori, a căzut cu faţa la pământ, înfrânt. Isus a adus totul în rugăciune.

Pentru Isus, rugăciunea era ca o ancoră de salvare întrucât îi dădea şi călăuzirea şi energia de care avea nevoie pentru a cunoaşte şi a împlini voia Tatălui, adaugă autorul. Pentru a-şi menţine credinţa în lumea „reală“ din care venea, pentru a întreţine vie amintirea lumii eterne, Isus avea de trudit uneori o noapte întreagă sau se trezea în zorii zilei.

Deşi Isus nu a oferit dovezi metafizice ale eficacităţii rugăciunii, simplul fapt că s-a îndeletnicit cu ea îi consfinţeşte valoarea. „Cereţi, şi veţi căpăta“, a spus El cu toată sinceritatea, ca un reproş adresat tuturor celor care consideră cererea o formă primitivă de rugăciune.

Philip Yancey, Rugăciunea. Are ea puterea de a schimba ceva?