CARTEA E O VIAŢĂ, sezonul 10, episodul 10


Cum poate pretinde cineva că deţine adevărul? Poate cineva dovedi cu adevărat existenţa lui Dumnezeu? Nu dovedeşte evoluţionismul că povestea biblică a creaţiei este falsă?

Acestea sunt întrebări de importanţă crucială cu care se frământă mulţi oameni, credincioşi şi necredincioşi deopotrivă.

Sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 16 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ vă propunem cartea De ce sunt creştin? în care gânditori de prim rang explică de ce cred.

Norman Geisler şi Paul Hoffman, editorii cărţii, promit să îi ajute astfel pe creştini să se elibereze de îndoieli, iar pe cei necredincioşi să îndepărteze piedicile din calea credinţei.

Descoperiţi cum disputele legate de creştinism sunt rezolvate prin prezentare de argumente şi dovezi, în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti, pe 94,2 FM sau pe rve.ro.

CARTEA E O VIAŢĂ, sezonul 10, episodul 9


De-a lungul istoriei, s-au ridicat mari apărători ai credinţei, precum Augustin, Toma d’Aquino, Jonathan Edwards, Chesterton sau C.S. Lewis.

Însă, odată cu apariţia noilor provocări impuse de ateismul ştiinţific sau de relativismul postmodern, se simte nevoia unei abordări proaspete şi flexibile a apologeticii.

Sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 16:00 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ vă propunem să descoperim o astfel de abordare în cartea Apologetică, pur şi simplu. Cum să îţi prezinţi credinţa, de Alister McGrath.

După ce analizează bazele biblice şi utilizarea apologeticii de-a lungul istoriei, McGrath ne oferă diferite abordări, prin care să ne împărtăşim credinţa cu alţii.

Află cum să-ţi promovezi credinţa în faţa celor din afara bisericii, cu blândeţe şi eficienţă, în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti, pe 94,2 FM şi pe rve.ro.

CARTEA E O VIAŢĂ, sezonul 10, episodul 8


Ce înseamnă să fii creştin? Este o întrebare pe care şi-au pus-o de-a lungul timpului teologi şi oameni simpli deopotrivă.

Sâmbătă, 3 decembrie, de la ora 16:00 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ vă propunem răspunsul profesorului şi preotului anglican N.T. Wright, din cartea sa, Creştin pur şi simplu. De ce are sens creştinismul.

Scopul pe care mi l-am propus este să descriu ce anume vrea să spună creştinismul, atât pentru a-l recomanda celor aflaţi în afara credinţei, cât şi pentru a-l explica celor aflaţi în interiorul ei, scrie N.T. Wright.

A fi creştin în lumea de astăzi nu e desigur deloc simplu. Vom încerca să spunem însă cât mai simplu cu putinţă despre ce anume este vorba în creştinism, în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti, pe 94,2 FM sau pe rve.ro.

CARTEA E O VIAŢĂ, sezonul 10, ep.10 – Reminder + invitaţie


V-a fost vreodată teamă că veţi primi de la cei apropiaţi întrebări legate de credinţa voastră la care nu veţi şti să răspundeţi?

Adevărul este că mulţi dintre noi nu suntem pregătiţi. Când ne priveşte cineva în ochi şi ne pune în mod sincer o întrebare spirituală provocatoare, cum ar fi „De ce crezi în Biblie?“, „Cum poţi crede că Dumnezeu este bun, când îngăduie să se întâmple lucruri îngrozitoare?“ sau „De ce m-aş alătura unei biserici pline de ipocriţi?“ cei mai mulţi dintre noi nu ştiu cum să răspundă.

Astăzi de la ora 4 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ (la RVE Bucureşti pe 94,2 FM sau pe rve.ro) vă prezentăm cartea Întrebări de care se tem creştinii (însoţite de răspunsuri) de Mark Mittelberg, care ne ajută să răspundem cu înţelepciune şi dragoste la astfel de întrebări.

Dacă aţi avut parte de o astfel de experienţă, în care aţi fost confruntaţi cu privire la credinţa voastră, povestiţi-ne cum a decurs discuţia într-un comentariu la această postare.

CARTEA E O VIAŢĂ, sezonul 10, episodul 6


V-a fost vreodată teamă că veţi primi de la cei apropiaţi întrebări legate de credinţa voastră la care nu veţi şti să răspundeţi?

Chiar dacă sunteţi sau nu în această situaţie, vă invităm sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 16:00 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ, să descoperiţi cartea Întrebări de care se tem creştinii (însoţite de răspunsuri) de Mark Mittelberg.

Adevărul este că mulţi dintre noi nu suntem gata. Când ne priveşte cineva în ochi şi ne pune în mod sincer o întrebare spirituală provocatoare, cum ar fi „De ce crezi în Biblie?“, „Cum poţi crede că Dumnezeu este bun, când îngăduie să se întâmple lucruri îngrozitoare?“ sau „De ce m-aş alătura unei biserici pline de ipocriţi?“ cei mai mulţi dintre noi nu ştiu cum să răspundă.

La astfel de întrebări de care se tem creştinii aflăm răspunsul în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti, pe 94,2 FM sau pe rve.ro.