„Nu așa trebuia să fie” de Lysa TerKeurst

Viața te trece adesea prin momente atât de diferite de ceea ce sperai sau te așteptai. Unele evenimente te surprind pur și simplu cu garda jos pentru o clipă, dar altele te zdruncină cu totul. Trăiești dezamăgiri și ajungi să te îndoiești de bunătatea lui Dumnezeu.

Ce e de făcut când planul lui Dumnezeu nu se sincronizează cu nevoia care te copleșește, când lipsa Lui de intervenție pare chiar dăunătoare, iar promisiunile Lui improbabile?

Lysa TerKeurst, autoarea cărții Nu așa trebuia să fie. O călătorie prin cel mai greu anotimp al vieții, a trecut și ea prin asemenea momente. Și, deși ne-am dori cu toții să nu avem parte de asemenea situații, cu siguranță vom avea sau am trecut deja prin ele. Și de aceea avem nevoie de astfel de cărți-pansament precum cea pe care v-o propun astăzi.

Lysa TerKeurst este președinta organizației Proverbs 31 Ministries și autoarea a peste 20 de cărți. În momentul scrierii cărții Nu așa trebuia să fie, Lysa trecea printr-o situație teribilă în căsnicia ei. Nu vă voi dezvălui mai multe, pentru a păstra și suspansul deznodământului – pentru că eu, cel puțin, am citit cartea și „ca să văd ce se întâmplă la final”, cum s-ar zice. Cartea este ca un jurnal, scrisă în timp real, pe măsură ce trecea prin situația ei dezastruoasă și, ca și cum nu era suficient, mai afla și de alte probleme grave de sănătate sau alte vești rele. Așadar autoarea scrie în cunoștință de cauză, iar gândurile pe care vi le voi împărtăși în continuare sunt scrise „la cald”, în vâltoarea suferinței.

Dacă ești o ființă umană care în ultimele douăzeci și patru de ore te-ai comportat ca un adult normal, ai ajuns la aceeași uimitoare revelație ca mine, scrie Lysa. Noi nu suntem în controlul lucrurilor. Nu putem prezice forma pe care o vor lua promisiunile lui Dumnezeu. Nu vom fi niciodată în stare să forțăm scurtarea perioadei de vindecare a rănilor.

Îmi fac atâtea scenarii cu privire la binele pe care Dumnezeu ar trebui să Îl facă și mă trezesc apoi dezamăgită total când vânturile se schimbă și nimic nu mai pare drept. Nu așa mi-am imaginat viața pe care o trăiesc chiar în această perioadă, scrie Lysa TerKeurst. Probabil că nici în cazul tău lucrurile nu stau chiar așa cum ți-ai imaginat tu.

Nu îți spun nimic nou. Doar dau glas gândurilor pe care le-ai avut deja, dar nu ai știut cum să le verbalizezi. Iată frumusețea speranței. Deși nu putem anticipa sau controla sau forța rezultatul circumstanțelor în care trăim, putem ști fără urmă de îndoială că vom fi bine. Mai bine decât bine. Mai bine decât normal. Vom fi victorioși pentru că Isus este victorios. Oamenii victorioși nu sunt făcuți pentru a se mulțumi cu normalitatea.

Dar dacă victorie înseamnă doar în parte felul în care se rezolvă lucrurile în final? Dacă cea mai mare parte din a fi victorios este felul în care trăim ziua de astăzi? Această oră. Acest minut.

Urmează să trăiești în paginile următoare o cu totul altă experiență legată de ceea ce numim viață. Împreună vom descoperi o modalitate de a ne lega speranța nu de rezultatele pe care le considerăm noi singura cale de întoarcere înspre normal, ci de însăși inima lui Dumnezeu. De autorul povestirii pe care inima ta nu ar putea niciodată să și-o imagineze, dar pe care imploră cu fiecare bătaie să o trăiască. Este mult peste ceea ce ți-ai fi putut tu imagina, ne asigură Lysa TerKeurst în introducerea cărții.

