Adesea ne rugăm lui Dumnezeu fără atenție, de formă, și socotim că ne-am rugat dar, de fapt, nici n-am fost prezenți în rugăciune, ci am avut vreo socoteală în minte – poate ne-a ocărât cineva, și cugetăm la asta; sau avem vreun plan al nostru de lucru și în săvârșim în gând; sau citim ceva…. doar ce nu suntem prezenți în rugăciune. (…) săvârșim rugăciunea fără participarea întregii noastre ființe. Privindu-ne pe noi înșine, vedem că suntem împrăștiați și, bineînțeles aceasta nu este o rugăciune în duh și adevăr. Ne rugăm cu trupul și cu buzele și rostim cuvintele, dar prezența ființei noastre este în altă parte. Pentru aceasta, Sfinții Părinți spun că înaintea rugăciunii trebuie să stea de strajă purtarea de grijă a omului. Când suntem cu luare aminte și știm ce cerem când ne rugăm, atunci luarea aminte este adunată întru noi asupra cuvintelor pe care le rostim, asupra a ceea ce cerem.
De aceea a zis Domnul că Duh este Dumnezeu, și cei ce se închină Lui, în duh și adevăr se cade a se închina. Prin urmare, trebuie să fim prezenți cu duhul.
Starețul Tadei de la Vitovnița, Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața
CARTEA E O VIAȚĂ 