Ce am citit în noiembrie 2025


Luna noiembrie a fost o lună grea pentru familia noastră, așa că dispoziția pentru lectură a fost și ea foarte afectată. Temele și genurile acestei luni au fost așadar benzile desenate, poezia, rugăciunea și gestionarea anxietății la copii.

Astfel am reușit să parcurg 31 de cărți, dintre care multe au fost cărți ilustrate sau benzi desenate în franceză împrumutate de la Institutul francez, unde am descoperit o nouă serie manga care s-a dovedit a fi exact ce-mi trebuia în această perioadă. Iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în noiembrie 2025”

Ce am citit în octombrie 2025


Deși am reușit să citesc multe cărți în luna octombrie, aproape toate au fost cărți ilustrate pentru copii, majoritatea în franceză, împrumutate de la Institutul francez. Am avut și o carte lungă în lucru la editare, așa că pe lângă cele menționate deja nu și-au mai făcut loc decât o carte despre Pavel, un volum de manga și două de poezie, în total 28 de cărți. Iată care au fost! (Sper să nu vă ia 28 de minute să citiți acest articol!)

Continuă lectura „Ce am citit în octombrie 2025”