Dezamăgire. Fie că ai folosit sau nu acest cuvânt, el face parte din viața noastră. Dezamăgirea este acel sentiment că lucrurile ar trebui să fie mai bune decât sunt. Dezamăgirea bubuie ca un tunet care scutură pământul când primești un telefon de la doctor și te alegi cu un diagnostic care-ți întoarce viața cu susul în jos. Când descoperi o relație extraconjugală. Când există dependențe ascunse. Când nu-ți mai recunoști propriul copil. Când izbucnește un incendiu. Când apare falimentul. Când cineva moare pe neașteptate, dar tu continui să suni acea persoană în speranța că este doar un vis urât și că de data asta cu siguranță va răspunde.

Nu știu când vor apărea în calea mea aceste dezamăgiri mai mari sau mai mici. Pur și simplu mă trezesc în fața lor. Ele sunt ca un musafir neașteptat cu care nu știu cum să mă comport. Acest oaspete al dezamăgirii mă epuizează. Oamenii ar trebui să fie mai buni decât sunt. Împrejurările ar trebui să fie mai favorabile decât sunt. Finanțele ar trebui să fie mai bune decât sunt. Relațiile ar trebui să ne fie mai bune decât sunt. Și vrei să știi ceva? Ai dreptate. Totul ar trebui să fie mai bun decât este. Nu este de mirare că tu și cu mine suntem mai epuizați decât ar trebui. În dezamăgire, însă, este încapsulat potențialul unui bine măreț. Dar vom reuși să vedem binele doar dacă avem încredere în inima Aceluia care l-a dăruit, arată Lysa TerKeurst.

Dezamăgirea nu dovedește că Dumnezeu împiedică împlinirea lucrurilor bune pentru noi. Uneori este calea pe care El ne conduce Acasă. Dar ca să vedem cu claritate asta și pentru a înțelege așa cum se cuvine ceea ce se petrece cu adevărat, trebuie să facem un pas înapoi și să o punem în perspectiva poveștii iubirii nețărmurite a lui Dumnezeu pentru noi. Acea poveste în care El salvează și împacă omenirea cu El Însuși.

Putem spune că inima umană a fost creată în contextul perfecțiunii din grădina Edenului. Dar noi nu mai trăim acolo acum. De aceea instinctele noastre ne transmit minciuna că perfecțiunea este posibilă. Avem o imagine a perfecțiunii gravată adânc în ADN-ul sufletului nostru. O vânăm. Ne fixăm obiectivul pe ea ca să o surprindem.

Eu cred că trebuie să fim mai mulțumitori și mai optimiști și să ne lăsăm conduși de credință, nu de sentimente, scrie Lysa TerKeurst. Dar mai cred și că este un mare risc să rămânem tăcuți și să ne prefacem că nu suntem epuizați din pricina dezamăgirilor. În dezamăgirile tăcute, neexprimate, neconfruntate, Satana își făurește cele mai înverșunate arme împotriva noastră și a acelora pe care îi iubim. Cea mai subtilă tactică este aceea de a ne aduce singuri în fața gândurilor noastre, astfel încât să poată strecura șoapte care să hrănească dezamăgirile noastre pentru a deveni alegeri distructive. Dacă dușmanul ne poate izola, el ne poate influența.

Dacă nu vom găsi un mod de a sta față în față cu dezamăgirile noastre, vom fi ispitiți să-i permitem lui Satana să rescrie povestea de dragoste a lui Dumnezeu ca pe o narațiune negativă, lăsându-ne apoi mai mult decât suspicioși în privința Creatorului nostru, afirmă Lysa TerKeurst.

Trăim într-o lume fisurată în care se întâmplă lucruri rele. Așa că nu este de mirare că și în viețile noastre, lucrurile se strică. Dar ce facem cu acele momente în care nu există doar fisuri, ci o distrugere dincolo de posibilitatea oricărui fel de reparație? Fărâmițare până la pulbere.

Vrem ca Dumnezeu să repare toate lucrurile. Să editeze povestea astfel încât să aibă un alt sfârșit. Să repare această realitate sfâșietoare. Dar dacă, de data asta, Dumnezeu dorește să facă ceva complet nou? Chiar acum. În viața aceasta. Indiferent de cât de distrugătoare par împrejurările în care ne aflăm, se întreabă Lysa TerKeurst.

