Ce-mi doresc de la Bookfest 2019


Ne apropiem de Bookfest și de Ziua Copilului!

Până acum, sperăm că listele noastre cu recomandări pentru Ziua Copilului v-au inspirat și v-au oferit cel puțin câteva idei bune. Dar pentru că mai sunt doar două zile până la Bookfest, am dorit să împărtășim cu voi și care sunt listele (pe care le-am alcătuit cu entuziasm) cu cărți pe care ni le dorim de la această ediție a târgului.

Anul acesta, eu mi-am propus să termin mai întâi cărțile pe care le am deja în bibliotecă și așteaptă să fie citite, apoi cele pe care le mai am pe lista mea de „To-read” de pe Goodreads, și sunt mulțumită că deja fac progrese :D, așa că lista mea de noutăți nu va conține multe titluri. Însă au fost câteva care chiar mi-au atras atenția. Continuă lectura „Ce-mi doresc de la Bookfest 2019”