Un strop de viaţă #429


Viaţa creştină poate fi explicată numai în termenii lui Isus Hristos, iar dacă viaţa în calitate de creştin încă poate fi explicată în termeni de tu – personalitatea ta, voinţa ta, darul tău, talentul tău, banii tăi, curajul tău, instruirea ta, dedicarea ta, sacrificiul tău, orice altceva al tău – atunci poate că, deşi s-ar putea să ai viaţa creştină, nu o trăieşti încă!

Ian Thomas, citat de Leslie Ludy în The Set-Apart Woman

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, ambele la Universitatea din București, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu