Sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 2 și 20 în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, vom deschide volumul al doilea din colecția Reforma, apărută la editura Logos, colecție ce cuprinde scrieri de seamă ale celor mai importanți reprezentanți ai Reformei.
Acest al doilea volum îi oferă cititorului roade ale gândirii etice a lui Martin Luther. Reformatorul și-a pus întrebarea: Ce consecințe practice va avea învățătura despre justificarea credinciosului prin credință? Răspunsul s-a conturat în seria amplă de lucrări etice și spirituale referitoare la viața socială și bisericească.
Descoperim cum gândea Luther în cazul unor subiecte precum căsătoria, ordinea socială, educația, războiul, dar și lucrurile practice pe care un creștin trebuie să le facă, sâmbătă, la RVE București pe 94,2 FM sau pe rve.ro.