Un strop de viaţă #460


Matei 7:21-27

Prin har, astăzi voi posti de la dependenţa mea de zgomot, pentru că mărturisesc că mi-a păsat mai mult ce spune lumea decât ce spune Cuvântul Tău. Astăzi îmi voi face timp să stau pur şi simplu în linişte, pentru ca Tu să linişteşti totul şi să umpli spaţiul dispus să fie umplut din mine. Ne pocăim de faptul că lăsăm ca zgomotul lumii să definească vieţile noastre în loc să lăsăm ca dragostea pentru Cuvântul Tău să ne cizeleze vieţile.

Ann Voskmap, A Lent to Repent and Refresh 9

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, ambele la Universitatea din București, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu