Te-ai simțit vreodată așa cum s-a simțit regele Saul în fața lui Goliat? Există în viața ta un uriaș care te amenință, un adversar sau o fortăreață care îți reduce capacitatea de a trăi o viață împlinită și liberă?
Uriași precum frica, respingerea, dependența sau mânia îți sună foarte familiari?
Atunci cartea de astăzi este pentru tine! Astăzi răsfoim împreună o carte care tratează subiectul uriașilor spirituali din viața noastră și cum pot fi ei învinși. Este vorba despre cartea lui Louie Giglio, Goliat trebuie să cadă.
Louie Giglio este pastorul bisericii Passion City, autorul mai multor bestselleruri și vorbitor de succes în cadrul conferințelor pentru tineri. Este fondatorul mișcării Passion, al cărei scop este să investească în generația actuală de tineri pentru a-L cunoaște pe Isus.
În cartea Goliat trebuie să cadă, Louie Giglio prezintă un aspect nou al relatării clasice despre David și Goliat. Secretul unei vieți trăite în libertate față de uriașii noștri nu depinde de o mai mare măiestrie în mânuirea praștiei, ci de ațintirea privirilor noastre asupra singurului Biruitor al uriașilor, Isus. Dacă uriașii noștri cad, lucrul acesta I se datorează lui Isus. Eroul acestei istorisiri nu este un tânăr băiat cu praștie, ci un Salvator îmbrăcat în trup de om care a murit pentru a pune capăt oricărui lucru care încearcă să ne răpească viața. Nădăjduim ca în aceste pagini El să fie văzut, apreciat și adorat.
E foarte posibil ca fiecare dintre noi să avem câte un lucru care ne pândește din apropiere și ne fură bucuria; un obicei, o amintire sau un mod de gândire cu care ne-am obișnuit. Nu trebuie să fie neapărat alcoolismul sau anorexia sau depresia. Uriașii sunt de multe feluri, iar unii sunt foarte subtili, scrie Louie Giglio în introducerea cărții Goliat trebuie să cadă. Indiferent de câte ori te-ai zbătut înainte sau cât de sonoră este vocea care-ți spune că nu vei fi niciodată altfel decât ești acum, Dumnezeu îți comunică astăzi altceva. Poți trăi liber. Paginile care urmează nu sunt rodul unui optimism de tip „pară mălăiață”. Ceea ce ți se prezintă aici este o cale verificată în timp spre un mod de viață cu totul diferit. Știu lucrul acesta pentru că și eu am fost la fel ca tine. M-am confruntat și eu cu uriașii mei și am văzut puterea și tăria lui Dumnezeu care au depășit cu mult cele mai susținute eforturi ale mele, recunoaște Louie Giglio.
Premisa este aceea că, în ce privește viața ta și viața mea, dorința lui Isus este ca noi să avem viață din belșug. În consecință, Isus va fi slăvit în viața noastră, întrucât El este Furnizorul celor mai bune lucruri. Dacă totul merge după voia lui Dumnezeu, noi vom trăi liberi, iar El va obține gloria unui ucigaș de uriași.
Poate că în viața noastră domnește uriașul fricii. Asta nu înseamnă că ne tremură pantalonii în orice clipă, însă în momentele noastre de sinceritate ne dăm seama că anxietatea reprezintă o parte importantă din ceea ce suntem. Frica începe să stăpânească și în cele din urmă slava lui Dumnezeu în viața noastră se diminuează.
Poate lupți împotriva respingerii. Am crescut într-un mediu competitiv și din această cauză ne temem că dacă nu facem toate lucrurile perfect, nu vom obține aprobarea pe care o dorim. Ne temem că oamenii ne vor accepta numai dacă producem rezultatele așteptate. Dacă facem vreo pauză, dacă facem vreun lucru imperfect, dacă spunem ce nu trebuie, dacă înaintăm mai încet decât ritmul nebunesc pe care ni l-am impus, atunci toată aprecierea zboară pe fereastră.
Poate că a pus stăpânire pe tine uriașul numit comoditate. Odihna nu e rea, dacă ne gândim la odihna autentică, la cea care ne revigorează. Comoditatea devine, însă, o problemă colosală dacă se transformă în lene și autoîndreptățire. De prea multe ori preferăm calea cea mai ușoară, cu efort minim. Dar calea cea mai ușoară s-ar putea să nu fie și cea mai bună, și nici cea pe care Isus ne cheamă să mergem.
Poate că uriașul care ne păgubește este mânia. Ceva pare să fiarbă înauntru. Nu putem ține capacul pe temperamentul nostru. Din când în când, ne azvârlim asupra cuiva fără un motiv întemeiat. Știm că mânia ne răpește ceea ce Dumnezeu are mai bun pentru noi, însă nu reușim să ne stăpânim.
Poate că suntem pur și simplu dependenți de ceva. Sunt multe dependențe care ne murdăresc și mulți dintre noi se luptă cel puțin cu una. S-ar putea ca această dependență să fie față de o substanță sau un comportament care ne stăpânește – alcoolul, drogurile, cumpărăturile sau mâncarea. Sau poate că suntem dependenți de ceva subtil: de niște prieteni nepotriviți, de gânduri nepotrivite. Poate ne simțim victimizați de faptul că oamenii nu ne acordă respectul sau dragostea pe care credem că le merităm. Poate ne găsim întotdeauna pe poziții defensive sau critice. Îi manipulăm pe oameni sau îi învinovățim. Emoțiile noastre sunt de așa natură încât aduc pagube relațiilor care contează pentru noi și nu prea știm ce să facem. Poate că la început tolerăm lucrurile dăunătoare, deși știm clar că ele se împotrivesc planului lui Dumnezeu. Poate încercăm să le justificăm existența. Ne luptăm cu ele și dorim să scăpăm de ele. Ne deranjează chiar și faptul că un astfel de lucru există, dar sfârșim prin a-l găzdui pe gratis. Înainte să ne dăm seama, un astfel de lucru dăunător se transformă într-un uriaș. Se naște o rutină. Se formează un mod în care gândim sau acționăm.
Cum scăpăm de uriași? Isus le oferă o viață din abundență celor care-L urmează. „Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească”, afirmă Isus în Ioan 10. „Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug.” Totul începe cu a vedea și a crede că, chiar dacă uriașul cu care ne luptăm este mare, el nu este mai mare decât Isus. Pentru El, o înălțime de trei metri nu înseamnă nimic, iar dorința Lui este să te elibereze, ne asigură Louie Giglio în cartea Goliat trebuie să cadă.
Când este vorba despre tine și despre uriașul tău, iată o aplicație cât se poate de practică. Nu ascunde capul retezat. Mai degrabă mărturisește capul retezat. Spune unui grup mic de prieteni apropiați despre capul retezat al dușmanului pe care Cristos îl ține în mâinile Lui. Arată-L pe Cristos ca pe un luptător biruitor. Spune-le oamenilor că Isus a biruit lucrul care altădată te chinuia.
Oridecâteori problema rămâne ascunsă, ea găsește putere în întuneric. Dar când mărturisești problema, aceasta își pierde puterea. Mărturisirea face ca lumina lui Cristos să strălucească asupra ei, arată Louie Giglio.
Iată încă o modalitate în care depindem de puterea numelui lui Isus. Luăm în mână sabia Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu, citim Scriptura cu glas tare și memorăm adevărurile ei pentru ca astfel lumina lui Isus să strălucească permanent în mintea și inima noastră. Nu trebuie să intrăm în discuție cu uriașii noștri. Nu suntem chemați să schimbăm argumente cu ei. Isus ne invită să participăm la adevărul situației. S-ar putea ca uriașul acesta mare și feroce să vină împotriva noastră cu sabie, suliță și lance, însă Isus este mai mare decât uriașul nostru. Atunci când procedăm astfel, nu ne mai luptăm purtând armura noastră, ci ne luptăm în numele Domnului Isus Cristos cel înviat.
