Oricât de mare ar fi necazul care ne va cuprinde, să nu deznădăjduim: totul va trece, slavă Domnului… Vremurile de astăzi sunt din ce în ce mai grele, iar oamenii nu se îndreaptă, nu se îmbunează, le este din ce în ce mai greu – pentru că nu știu că noi, oamenii, suntem ființe cu putere cugetătoare și, prin gândurile cu care ne îndeletnicim pe pământ, stârnim de fapt neorânduială. Din pricina acestor gânduri rele, nu avem pace nici noi, nici ceilalți. De ne îndeletnicim cu gânduri și dorințe bune, aceste gânduri ne dau pace și bucurie încă din această viață, dar mai cu seamă în veșnicie – înțelegem că nu este moarte, că moartea a fost biruită. Domnul a biruit moartea și ne-a dăruit viața cea veșnică.
Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit.
În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează.
Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă.
Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi
Vezi toate articolele lui Irina-Maria Akopian