Praful este exact materia primă pe care Dumnezeu o îndrăgește. Noi avem impresia că fărâmițarea din viețile noastre nu poate avea un scop bun. Dar dacă fărâmițarea este singurul mod de a readuce praful la forma lui inițială? Putem vedea praful ca pe un rezultat al unei frângeri nejustificate. Sau îl putem vedea ca pe un ingredient esențial.

Praful nu trebuie să reprezinte sfârșitul. El este adesea necesar pentru un nou început. Gândește-te cât de apocaliptice par toate atunci când moare cineva. Indiferent de cât de multă grijă vom avea de noi înșine și de cei dragi nouă, indiferent cât de buni suntem, indiferent cât de maturi devenim în credință, nu vom scăpa de realitatea că moartea este sigură și că viețile noastre se vor întoarce în țărâna pământului.

Această realitate ne poate determina să facem un pas înapoi și să ne întrebăm: Care este scopul tuturor acestor lucruri? În cele din urmă, cu toții murim, putrezim și ne transformăm în țărână. Dar pentru aceia care cred în Isus Cristos ca Domn al vieților lor, moartea nu este un sfârșit, ci începutul unei transformări pe care tânjim să o experimentăm. Moartea fizică este singura modalitate de a începe procesul de primire a corpurilor cerești care nu vor îmbătrâni, nu se vor descompune, nu vor fi vreodată reduse la țărână. Gata cu praful! Ce gând eliberator: că descompunerea corpurilor noastre fizice ne conduce spre înnoirea produsă de Dumnezeu și nu vom mai experimenta apoi niciun fel de sfărâmare, ne încurajează Lysa TerKeurst.

Să fim sinceri. Dacă nu am fi fost dezamăgiți niciodată, ne-am mulțumi cu plăcerile trecătoare ale acestei lumi în loc să înfruntăm disperarea spirituală din sufletele noastre. Nu ne gândim să reparăm lucrurile decât în momentul în care realizăm că sunt stricate. Nici măcar atunci nu chemăm specialiștii: o facem doar atunci când acceptăm că nu le putem repara singuri. Dacă sufletele noastre nu ar fi străpunse de dezamăgiri și deziluzii, nu am accepta deplin nevoia noastră de Dumnezeu. Dacă nu am fi niciodată fărâmițați, nu am avea parte de glorioasa atingere a Olarului care face ceva extraordinar din praf, din noi.

Să te încrezi în Dumnezeu înseamnă să te încrezi în momentul ales de El. Să te încrezi în Dumnezeu înseamnă să ai încredere în ce alege El. Dumnezeu mă iubește prea mult ca să-mi răspundă la rugăciuni altcândva decât la vremea potrivită sau altfel decât așa cum știe El că este cel mai bine.

Asta nu schimbă faptul că vreau ca totul să se termine. Vreau să fiu fericită. Vreau normalitate. Vreau să fie ușor. Însă Dumnezeu vede lucruri pe care eu nu le văd. El cunoaște lucruri pe care eu nu le cunosc. Doar Dumnezeu știe ce înseamnă cu adevărat un plan bun și de ce este nevoie ca să se împlinească. Dacă aș vedea întregul drum care îmi stă în față, probabil că aș împiedica cel puțin jumătate dintre lucrurile pe care El le are în plan și nu aș alege niciodată să continui ceea ce a pregătit El. M-aș gândi că prețul este prea mare, cărarea prea înfricoșătoare și dușmanul prea înspăimântător. Niciun om nu este suficient de puternic ca să poată vedea dinainte prea mult din planul lui Dumnezeu. Abia poate să-l ducă de la o zi la alta. Avem nevoie de îndrumare ca să ajungem la acest plan și să trecem încet prin el, scrie Lysa TerKeurst.

