Oamenii trăiesc în timp, dar Duşmanul nostru i-a destinat veşniciei, prin urmare, eu cred că El vrea ca ei să se ocupe în special de două lucruri, de veşnicie şi de acel punct din timp pe care ei îl numesc Prezent, pentru că Prezentul este punctul în care timpul atinge eternitatea. În momentul prezent şi numai în el oamenii au o experienţă analogă experienţei pe care o are Duşmanul nostru despre realitate ca un tot: doar în el sunt oferite libertatea şi realitatea. Prin urmare, El ar vrea ca ei să fie continuu preocupaţi fie de veşnicie (ceea ce înseamnă că sunt preocupaţi de El), fie de Prezent – fie meditând la eterna lor unire sau separare de El, fie ascultând în alt fel vocile prezente ale conştiinţei, purtându-şi crucea prezentă, primind harul prezent, aducând mulţumiri pentru plăcerile prezente.
Sarcina noastră este să-i îndepărtăm de etern şi de Prezent. Având în vedere acest lucru, uneori ispitim un om (să spunem o văduvă sau un savant) să trăiască în Trecut. Dar asta are o valoare limitată, deoarece ei au o cunoaştere reală a Trecutului şi acesta are o natură determinată şi, în măsura aceasta, seamănă cu eternitatea. E mult mai bine să-i facem să trăiască în Viitor. Necesităţile biologice fac ca toate pasiunile lor să se îndrepte deja spre această direcţie, încât gândul la Viitor stârneşte speranţă şi teamă. De asemenea, ei nu-l cunosc, aşa că, făcându-i să se gândească la el, îi facem să se gândească la nişte lucruri ireale. Într-un cuvânt, Viitorul este, dintre toate, cel mai puţin asemănător eternităţii. Este partea cea mai temporală a timpului – deoarece Trecutul e îngheţat şi nu mai curge, iar Prezentul este luminat în întregime de razele eternităţii.
C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr
CARTEA E O VIAȚĂ 