C.S.Lewis a descris o experienţă care demonstra felul în care lumea fizică ne ajută să vedem gloria lui Dumnezeu.
Stăteam astăzi în şopronul întunecat. Soarele strălucea afară, iar prin crăpătura din partea de sus a uşii, străbătea o rază de soare. Din locul în care stăteam, acea rază de lumină, cu firele de praf care pluteau în ea, părea cel mai frapant lucru din încăpere. În rest, totul era aproape negru ca tăciunele. Vedeam raza, fără să văd lucrurile de lângă ea. Apoi m-am mutat, astfel încât raza să cadă pe ochii mei. Îndată a dispărut întreaga imagine precedentă. Nu mai vedeam niciun şopron şi (mai presus de orice) nicio rază. În schimb, vedeam, încadrate în crăpătura neuniformă din partea de sus a uşii, frunze verzi care se mişcau pe ramurile unui copac de afară, iar dincolo de asta, la peste 150 de milioane de kilometri depărtare, vedeam soarele. A privi de-a lungul razei şi a privi raza sunt experienţe foarte diferite.
Deci putem să spunem că atunci când „privim de-a lungul” cerurilor şi nu doar „cerurile”, acestea reuşesc să îşi împlinească scopul de „a spune gloria lui Dumnezeu”. Adică vedem gloria lui Dumnezeu, nu doar gloria cerurilor. Nu stăm afară doar să analizăm lumea naturală ca pe o rază, ci lăsăm raza să cadă pe ochii inimii noastre, astfel încât să vedem izvorul frumuseţii – Frumuseţea autentică, pe Dumnezeu Însuşi.
John Piper, Când nu-L doresc pe Dumnezeu
CARTEA E O VIAȚĂ 