Colecția Reforma: Martin Luther, Scrieri. Vol. 2


Astăzi vom deschide împreună cel de-al doilea volum din colecția Reforma, apărută la editura Logos, colecție care cuprinde scrieri de seamă ale celor mai importanți reprezentanți ai Reformei. La fel ca în primul volum, traducerea și notele sunt alcătuite de Petru Forna, iar prefața și introducerile de către Daniel Zileki.

Al doilea volum din colecția Reforma îi oferă cititorului roade ale gândirii etice ale lui Martin Luther. Reformatorul și-a pus întrebarea: Ce consecințe practice va avea învățătura despre justificarea credinciosului prin credință? Răspunsul s-a conturat în seria amplă de lucrări etice și spirituale referitoare la viața socială și bisericească. 

Majoritatea lucrărilor au caracter ocazional, constituind răspunsuri la provocări, având legătură cu un caz anume sau fiind scrise în situații de criză. Luther era preocupat de echilibrul social, dorea să canalizeze diferitele forțe spre raporturi normale, să îndrume spiritele spre o conduită creștină sau să consolideze principiile societății creștine, după modele proprii societății medievale.

Ca predicator și duhovnic, Luther cunoștea foarte bine grijile și nevoile spirituale ale credincioșilor, dar și slăbiciunile societății în care trăia. Ca urmare, Luther a decis să trateze aceste probleme în predicile sale. Temele pe care le aborda erau complexe și se refereau la probleme spirituale, cum ar fi importanța botezului și a euharistiei, precum și la probleme sociale, cum ar fi camăta sau excomunicarea.

Prima lucrare prezentată în volumul al doilea din colecția Reforma este O predică despre căsătorie, la baza căreia a stat, probabil, pericopa biblică din Geneza 2:18-25. Pentru Luther, căsătoria este o instituție divină, în consecință, viața de familie, căsnicia, este cerută de Dumnezeu. Luther a descris dragostea dintre bărbat și femeie ca fiind „cea mai mare și mai adâncă dintre toate.”

El a identificat trei feluri de iubire: cea greșită, care este îndreptată doar spre lucruri materiale; cea naturală, adică iubirea între membrii familiei și prieteni și iubirea conjugală, dintre soți. Țelul acestei iubiri este împlinirea persoanei îndrăgite. Luther a denumit căsătoria „taină”, deoarece este unirea tainică a naturii dumnezeiești cu natura umană, în Hristos. Căsătoria este deci sfântă, și prin ea se manifestă misterul ființei lui Hristos.

Cel mai însemnat rod al căsniciei sunt copiii, a căror educație le revine părinților. Luther a pus un accent deosebit pe această temă. O educație bună a copiilor este cu mult mai importantă decât oricare dintre faptele religioase, cum ar fi pelerinajele, zidirile de biserici sau diversele slujbe. De creșterea copiilor depinde mântuirea sufletului, susținea el.

Să nu uităm că Luther era călugăr. În această predică, el n-a recomandat nimănui să renunțe la viața de călugăr, dar a preferat, evident, viața în familie. Astfel, căsătoria a devenit o parte a programului reformei. O dată cu ea, educației copiilor, dar și rolului femeii în societate li s-a dat o importanță majoră. Până la Luther, femeia se putea împlini doar în mănăstire. Luther i-a atribuit un rol important atât în familie, cât și în societate. Locul ei este în lume, mai exact în familie, unde poate să împlinească voința lui Dumnezeu.

În anul 1519, Martin Luther a publicat lucrarea Patimile lui Hristos. Pentru el, dreapta cinstire a patimilor lui Hristos constă în însușirea personală a lucrării lui Hristos și este o formă de cinstire care se deosebește de cele practicate în vremea sa.

Luther nu putea accepta formele de cinstire a suferinței lui Hristos care se reduceau la simple reprezentări ale acesteia și care nu aveau implicații concrete asupra vieții credinciosului. Acestea erau doar ritualuri la care majoritatea credincioșilor participau pasiv. După părerea lui Luther, dreapta cinstire a patimilor lui Hristos trebuie să aibă ca scop recunoașterea și mărturisirea propriului păcat, cauza suferinței lui Hristos.