Primul uriaș care trebuie să cadă este frica. Porunca „nu te teme” e peste tot în Scriptură și trebuie să ne întrebăm de ce această poruncă este atât de răspândită. Răspunsul trebuie să fie că mulți dintre noi ne temem de multe lucruri. Frica ne poate batjocori și ne poate răni. Frica poate avea un cap de pod în viața noastră și ne poate domina. Frica ne poate demoraliza și în cele din urmă, poate diminua slava lui Dumnezeu din viețile noastre. Ea ne orbește și ne răpește lauda.
Care este soluția? se întreabă Louie Giglio în cartea Goliat trebuie să cadă. Soluția nu este mai multă hotărâre. Soluția este credința. Uriașii noștri ne pot batjocori, însă nu puterea lor este cea mai mare. Puterea cea mai mare Îi aparține lui Isus. El ne zidește credința și credința este antidotul îpotriva fricii. Credința spune: „Mă încred în Dumnezeu; cred că El este mai mare decât uriașul acesta.”
Adorarea și îngrijorarea nu pot coexista; ele nu pot ieși de pe buzele noastre în același timp. Una o va înlocui întotdeauna pe cealaltă. Fie dăm glas pieirii și nimicirii, mărindu-ne îngrijorarea și stresul, fie ne amintim de mărimea și caracterul Celui Atotputernic. Îi încredințăm Lui rezultatele și ne concentrăm gândirea asupra planurilor Sale suverane. Antidotul fricii este credința, iar coloana sonoră a credinței este închinarea, scrie Louie Giglio în cartea Goliat trebuie să cadă.
Următorul uriaș care trebuie să cadă este respingerea. Poate că imediat ce auzi cuvântul respingere, te gândești: „Da. Ăsta sunt eu. Înțeleg pe deplin despre ce vorbește pentru că mă simt respins în permanență.” Sau poate că uriașul tău nu este la fel de vizibil în viața ta. Poate zici „Ei bine, înțeleg că respingerea poate fi o problemă pentru unii oameni, însă nu și pentru mine. Sunt o persoană cu un oarecare succes.” Însă respingerea se manifestă în mai multe forme. Uriașul are verișori în ambele părți ale familiei, iar cele două părți nu prea seamănă între ele. Într-una dintre părțile familiei, verișorii se numesc nesiguranța, lipsa respectului de sine, sentimenul de inferioritate și chiar ura față de sine. De cealaltă parte a familiei – și vei fi surprins să afli că acestea sunt înrudite – verișorii se numesc: poftă de succes, perfecționism, dorința de a câștiga cu orice preț și de a face totul într-un mod grandios.
Respingerea și adorarea nu pot exista în același loc. Una o va înlocui pe cealaltă. Iată motivul pentru care uriașii noștri se prăbușesc. Libertatea noastră și slava lui Dumnezeu sunt întrețesute într-o singură poveste. Într-adevăr, uriașii noștri cad pentru ca noi să fim liberi, însă ei cad în primul rând pentru ca Dumnezeu să-și primească slava, arată Louie Giglio în cartea Goliat trebuie să cadă.
Suntem de acord că frica și respingerea trebuie să cadă. Însă ce ne facem cu uriașii aparent inofensivi? Ce ați spune de comoditate?
Necazul apare atunci când dorința după siguranță și securitate devine tema dominantă a vieții noastre, atunci când mentalitatea relaxării ia locul atenției îndreptate spre chemarea lui Dumnezeu în viața noastră, scrie Louie Giglio.
Iată câteva moduri în care confortul se poate transforma într-un lucru dăunător: dacă pierdem un prilej deosebit pentru că alegem un drum mai sigur și mai ușor. Dacă un lucru bun se dovedește a fi, de fapt, dăunător sau contraproductiv pentru că ne creează o falsă impresie de securitate. Dacă alegem un lucru bun în detrimentul unui lucru divin. Dacă acceptăm ideea că vom munci din greu o parte a vieții, după care vom avea posibilitatea să facem ce vrem cu ceea ce rămâne. Dacă începem să ne spunem „Aceasta este viața mea și pot face cu ea ce poftesc.” Dacă vom căuta confortul mai presus de orice, inclusiv de dorința noastră de a ne pune la dispoziția planurilor lui Dumnezeu. Dacă ne obișnuim cu păcatul nostru și nu reușim să ne ocupăm de el și să-l scoatem din viața noastră.
Acesta este pericolul confortului. Da, oamenii se luptă cu lucruri mai oribile, însă uneori nu lucrurile oribile sunt cele care ne ucid. Răsplata noastră eternă și șansa de a trăi o viață cu sens ne pot fi răpite de dorința după confort, ne avertizează Louie Giglio în cartea Goliat trebuie să cadă. Poate că am oscilat. Poate că am așteptat multă vreme ca lucrurile să se alinieze așa cum trebuie înainte de a acționa. Noi vrem ca toate lucrurile să fie la locul lor înainte ca o schimbare în bine să aibă loc. De fapt, nu trebuie decât să-I dăm ascultare lui Dumnezeu. El declară: Eu sunt Dumnezeul care poate aduce izbăvirea. Uriașul vostru va cădea. Puteți ieși prin credință din confortul vostru și puteți merge acolo unde vă spun Eu să mergeți.
Poți numi vreun lucru din viața de credință care este în întregime confortabil? Nu, nimic nu e confortabil. Transformarea după chipul lui Cristos? Nu, nici lucrul acesta nu este confortabil. A te alătura lucrării lui Cristos? Nu. Minunat, dar nu întotdeauna confortabil. Iată de ce afirmă Pavel în 2 Corinteni 12:10 „De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Cristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”
Credința înflorește în disconfortul sfânt. Cele mai mari momente din viață se nasc adesea în urma celor mai inconfortabile decizii pe care le iei. Niciun lucru pe care merită să-l ai nu vine fără costuri, scrie Louie Giglio în Goliat trebuie să cadă.
Crucea e un loc sigur, însă nu este întotdeauna și un loc confortabil. Suntem angajați în luptă, iar când vrem ca uriașii noștri să cadă, când vrem ca slava lui Isus să fie cunoscută mai presus de orice, atunci vrem ca viața noastră să conteze pentru gloria Lui. Înfigem un țăruș în inima eului nostru. Luăm decizia fermă de a muri față de dorințele noastre dăunătoare. Alegem în mod conștient să-l urmăm pe Isus cu toată inima, scrie Louie Giglio spre finalul cărții Goliat trebuie să cadă.
Nu vreau să închizi această carte și să crezi că Isus îți cere să te străduiești mai mult. Nu. El nu-ți cere să faci toate lucrurile noi de unul singur. El nu-ți cere decât să privești la El – să vezi lucrarea pe care a făcut-o pentru tine și să crezi din nou că El poate ridica pe oricare dintre noi din cenușa înfrângerii. Isus ne cheamă să ne fixăm atenția asupra Lui și să ne odihnim în harul Său. Urmează-L pe El chiar în momentul acesta când faci următorul pas. Și continuă să faci astăzi pas după pas. Dacă faci asta, gloria Lui va fi rezultatul final. Goliat trebuie să cadă. Goliatul tău trebuie să cadă. Uriașul tău trebuie să cadă pentru că Isus este deja biruitor. Acum este momentul să umbli în libertarea pe care El a câștigat-o. Așa își încheie Louie Giglio cartea Goliat trebuie să cadă, o carte succintă, la obiect, cu un limbaj pe înțelesul tuturor și ușor de citit.
Aș zice că stilul lui Louie Giglio și exprimarea lui ar fi mai potrivite pentru adolescenți sau tineri, însă problemele abordate se potrivesc oricărui nivel de maturitate în viață în general, sau în credință. Două lucruri am apreciat cel mai și cel mai mult: mai întâi faptul că întotdeauna ține să sublinieze că Isus este eroul în toată această poveste, nu David, nu noi, și în cele din urmă pentru slava Lui cad uriașii din viețile noastre; apoi faptul că a abordat problema comodității, pentru că, cred eu, este cea mai comună și nocivă, în primul rând pentru că deseori nu este considerată problemă.
Puteți asculta episodul în întregime aici:
CARTEA E O VIAȚĂ 