„Războiul vorbelor” de Paul David Tripp

„Nu știu de ce îmi pierd timpul vorbind. Nu pare să aibă vreun efect.”

„Nu mi-aș fi închipuit niciodată că va ajunge să-mi vorbească în felul acesta!”

„Da, mi-a cerut iertare, însă mi-e greu să uit cât de tare m-a jignit. Cuvintele lui au fost atât de tăioase.”

„Părea că suntem atât de apropiați, și acum abia dacă ne mai vorbim.”

Acestea și multe altele sunt afirmații care reflectă lupta pe care o ducem cu toții cu vorbirea. Cine ar putea spune că nu a fost niciodată rănit de vorbele cuiva? Cine nu a regretat niciodată ceva din ce a spus? Cine ar putea spune „Cuvintele mele sunt mereu adecvate situației și sunt întotdeauna rostite cu amabilitate”?

Astăzi vă invităm să medităm asupra modului în care comunicăm, la problemele noastre de comunicare și la sursele lor. În acest scop, am ales cartea lui Paul David Tripp, Războiul vorbelor. Rezolvarea problemelor de comunicare.

După cum veți observa în cărțile lui, Paul David Tripp are o orientare spre consilierea creștină, fapt care îi permite să abordeze problemele relaționale nu doar ca pastor, sau din punct de vedere teologic, ci având o înțelegere mai profundă, datorată și experienței sale cu multitudinea de cazuri pe care le-a consiliat.

În paginile următoare vom aprofunda ceva ce ne separă pe noi, oamenii, de restul creației; ceva ce facem în mod repetat în fiecare zi: vorbim. Însă vom aborda acest subiect dintr-o perspectivă diferită de cea a majorității cărților scrise pe acest subiect. Nu este o dezbatere despre tehnicile și deprinderile comunicării eficiente. Mai degrabă este o relatare despre bătălia dusă pentru inima noastră, ceea ce constituie motivul problemelor legate de vorbire, scrie Paul David Tripp în prefața cărții Războiul vorbelor.

Această carte este construită pe patru principii fundamentale care transformă viața: Dumnezeu are un plan extraordinar cu vorbele noastre, o agendă cu mult superioară oricărui plan pe care l-am concepe noi vreodată.

Păcatul a modificat radical planul destinat pentru cuvintele noastre, cauzând multă durere, confuzie și haos.

În Isus Hristos găsim harul care ne învrednicește să vorbim așa cum a intenționat Dumnezeu să vorbim.

Biblia ne învață simplu și clar cum putem parcurge drumul de unde suntem până la locul unde dorește Dumnezeu să fim.

Imaginați-vă cum ar arăta viețile noastre dacă tot ceea ce am spune ar fi rostit într-o supunere totală față de Dumnezeu, scrie Paul David Tripp. Cu cât mai puțin complicate ar fi viețile noastre! Multe dintre problemele noastre de comunicare decurg din faptul că am uzurpat autoritatea lui Dumnezeu: spunem ceea ce dorim să spunem, când și cum dorim s-o spunem. Vorbim de parcă noi suntem cei care deținem controlul ca și cum am avea dreptul să folosim cuvintele pentru a ne promova propriul scop și pentru a realiza ceea ce ne face pe noi fericiți. Vorbim ca și cum noi am fi Dumnezeu, și nu creaturile Lui – chemate să ne supunem autorității Lui în orice cuvânt nefolositor pe care-l rostim.

Nu poți înțelege cu adevărat semnificația cuvintelor până nu realizezi că primele cuvinte auzite vreodată de urechile omului nu au fost cuvintele unei ființe umane, ci cuvintele lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a ales să Se descopere pe Sine, El a dat vorbirii cea mai înaltă semnificație, ca mijloc de transmitere a adevărului Său.

Suntem conștienți că nu trăim în lumea minunată a Genezei 1, în care fiecare cuvânt era rostit potrivit planului și standardului divin. E clar că tocmai din această cauză ai ajuns să citești această carte. În Grădina Eden nu existau păcate ale vorbirii. Însă în Grădină a mai apărut un orator. Apariția lui a marcat începutul marelui război al vorbelor pe care noi îl ducem acum zilnic. În lumea perfectă a Grădinii s-a făcut auzită vocea Șarpelui. Pentru prima dată au fost puse la îndoială poziția, autoritatea și chiar cuvintele lui Dumnezeu. „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncați din toți pomii din grădină?”. Satan a vorbit, și vorbele lui au bulversat lumea simplă și sinceră a comunicării umane, care a devenit arena manifestării păcatului și conflictelor, arată Paul David Tripp.

