Astăzi vom afla despre una dintre cele mai importante personalități ale credinței din Serbia secolului XX. Nicolae Velimirovici (1881-1956) a fost episcop al Jicei (Žiča) în Serbia. Tânărul Nicolae a absolvit cursurile Seminarului Sfântul Sava, din Belgrad. A obținut o bursă de doctorat la Universitatea din Berna (1908), publicându-și teza în limba germană, în 1910; doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford și susținut la Geneva, în franceză, pe tema filosofiei lui Berkeley, în 1909. Pe lângă toate aceste performanțe academice, însă, Nicolae a hotărât să devină monah. La sfârșitul anului 1909 a fost tuns în monahism. A devenit apoi profesor la Seminarul Sfântul Sava, din Belgrad.
În aprilie 1915, în timpul Primului Război Mondial, a fost trimis de către Biserica Sârbă în Anglia și America, unde a susținut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor și a popoarelor slave de la miazăzi.
Despre Velimirovici, părintele Iustin Popovici scria în 1922:
El cugetă întru rugăciune, filosofează întru rugăciune. Se simte că printr-însul glăsuiesc sufletele cele luminate ale marilor nevoitori. Întru rugăciune Îl simte pe Dumnezeu și întru rugăciune simte și este în legătură cu întreaga zidire. Vorbește despre Hristos pentru că trăiește întru El.
Prin sufletul său cel ce tânjește după Hristos ne îndrăgostim și noi de Hristos, și în vreme ce robii timpului și ai spațiului se ucid unii pentru alții pentru bogățiile cele putrezicioase ale pământului, neînfricatul nostru luptător pentru veșnicie veghează în locul strajei celei moarte a sufletului nostru, îngenunchind, plângând cu suspine și rugându-se pentru toți și pentru toate.
În anul 1941, în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pe când se afla în Mănăstirea Žiča, Nicolae Velimirovici a fost arestat de naziști (unde, după o execuție în masă, a replicat spunând următoarele: „Aceasta este cultura germană, să ucizi sute de sârbi nevinovați, din pricina morții unui soldat german?! Și turcii erau mai drepți…”). În scurt timp, mănăstirea a fost distrusă din temelii. A fost închis apoi în Mănăstirea Liubostinia. Nu după multă vreme, a fost mutat la Mănăstirea Voilovița, unde a rămas până în iarna anului 1944.
În data de 14 decembrie 1944, împreună cu episcopul sârb Gavriil, Nicolae Velimirovici a fost transferat în lagărul din Dachau, Germania, unde a fost întemnițat și a suferit multe torturi.
Pe când era închis în lagărul de la Dachau, în Germania anului 1945, a scris Prin fereastra temniței. Prorociri despre vremurile noastre. Pentru ca manuscrisul să nu fie găsit de paznici, l-a păzit cu grijă și nu a îndrăznit să scrie cuvintele german și Germania întregi, ci numai cu inițiala G.
Pentru că s-a școlit în apus și a străbătut aproape toate țările europene, Nicolae a cunoscut foarte bine sufletul omului apusean și a sesizat căile greșite pe care se grăbește vechiul continent. Plin de îngrijorare, și-a dat seama că Europa a început să se îndepărteze de Hristos și să se întoarcă către lumea aceasta, să se întoarcă dinspre Duh înspre materie, iar Evanghelia pe care au jurat și după care au trăit întemeietorii culturii europene a început să fie din ce în ce mai mult înlocuită de știință. În locul lui Dumnezeu s-a înălțat ca ideal și idol Omul.
Încă din 1921, scria „Cei aleși de Dumnezeu spre a fi sarea și lumina lumii și-au pierdut gustul și s-au întunecat”. Colonizările și războaiele purtate sunt numai câteva dintre urmările acestei îndepărtări de Dumnezeu a omului contemporan. În cartea „Războiul și Biblia”, părintele Velimirovici întărește că îndepărtarea omului de Dumnezeu a fost pricina Primului Război Mondial, ce va aduce în curând noi curgeri de sânge. Până la amănunt a prevăzut și Cel De-Al Doilea Război Mondial și a înfățișat vizionar armele și metodele folosite.
A văzut și a simțit pe pielea sa împlinirea acestor prorocii în închisorile nemțești, între 1941 și 1945 unde a fost închis de Gestapo. Maltratările zilnice ale întemnițaților, spânzurările și crematoriile de la Dachau erau dovada până unde poate cădea omul atunci când se îndepărtează de Dumnezeu.
Părintele povestește că în iadul Dachaului, într-o zi, „mă aflam ca întotdeauna, în celula mea din închisoare. Dintr-odată intră un tânăr ofițer german, paznic al lagărului, și mă întreabă „Oare dumneavoastră credeți cu adevărat în Dumnezeu?” „Nu”, i-am răspuns eu. „Sunt fericit să văd un om învățat”, se bucură acesta și continuă: „Când eram copil credeam, căci așa am fost învățat, dar acum nu mai cred deloc.” Atunci i-am spus: „Cazul meu e diferit de al dumneavoastră. Când eram copil credeam, dar acum nu mai am nevoie să cred, căci știu că este Dumnezeu. Prin cercare, credința mea a ajuns o certitudine. Știu acum că este Dumnezeu.” Foarte mânios, acesta trânti ușa și plecă. În acea seară nu am primit cina, dar am simțit mulțumire în suflet.
În anul 1946, după terminarea războiului, episcopul Nicolae a plecat în America.
A predat în cadrul Seminarului Sârb Sfântul Sava (Illinois), la Seminarul Teologic Ortodox al Mănăstirii Sf. Tihon (Pennsylvania) și la Seminarul Teologic Ortodox Sf. Vladimir (New York).
În această perioadă, s-a dedicat propovăduirii Evangheliei, scrisului și păstoririi credincioșilor. Pe lângă acestea, a susținut o bogată activitate socială, prin înființarea de orfelinate în care mulți copii săraci au cunoscut dragostea lui Hristos. A scris numeroase cuvântări, cuprinse în lucrările: Noi predici la poalele muntelui, Omilii la Evanghelii, Gânduri despre bine și rău, Rugăciuni pe malul lacului, Războiul și Biblia, Simboluri și semne, Proloagele de la Ohrida, Epistole misionare, Viața Sfântului Sava, Casiana, Predici, Credința sfinților, Mai presus de Răsărit și de Apus etc.
Nicolae Velimirovici a trecut la cele veșnice în data de 18 martie 1956, la Seminarul Teologic Sf. Tihon din Pennsylvania, fiind în vârstă de 76 de ani, lăsând în urmă o bogăție de înțelepciune, teologie și filosofie și o mărturie a rezistenței credinței în cele mai încercate vremuri.
Alte cărți studiate (mulțumim Editurii Predania!)
Inima în Marele Post. Călăuză duhovnicească spre Înviere
Prin dragostea ta și noi iubim. 500 de cugetări despre credință, dragoste și nădejde
CARTEA E O VIAȚĂ 