Domnul Isus este cel mai în măsură să ne arate calea, adevărul și viața. El înțelege cât de grele pot părea cele 86.400 de secunde dintr-o zi. Dumnezeu nu stă și privește cum suferim, spunându-ne „Succes! Îmi pare atât de rău că suferi, dar bun-venit în realitatea trăirii într-o lume îmbibată de păcat! Rezistă! Descurcă-te! În cele din urmă, voi face ceva bun din toate astea.” Nu. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, Isus, ca să fie un ajutor în carne și oase.

Domnul Isus a venit să ia forma umană. Ca să simtă ceea ce simțim și noi. Ca să Îl doară cum ne doare pe noi. Ca să sufere cum suferim și noi. Ca să fie ispitit la fel ca noi. Ca să învingă temerile cu care ne confruntăm noi. Ca să ne elibereze din blestemul păcatului și al morții. Ca să ne conducă prin viața dintre cele două grădini, scrie Lysa TerKeurst.

Eu am acces la un adevăr care transcende orice veste. Restaurarea imposibilă din pricina limitărilor omenești este întotdeauna posibilă pentru un Dumnezeu nelimitat. Dumnezeu este marele EU SUNT. Prin urmare, El este posibilitatea speranței și a vindecării mele.

Iată cum a parafrazat Eugene Peterson, în traducerea The Message a Bibliei, încurajatorul pasaj din Evrei 12:1-3:

Vedeți voi ce înseamnă toate acestea – toți acești pionieri care ne-au deschis drumul, toți acești veterani care ne încurajează? Înseamnă că mai bine ne-am vedea de drum. Demolați piedicile, începeți să alergați – și nu vă dați bătuți niciodată! Lepădați excesul de grăsimi spirituale și toți paraziții păcătoși. Priviți țintă la Isus care nu doar că a început, dar a și sfârșit această cursă în care am intrat. Priviți cu băgare de seamă la felul în care a reușit. Fiindcă n-a pierdut niciodată din vedere direcția în care mergea – capătul însuflețitor în prezența lui Dumnezeu și cu El – El a rezistat la toate câte I-au stat în cale: Crucea, rușinea, orice. Iar acum Se află acolo, în locul de onoare, chiar la dreapta lui Dumnezeu. Când descoperiți că ați slăbit în credință, reluați povestea vieții Lui, pas cu pas, acea nesfârșită litanie de ostilități prin care Și-a croit drum cu determinare. Ea va stârni adrenalina în sufletele voastre!

Conform acestui pasaj, credincioșia este secretul omului perseverent. Isus a dat dovadă de credincioșie în viața Lui într-un mod vădit pentru noi. Iată de ce trebuie să privim țintă la El și la povestea vieții Lui – Biblia – mereu și mereu. Numai așa vom răzbate prin această viață trăită între două grădini. Numai așa vom înțelege lucrurile care ni se par lipsite de sens. Numai așa vom putea crede că Dumnezeu este bun când viața este grea. Numai așa vom putea înfrunta dureri peste dureri, dezamăgiri peste dezamăgiri, suferințe îndelungate peste suferințe îndelungate și să ne continuăm alergarea cu plămânii încărcați de oxigen, cu mintea plină de pace și inimile pline de bucurie.

Așa se încheie cartea Nu așa trebuia să fie. O călătorie prin cel mai greu anotimp al vieții de Lysa TerKeurst, o carte care nu ne ferește de adevărurile dificile, însă necesare atunci când trecem prin suferință sau când viața iese din tiparul normal în care ne-o imaginasem noi.

Fiecare capitol are și o secțiune de întrebări de reflecție, adevăruri de memorat și o rugăciune potrivită cu tema capitolului. De asemenea, după cum spuneam la început, o însoțim pe Lysa de-a lungul perioadei celei mai tumultoase din viață, în mijlocul suferinței, așa că toate aceste gânduri nu sunt niște platitudini scrise din confortul unei vieți fericite și normale, ci meditațiile sale în timp ce încerca să meargă mai departe, încrezătoare în Dumnezeu, după fiecare lovitură. Iar asta face din cartea Lysei un însoțitor potrivit și înțelegător și pentru noi în perioadele noastre tulburi.

Mulțumim, Editura Scriptum, pentru colaborare!

Mai multe pasaje din carte descoperiți ascultând episodul integral: