Ateii vor să-i poată stigmatiza pe alţii fără să-şi ataşeze ei înşişi vreun nume, evitând să clasifice lucrurile la care aderă (deşi le place să-i clasifice pe toţi ceilalţi, inclusiv pe Dumnezeu). Motivul este următorul: argumentele lor nu rezistă. Ei caută un solvent universal care să dizolve ideea de Dumnezeu. Şi, în mod cu totul predictibil, sfârşesc dizolvându-şi propria concepţie despre lume şi viaţă. Dacă nu există Dumnezeu, cine are autoritatea să spună dacă acţionează sau nu o ordine morală? Dacă uciderea inocenţilor este un lucru rău, ea este un lucru rău nu fiindcă ştiinţa ne spune că e un lucru rău, ci fiindcă orice viaţă are o valoare intrinsecă – un postulat pe care ateismul pur şi simplu nu îl poate deduce.
Ravi Zacharias, Sfârşitul raţiunii
CARTEA E O VIAȚĂ 