În acele momente din grădină vedem pentru prima dată o perspectivă diferită de perspectiva lui Dumnezeu. Acest fapt indică un aspect extrem de important: tu și cu mine nu răspundem oamenilor și circumstanțelor vieții noastre pe baza realității. Răspunsurile noastre sunt fundamentate pe modul în care noi interpretăm realitatea. Așadar iată un principiu important: problemele de vorbire sunt deseori probleme de interpretare.

De asemenea, o inimă idolatră va da naștere unor cuvinte idolatre, cuvinte care slujesc idolului care mă stăpânește. O dorință se luptă pentru control până devine pretenție. Pretenția se exprimă apoi ca nevoie. Sentimentul de nevoie stabilește așteptările mele. Așteptările neîmplinite duc la dezamăgiri. Dezamăgirile duc la conflict, observă autorul.

Biblia avertizează extrem de dur cu privire la puterea constructivă sau distructivă a vorbelor. În cuvintele Apostolului Iacov: limba este o parte mică din trup, dar se laudă cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde! Și limba este un foc. Limba, o lume a nedreptății, este așezată printre părțile trupului nostru, fiind cea care pângărește tot trupul, aprinde roata vieții și este aprinsă de focul gheenei. Căci orice fel de animale sălbatice, păsări, târâtoare sau viețuitoare ale mării pot fi îmblânzite și au fost îmblânzite de neamul omenesc, dar nimeni nu poate îmblânzi limba unui om. Ea este un rău pe care nimeni nu-l poate liniști, plin de venin aducător de moarte. Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru și tot cu ea îi blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeași gură iese și binecuvântarea și blestemul. Nu trebuie să fie așa, frații mei!

De asemenea, Proverbele lui Solomon zugrăvesc în cuvinte la fel de dure războiul vorbelor: „Cine vorbește în chip ușuratic, rănește ca străpungerea unei săbii, dar limba înțelepților aduce vindecare.” „Moartea și viața sunt în puterea limbii; oricine o iubește, îi va mânca roadele.”

Soluția lui Dumnezeu pentru acest război nu a fost nici să ne dea niște tehnici de comunicare eficientă, nici să Se aștepte de la noi să atingem standardul Său prin propriile puteri. Nu. El L-a trimis pe Fiul Său, Cuvântul, să Se întrupeze și să fie mesajul cel mai glorios al lui Dumnezeu pentru noi, scrie Tripp.

Nu dispera! Dacă până acum am aflat că nu avem doar o problemă cu vorbirea, ci și cu inima, să nu disperăm. Răscumpărătorul nostru a venit. El Se luptă pentru noi în orice situație, în fiecare relație, astfel încât noi să putem câștiga războiul vorbelor. Din acest fapt decurg câteva aplicații practice.

Trebuie să vorbim conștienți că noi suntem ambasadorii lui Dumnezeu. Un ambasador politic este cineva trimis să locuiască într-o altă țară și să reprezinte mesajul, metodele și caracterul conducătorului țării sale. Mesajul Apostolului Pavel din 2 Corinteni este clar și răspicat: noi am fost chemați să fim ambasadori ai Regelui! Pavel spune că pentru un creștin, viața veche, construită în jurul interesului personal, s-a dus. Noi am devenit o nouă creație; ce ține de trecut a dispărut. Viața în care am slujit doar propriilor noastre interese și am făcut aproape totul pentru a ne satisface dorințele s-a stins pentru totdeauna. Acum, spune Pavel, suntem împăcați cu Dumnezeu și ni s-a încredințat o nouă lucrare – lucrarea Lui de împăcare.

Există un alt mod de a concepe această însărcinare de ambasador. Am fost chemați să-L reprezentăm pe Rege într-un mod care-L întruchipează pe El. A întruchipa înseamnă a întrupa în formă umană, a personifica. Este o poziție de mare onoare acordată păcătoșilor nevrednici. Dacă am pătrunde întreaga ei semnificație, am fi uimiți să constatăm că avem puterea să facem sau să spunem ceva care să ilustreze gloria lui Dumnezeu! afirmă Paul David Tripp.