Cel care se gândește la patimile lui Hristos o zi, o oră, ba chiar și doar un sfert de oră, despre acela ne îngăduim să spunem pe față că face mai bine decât dacă ar posti un an întreg, ar citi în fiecare zi un psalm, ba chiar dacă ar asculta o sută de slujbe, căci acest gând îl transformă pe om pe de-a-ntregul, având aproape aceeași semnificație ca reînnoirea de după botez. Căci aici se arată patimile lui Hristos în adevărata lor lucrare nobilă, îl sugrumă pe vechiul Adam, alungă toate poftele, plăcerile și prevederea, la care te poți aștepta de la toate creaturile, așa cum și Hristos a fost părăsit de toate și de toți, chiar și de Dumnezeu, scria Luther.

Dacă te încearcă vreo durere sau boală, gândește-te cât de puțin înseamnă acestea, pe lângă spinii din cununa sau cuiele în care a fost pironit Hristos. Dacă trebuie să faci sau să renunți la ceva care nu-ți place, gândește-te la felul în care Hristos legat, a fost purtat încolo și încoace. Dacă te încearcă trufia, adu-ți aminte cum a fost batjocorit Domnul tău, fiind disprețuit împreună cu tâlharii. Dacă îți dă ghes ura și pizma sau dorul de răzbunare, gândește-te cum s-a rugat Hristos între multe lacrimi și vaiete, pentru toți dușmanii Săi, măcar că aceștia și-ar fi meritat pe drept pedeapsa. Iar dacă te încearcă posomoreala sau mai știu eu ce nemulțumire trupească sau de cuget, întărește-ți inima și spune: Ei, de ce să nu sufăr și eu o mică nemulțumire, dacă Domnul meu a asudat sînge din pricina fricii și a îngrijorării în grădina Ghetsimani, îndemna Martin Luther.

Teologiei luterane i se reproșează că nu ar pune preț pe faptele bune, că le-ar marginaliza sau că le-ar exclude. Încă din timpul Reformei, această temă era foarte controversată. Faptul că teologia luterană a accentuat credința nu înseamnă că exclude cu desăvârșire faptele bune. Ea respinge doar convingerea că prin simpla înfăptuire de fapte bune se poate obține mântuirea.

În mod ingenios, în lucrarea Despre faptele bune, Luther a încercat să înlăture o dată pentru totdeauna, reproșul care i se aducea, că ar fi exclus faptele bune, în favoarea credinței. Întreaga Scriptură nu numește o altă faptă ca fiind dumnezeiască și bună, decât credința. Din această optică, toate faptele sunt egale. Nu există nici o deosebire între ele. Doar astfel de fapte Îi sunt plăcute lui Dumnezeu. Credința este deci „maestrul” faptelor.

Această interpretare se poate reduce la o formulă simplă: toate faptele bune trebuie să aibă ca punct de plecare credința. Credința este cea care mântuiește, nicidecum faptele. Chiar și faptele păgânilor și necredincioșilor sunt bune, dar prin ele, ei nu se pot mântui. Credinciosul trebuie să învețe să-și păstreze credința, să concretizeze prin fapte ceea ce poartă în inimă. Credința motivează deci spre faptă, ea intensifică, în fond, realizarea de fapte bune.

Pentru că făptura și natura omenească nu pot exista nici o clipă fără faptă sau renunțare, fără suferință și fugă, atunci să se ridice cel care vrea să fie mântuit și încărcat de fapte bune, exersându-se în toate cele ale vieții și ale muncii, în orice vreme, în această credință, învățând să facă sau să renunțe zi de zi doar în această încredere în Dumnezeu; atunci va găsi, orice ar face, că toate lucrurile își au obârșia în credință și că nicicând nu e voie să trândăvească, ba că până și trândăveala trebuie să se petreacă prin exercițiul și fapta credinței: pe scurt, că nimic nu există și nu se poate petrece în și prin noi, așa cum credem noi, ci trebuie să-I placă Domnului, scria Martin Luther.

Orice faptă bună trebuie să înceapă și să se petreacă în credință, căci oricine își poate da seama că lăcomia își are obârșia în lipsa de credință, pe când obârșia blândeții este credința. Căci atunci când omul crede în Dumnezeu, el este blând și nu se îndoiește că îi este destul cât are. Dimpotrivă, este lacom și îngrijorat pentru că nu crede în Domnul. Pe de altă parte, dărnicia fără credință nu este de nici un folos, ci mai mult o mare risipă a banilor.

