Pe 10 decembrie 2024 se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui George MacDonald, scriitor și predicator creștin congregaționalist scoțian, un pionier al literaturii fantasy moderne.
În noiembrie 2024, cu ocazia acestui bicentenar, The George MacDonald Society a organizat la Universitatea St. Andrews din Scoția conferința Borderlands: George MacDonald Between Worlds – Granițe: George MacDonald între lumi.
Ni s-a părut și nouă potrivit să ne alăturăm comunității internaționale de admiratori ai lui George MacDonald și ai moștenirii sale literare și să facem mai cunoscută publicului din România opera acestui autor creștin deosebit.
Până acum în limba română s-au tradus Prințesa și goblinii și Prințesa și Curdie, prima oară la Editura Sophia în 2012, apoi și la Editura Casa Cărții în 2017; Cheia de aur a apărut la Editura Ars Longa, în colecția Inklings și spirite înrudite, iar mai recent s-a tradus Băiatul-Zi și Fata-Noapte. Povestea întâlnirii dintre minte și inimă la Editura Predania.
În acest episod aflăm despre influența lui George MacDonald asupra lui C.S. Lewis, despre concepția sa despre literatura fantastică și imaginație și despre temele principale din operele sale traduse în limba română.
Cărți de George MacDonald:
Prințesa și goblinii și Prințesa și Curdie – Editura Sophia
Prințesa și goblinii și Prințesa și Curdie – Editura Casa Cărții
Cheia de aur – în română; The Golden Key în engleză.
Băiatul-Zi și Fata-Noapte. Povestea întâlnirii dintre minte și inimă
Eseuri de George MacDonald:
The Imagination: Its Function and its Culture
Alte resurse menționate în episod:
Despre lumea aceasta și despre alte lumi de C.S. Lewis
Despre basme. On Fairy-Stories de J.R.R. Tolkien