Apoi, ambasadorii trebuie să vorbească pe baza unei înțelegeri clare a misiunii Regelui. Ce face El pe pământ? În viețile noastre? În situația și momentul de față? Pavel prezintă și acest fapt foarte clar. El arată că Dumnezeu lucrează astfel încât „cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel care a murit și a înviat pentru ei.”

Dumnezeu nu Se axează doar pe soluția de moment la problemele noastre, ci pe o schimbare pe termen lung a inimii. El dorește să recâștige inima oamenilor Săi și, ca urmare, ei să-L slujească doar pe El. Pentru aceasta, El se va atinge chiar și de confortul nostru personal. Va îngădui situații care să ne provoace și să ne „scoată din sărite”. Scopul Lui este ca păcatele inimii noastre să iasă la iveală, fiindcă trebuie să le vedem ca să ne pocăim!

Ca ambasadori, noi suntem chemați să depunem armele ineficiente, chiar distructive ale lumii și să ne însușim instrumentele Evangheliei. Pavel evidențiază trei instrumente sau metode ale schimbării în 2 Corinteni 5: sacrificiul de sine, iertarea și împăcarea. Este important să percepem acești termeni nu doar ca pe niște metode, ci și ca limite pentru cuvintele noastre, ca ambasadori ai Lui. Nu ne putem permite să rostim vorbe dincolo de aceste limite.

Până acum, poate că ne-am dat seama mai clar ca oricând cât de diferită este comunicarea noastră de cea pe care Dumnezeu dorește să o avem. Și poate ne simțim mai fără speranță ca oricând – am înțeles care e destinația, lumea vorbirii așa cum a plănuit-o Dumnezeu, însă pare că drumul e inundat și nu există nicio altă cale de a ajunge acolo. Așa că, în ultimele capitole ale cărții Războiul vorbelor, Paul David Tripp punctează mai multe elemente și principii de care să ținem cont pentru a ajunge la destinație și pentru a câștiga acest război.

În primul rând, să nu ne lăsăm pradă regretelor. Dumnezeu iartă, restaurează, reclădește și reconciliază. El ne revelează în mod constant adevărul la momentul potrivit, pe măsura înțelegerii de care suntem capabili. Pe măsură ce trăim în lumina lucrurilor noi pe care le învațăm de la El, vom avea parte de restaurare în domenii la care demult am renunțat. Dumnezeu lucrează la repararea prejudiciului din trecut, chiar și în cazurile în care suntem ispitiți să credem că vătămarea trecutului nu va putea fi niciodată îndreptată.

Apoi, să acceptăm speranța Evangheliei. Nu trebuie să ne privim problemele de comunicare ca pe niște giganți care nu pot fi învinși. Pavel îi spune lui Timotei că Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.

Schimbarea începe cu disponibilitatea de a ne examina în smerenie propriul rod. Care este rodul produs de comunicarea noastră? Sunt partenerii noștri de discuție încurajați, umpluți de speranță și afecțiune? Este comunicarea noastră făcută cu înțelepciune și încurajează credința? Sau vorbele noastre duc la descurajare, dezbinare, condamnare, amărăciune?

Apoi trebuie să examinăm unde ne-am înfipt rădăcinile. Luca 6:45 consemnează unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-a spus Cristos despre comunicarea noastră. „Căci din prisosul inimii vorbește gura.” Problemele în vorbire arată întotdeauna spre problemele inimii, ce anume stăpânește inima noastră.

Un capitol foarte interesant și important, care ni s-a părut că ridică cea mai spinoasă problemă din întreaga carte, este cel cu privire la confruntare. Paul David Tripp menționează câteva motive pentru care confruntarea ne provoacă groază, pentru că de foarte multe ori este făcută într-un mod nebiblic, supărător, pentru că ne pricepem foarte bine să evidențiem paiul din ochiul celuilalt, și confundăm modul nostru de a confrunta cu modul în care Dumnezeu ar vrea să o facem.

Ni se întâmplă deseori să confundăm mânia și iritarea noastră cu perspectiva și scopurile biblice, remarcă autorul. Avem informații insuficiente pe baza cărora facem presupuneri incorecte, care denaturează confruntarea. Apoi, confruntările sunt deseori de-a dreptul dușmănoase, având un limbaj provocator și vorbe dezaprobatoare, în loc să fie ocazii în care să ne arătăm preocuparea față de persoana care are nevoie de mustrare. Uităm cine suntem, cine e dușmanul adevărat (în niciun caz persoana confruntată!) și uităm că putem fi oricând în locul persoanei confruntate. Frecvent în confruntare, Scriptura este folosită mai degrabă ca o bâtă decât ca o oglindă a conștiinței de sine și un îndrumător pentru schimbare. De asemenea, confruntarea are loc deseori în cadrul unor relații destrămate deja; așteaptă schimbarea imediată în loc să dea startul unui proces de transformare și confundă scopurile personale cu scopurile lui Dumnezeu.

