Trenurile sunt, pentru mulți, simbolul vacanței (pentru mine, cu siguranță!), sau cel puțin trezesc amintirea vremurilor în care călătoria cu trenul reprezenta începutul concediului. De aceea, cartea cu dor de ducă pe care v-o propun astăzi se numește „Călători români privind pe fereastra trenului. O încercare de istorie culturală (1830 – 1930)” de Radu Mârza.
Cum ar fi să vedeți pentru prima dată un tren?
Nu, nu mă refer doar la bucuria copilului care vede pentru prima dată în viața lui un tren – dar de altfel, crește obișnuindu-se cu existența lor, trăind într-o societate în care trenul e o banalitate și există deja mijloace de transport mult mai sofisticate.
Acum 200 de ani, oamenii vedeau pentru prima dată un tren – pentru că nu existase până atunci! Și din fericire, nu trebuie să ne imaginăm prea mult reacțiile lor, pentru că unele dintre ele sunt consemnate în amintiri și jurnale de călătorii, uneori într-o manieră foarte plastică. Și oare, ce tablou mai poetic se poate, decât acela ce-l dă neagra locomotivă, târând după ea corpul de balaur al trenului, prin cotiturile ascunse ale unui munte, scria A.D. Xenopol, la început de secol XX.
Din memoriile unor români care au călătorit pentru prima dată cu trenul, avem ocazia să înțelegem cum apariția „drumurilor de fier” a marcat schimbări majore în societate, economie, modul în care percepem timpul, spațiul, natura și chiar relațiile interumane. Brusc, ce era departe, de neimaginat că vei vedea vreodată cu ochii tăi, devine accesibil la distanță de câteva ore; timpul nu mai este măsurat după ceasul natural sau agricol, ci după ceasul precis din gară. Natura nu mai este doar locul de care ești legat prin pământul care îți dă hrană, ci un peisaj de admirat ca turist. Națiuni și rase se întâlnesc în compartiment.
Prin ochii unor români de seamă, precum A.D. Xenopol, Ion Ghica, Nicolae Iorga, Petrache Poenaru sau Liviu Rebreanu, avem șansa să redescoperim tabieturile călătorului cu trenul de altădată, într-o societate în care toate aceste schimbări sunt aduse de o simplă „mașină de fier” care pufăie pe niște șine, în care gara nu este doar locul în care te urci în tren, ci o adevărată operă arhitecturală, cu cele mai selecte restaurante, o adevărată carte de vizită a orașului în care ai ajuns.
Așadar, vă invit să vă bucurați și voi de această ocazie de a arunca o privire pe fereastra trenului de secol XIX și XX, ajutați de Radu Mârza și de cartea lui – o lectură lejeră și interesantă, pentru o seară de vară.
Cărți cu dor de ducă este o serie de recomandări pentru vacanță, care vă invită la călătorie – cu gândul sau la pas, în munți, deșerturi, păduri sau țări îndepărtate, în timp – în amintire sau în istorie – și chiar în spațiul cosmic.
CARTEA E O VIAȚĂ 