CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 17, episodul 4


Săptămâna aceasta în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, sâmbătă, 8 iunie, de la ora 2 și 20 vă propunem să descoperim niște scrieri mai puțin familiare în general, dar mai ales credincioșilor din mediul evanghelic.

Cartea Filocaliilor. Cele mai frumoase pagini, apărută la Editura Humanitas este o selecție de texte realizată de Georgeta Anca-Ionescu din ampla lucrare în 12 volume, Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, în traducerea din grecește a pr. prof. dr. Dumitru Stăniloaie, membru al Academiei Române.

Filocalia (gr. „iubire de frumos”) este o antologie a scrierilor unor monahi și pustnici din secolele 4-9, apărută pentru prima dată la Veneția în 1782.

Traducătorul acestora în limba română, pr. Dumitru Stăniloaie și-a dorit ca acestea „Să devină o călăuză în plan spiritual, arătându-ne felul cum trebuie să ne fie viaţa în relaţiile noastre cu Dumnezeu şi în raporturile cu ceilalţi, ca să fie o viaţă de model, o viaţă care să întărească legăturile între noi, dragostea între noi, să nu avem nimic de criticat în viaţa noastră, nimic care nu se cuvine să se datorească unui creştin, cum ne învaţă atât de minunat Filocalia”.

Descoperiți împreună cu noi ce au să ne spună aceste scrieri și nouă, cititorilor din secolul 21, sâmbătă, la RVE București pe 94,2 FM sau pe rvebucuresti.ro. (PRIMA PARTE)

Reclame

CARTEA E O VIAȚĂ – Episod special de Ziua Copilului


Sâmbătă, 1 iunie, de la ora 2 și 20, cu ocazia Zilei Copilului vă prezentăm un episod special al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ.

Alături de invitata noastră, Andreea Ștefănică, mamă și autoare a blogului cu același nume, descoperim cartea Limite pentru copii de Dr. Henry Cloud şi Dr. John Townsend.

Discutăm despre cum să stabilim şi să menţinem limite în relaţia cu copiii, astfel încât ei să devină nişte adulţi responsabili, în stare la rândul lor să stabilească şi să respecte limite.

Aflăm care sunt cele 10 legi ale limitelor, printre care se numără legea responsabilității și legea respectului; de ce sunt limitele o formă de iubire și care este importanța frustrării în viața copilului – sâmbătă, la RVE București pe 94,2 FM sau pe rvebucuresti.ro.

CARTEA E O VIAȚĂ, sezonul 17, episodul 2


Cine sunt evanghelicii români? Care este teologia lor, doctrina lor, și care este specificul fiecărei confesiuni?

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 2 și 20 în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, vom deschide din nou volumul Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante românești, coordonat de Dorin Dobrincu și Dănuț Mănăstireanu, un proiect critic, care se constituie într-o radiografie a evanghelicilor din România, în dimensiunea lor trecută și prezentă.

În acest episod ne vom concentra asupra hermeneuticii evanghelice, și asupra rădăcinilor și perspectivelor teologice ale diferitelor confesiuni evanghelice.

Fiți alături de noi pentru a afla despre originea și doctrina confesiunilor baptistă, creștini după Evanghelie și penticostală, sâmbătă, în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ la RVE București pe 94,2 FM și rvebucuresti.ro.

Sezon nou CARTEA E O VIAȚĂ: sezonul 17, episodul 1


Evanghelicii români își cunosc în mică măsură istoria. Iar neevanghelicii nu o cunosc, cu puține excepții, deloc.

Noi am dorit să aflăm mai multe despre istoria evanghelicilor români, despre identitatea lor, teologia lor, muzica lor și situația evanghelicilor, în general, în societatea noastră, teme pe care le vom explora pe parcursul a trei episoade ale emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ.

Volumul Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante românești, coordonat de Dorin Dobrincu și Dănuț Mănăstireanu ne va ajuta în acest demers, sâmbătă, 11 mai, de la ora 2 și 20. În acest prim episod, vom vorbi despre ce rol are Biblia în viața evanghelicilor români și despre traducerile Bibliei în limba română.

Vom descoperi împreună trăsăturile și preocupările creștinilor evanghelici din România în legătură cu importanța acordată Bibliei și o perspectiva istorică asupra traducerilor Bibliei în limba română. Așadar, fiți alături de noi sâmbătă, în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ la RVE București pe 94,2 FM și pe rvebucuresti.ro.

Cartea e o viață – episod special Paște 2019 – Înviere


Ce speră creștinii? Să părăsească această lume rea și să meargă în „cer”?

Ce înțelegem prin „învierea trupului” și cum se potrivește percepția aceasta a noastră cu imaginea la modă a plutirii pe nori în timp ce cântăm la harpe? Și cum influențează toate aceste concepții modul în care trăim aici și acum?

Tom Wright (N.T. Wright), teolog britanic de seamă, răspunde la aceste întrebări într-o carte pătrunzătoare și vastă, Surprins de speranță, pe care o descoperim sâmbătă, 4 mai, de la ora 2 și 20, într-un episod special al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ.

Tom Wright subliniază confuzia cu privire la nădejdea viitoare, prezentă atât în biserică, cât și în lume, și argumentează că tot ceea ce credem despre viața de dincolo de moarte, influențează în mod direct ceea ce credem despre viața de dinainte de moarte.

Fiți alături de noi pentru a readuce crezul nostru și speranța noastră la lumină, sâmbătă, în ediția specială a emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ la RVE București pe 94,2 FM și pe rvebucuresti.ro.