Iată o mulțime de motive suficiente ca să ne facă să fugim de confruntări – mai exact, de mustrarea unui credincios de către alt credincios. Deși am fost mutați de sub stăpânirea întunericului în Împărăția luminii, noi încă suntem cetățeni care au nevoie de ajutor. Sfințirea noastră este lucrarea continuă a domniei Împărăției Lui. Cu cât pătrundem mai mult aspectul central al lucrării Împărăției lui Dumnezeu, ajungem să dobândim o înțelegere tot mai profundă a ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să facem în comunicarea noastră. Vorbirea noastră trebuie să se bazeze pe această lucrare principală a Împărăției lui Dumnezeu – trebuie să aibă mereu în vedere răscumpărarea continua, susține Tripp.

Iată și modelul de confruntare pe care îl propune acesta. În engleză, primul cuvânt al fiecărei etape începe cu o inițială care formează cuvântul Encourage – Încurajare – cheia confruntării. Etapele sunt următoarele. Mai întâi, examinează-ți inima – abia după ce ne-am confruntat pe noi înșine, soluționând mânia, impulsivitatea, autoîndreptățirea și amărăciunea, putem să confruntăm pe altcineva.

Când citim Scriptura, vom vedea că accentul Bibliei pe comunicare nu se bazează pe tehnici noi, ci pe o agendă a inimii care transformă vorbirea dintr-o lume a răului de neîmblânzit, într-o lume a binelui dătător de har. Cuvintele noastre nu vor purta nicio urmă de descurajare, distrugere și dezbinare, ci vor fi cuvinte de dragoste, adevăr, har, speranță, credință, iertare și pace, care produc o roadă a neprihănirii.

Acum știm pentru ce luptăm. Noi nu ducem un război al tehnicilor de vorbire sau de vocabular. Ducem un război pentru controlul inimilor noastre. Întrebarea este: ne vom supune Regelui, ne vom încrede în autoritatea Sa iubitoare și vom căuta să-L reprezentăm în relațiile noastre? Pentru cei mai mulți dintre noi, aceasta înseamnă să ne pocăim de egocentrism și să acceptăm că lucrarea de slujire nu este doar un aspect minor al vieții noastre, ci un mod de viață. Acest mod de viață reflectă chemarea pe care am primit-o din partea lui Dumnezeu, aceea de a fi ambasadori ai Săi în diferite aspecte ale vieții cotidiene, arată Paul David Tripp.

Câștigarea războiului presupune recunoașterea puterii distructive a vorbelor. Înseamnă a spune NU naturii păcătoase. Înseamnă a vorbi pentru a-i sluji pe alții în dragoste, în Duhul, cu scopul de a restaura.

Ce renaștere, reconciliere și reabilitare dramatică ar avea loc dacă noi ne-am împlini această chemare în fiecare relație din viața noastră! Cât de diferit ar sta lucrurile dacă am fi dedicați în mod consecvent acestui gen de comunicare! Cât de transformate ar fi relațiile noastre dacă ne-am adresa unii altora cu vorbe ale răscumpărării! Războiul vorbelor este câștigat doar atunci când Dumnezeu conduce inima noastră, atunci când noi vorbim cu bucurie și consecvență pentru El. Fie ca Dumnezeu să ne ajute, iar această lume a răului să fie transformată într-o lume a binelui răscumpărător. Fie ca El să câștige războiul inimii noastre, pentru ca terenul de bătălie al vorbelor să devină o grădină a roadelor bune, unde semințele păcii produc roada neprihănirii care dăinuiește.

Paul David Tripp reușește atât să mustre, cât și să încurajeze, ajungând la miezul problemei: o inimă transformată. Cartea Războiul vorbelor ne reamintește nu doar că vorbele noastre nu trebuie să rănească sau să fie aruncate pe negândite și în momente nepotrivite, ci mult mai mult de atât: ele trebuie să restaureze.

Mulțumim Editurii Scriptum pentru colaborare!

Ascultă episodul integral aici:

Alte cărți de Paul David Tripp:

Instrumente în mâinile Răscumpărătorului