Un strop de viață în preajma Paștelui 2024 #10


Oricât de mare ar fi necazul care ne va cuprinde, să nu deznădăjduim: totul va trece, slavă Domnului…
Vremurile de astăzi sunt din ce în ce mai grele, iar oamenii nu se îndreaptă, nu se îmbunează, le este din ce în ce mai greu – pentru că nu știu că noi, oamenii, suntem ființe cu putere cugetătoare și, prin gândurile cu care ne îndeletnicim pe pământ, stârnim de fapt neorânduială. Din pricina acestor gânduri rele, nu avem pace nici noi, nici ceilalți.
De ne îndeletnicim cu gânduri și dorințe bune, aceste gânduri ne dau pace și bucurie încă din această viață, dar mai cu seamă în veșnicie – înțelegem că nu este moarte, că moartea a fost biruită. Domnul a biruit moartea și ne-a dăruit viața cea veșnică.


Starețul Tadei de la Vitovnița, Raiul se dobândește aici. Cum să păstrezi pacea și bucuria în Duhul Sfânt

1000010436-01

Un strop de viață în preajma Paștelui 2024 #9


Foarte puțini sunt oamenii care își vin în fire, care înțeleg ce este viața. Ne rugăm lui Dumnezeu numai cu trupul, cu buzele – împlinim aceasta de formă și atunci pierdem duhul. Mijloace precum rugăciunea și postul ne slujesc la înălțarea sufletului, la întoarcerea lui către starea cea dintru început. Trebuie să ne ostenim, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca întru noi să se împlinească însușirile Mântuitorului Hristos. Știm că El a fost blând și pașnic și bun – și noi trebuie să ne ostenim să fim așa, dar noi nu avem putere pentru a face asta, și pentru aceasta trebuie să o cerem de la Dumnezeu. Așa cum este cu neputință ca becul să lumineze fără curent electric, așa nici noi nu putem fără Dumnezeu, precum și spune Domnul: Fără de Mine, nu puteți face nimic.


Starețul Tadei de la Vitovnița, Raiul se dobândește aici. Cum să păstrezi pacea și bucuria în Duhul Sfânt

1000010436-01

Un strop de viață în preajma Paștelui 2024 #8


Tot binele și tot răul izvorăsc din gânduri. Gândul este, așadar, o uriașă putere și tărie. Gândul înrâurește nu numai ființele raționale și lumea dobitoacelor; gândurile noastre au înrâurire și asupra lumii plantelor, au înrâurire asupra a tot ceea ce viețuiește. Dacă avem gânduri de pace, de liniște, de bunătate și de blândețe, ele ne dau pace și nouă, și tuturor celor din jurul nostru, ele răzbat dintru noi. Iar când suntem împovărați de multe griji, necazuri, atunci pizmuim mult și suntem plini de ură față de mulți – acestea sunt gânduri ucigătoare, care nimicesc pacea din lăuntrul nostru și din jurul nostru, și pentru aceasta nu avem nici pace, nici liniște.

Prin gândurile noastre, tulburăm adeseori pacea: facem din Rai, iad, prin gândurile noastre. Numai că puțini sunt cei care-și vin în fire și pricep că din noi înșine – din gândurile noastre – izvorăște și binele, și răul.

Starețul Tadei de la Vitovnița, Raiul se dobândește aici. Cum să păstrezi pacea și bucuria în Duhul Sfânt

1000010436-01