În lucrarea Către domnii consilieri, apărută în 1524, Luther pune temelia unei societăți noi, creștine, o societate a răspunderii față de copii și tineri. Pe lângă îndemnul de a clădi școli și universități, reformatorul pune accent asupra esenței învățământului.

Mănăstirea medievală, indiferent de regula monastică după care își organiza viața interioară, era un centru de cunoaștere, de cultivare a științei și a educației. Cine intra într-o mănăstire, primea o educație aleasă. Din a doua jumătate a secolului al XV-lea, oamenii și-au pierdut, însă, din ce în ce mai mult încrederea în mănăstiri. A fost primejduit, astfel, nu numai viitorul instituțiilor de învățământ, ci și viitorul națiunii germane. Toate evenimentele din ultimii ani erau, după părerea lui Luther, lucrarea lui Dumnezeu, manifestarea îndurării divine. Din această trăire și convingere religioasă, Luther a cerut organizarea și reînființarea de școli și universități. El considera că era o obligație creștină ca societatea să se ocupe de tineri. Eu consider că, între păcate, lumea nu este împovărată în fața lui Dumnezeu mai îngrozitor și nu merită pedeapsă mai mare decât pentru acela că nu ne ocupăm de copii și nu-i instruim, afirma reformatorul.

Războiul țărănesc (1524-1526) a însemnat o mare provocare pentru Luther. Acest eveniment l-a afectat profund și tot ceea ce a scris în legătură cu el poartă o amprentă personală. În volumul al doilea din colecția Reforma, regăsim lucrările Îndemn la pace și Împotriva hoardelor de tâlhari și criminali ale țăranilor. Deși Luther a încercat să îi facă pe țărani să înțeleagă că se află pe un drum greșit și că trebuie să caute altă cale de soluționare a problemelor lor, încercarea sa personală de a opri catastrofa nu a avut succes. Din punctul lui de vedere, țăranii s-au lăsat influențați de diavol, creând haos și disperare, și în acest caz, adevărul Evangheliei și mântuirea erau în joc. De aceea, a doua lucrare este scrisă pe un ton cu mult mai dur. Cele două lucrări ale lui Martin Luther au contribuit substanțial la înțelegerea unor probleme precum: manipularea în scopuri politice a religiei, rostul războiului, relația dintre stat și biserică, fanatismul religios și rolul creștinilor în situații conflictuale.

Tema războiului este abordată de Luther și în lucrarea Dacă și soldații pot fi mântuiți, unul dintre puținele tratate teologice care au ca temă dificila legătură dintre credința creștină și răspunderea militară. De asemenea, ea abordează și alte aspecte, cum ar fi justificarea războiului, atribuțiile stăpânirii lumești, sensul serviciului militar și problematica păstrării păcii în lume. Luther nu a intenționat să efectueze o analiză politică a războiului și nici nu a vrut să dezbată problemele etice ale acestuia. Ea este în primul rând o lucrare duhovnicească. Reformatorul este de părere că o conștiință bine pregătită și instruită îl motivează pe om la realizări deosebite: „Acolo unde este un cuget bun, acolo se găsește și un mare curaj și o inimă vitează. Iar acolo unde este inima vitează și curajul mare, acolo și pumnul este tot puternic.”

Aceasta este ultima lucrare prezentată în volumul al doilea din colecția Reforma. Consider că acest volum este foarte interesant, pentru că astfel aflăm cum a aplicat Martin Luther principiile teologice ale Reformei la probleme concrete ale vieții de zi cu zi din societatea medievală. Scrierile din acest volum ne ajută să descoperim cum gândea Luther în cazul unor subiecte precum căsătoria, ordinea socială, educația, războiul, subiecte care nu sunt deloc străine vremurilor noastre, dar și lucrurile practice pe care un creștin trebuie să le facă, descoperind astfel puterea cu care acest mare reformator a impulsionat și reînnoirea societății în care trăia. Vă recomandăm să citiți acest volum și să descoperiți mai în detaliu gândirea marelui reformator Martin Luther.

Episodul despre volumul 2 al colecției Reforma poate fi ascultat aici:

De asemenea, am prezentat și volumul 1 al aceleiași serii aici:

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s