Din moment ce Dumnezeu este creatorul care se bucură de frumos, este normal ca și noi, ca ființe create unic după chipul Său, să facem la fel. Am fost creați ca să ne bucurăm de frumusețe și creativitate. Cântecele au puterea să ne trezească o amintire sau să ne duă într-un cu totul alt timp sau loc. Imaginația este un aspect al demnității pe care am primit-o ca ființe din partea lui Dumnezeu. Cântările ajung în coridoarele ascunse ale sufletului nostru cum nimic altceva nu ar putea. J. R. R. Tolkien a scris că „nu suntem doar creați, ci creați după chipul și asemănarea Creatorului.” Ne demonstrăm spiritul creativ inspirat de Dumnezeu atunci când facem muzică nu doar prin cântările ca atare, ci și prin toate modalitățile creative în care le aranjăm și le dăm glas împreună.
Să cântăm! Puterea transformatoare a cântării – Keith și Kristyn Getty
Autor: Irina-Maria Akopian
Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit.
În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează.
Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă.
Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi
Vezi toate articolele lui Irina-Maria Akopian