Visele se împlinesc când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu


Astăzi vă invit să descoperiţi două cărţi scrise de un cuplu tânăr, cu un mesaj important pentru noi, tinerii şi tinerele de astăzi. Este vorba despre Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu şi Când visele se împlinesc de Eric şi Leslie Ludy. Despre Leslie Ludy v-am mai vorbit aici, când v-am prezentat cartea Feminitate pusă deoparte. Eric este preşedinte al Ellerslie Training – o şcoală de ucenicizare din Colorado care îi echipează pe liderii tineri astfel încât să poată avea un impact în această lume pentru Isus Hristos –, dar şi pastor la biserica de aici.

Ei sunt autorii mai multor cărţi, dar cele datorită cărora au devenit cunoscuţi publicului din România sunt cele pe care le-am menţionat deja şi pe care vă invit să le descoperiţi în continuare.Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu

Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu (When God Writes Your Love Story) poartă subtitlul Modelul creştin de relaţii între băieţi şi fete. Iată ce spune Leslie în introducerea cărţii:

„Cartea aceasta nu este una de reguli cu privire la ce să faci sau să nu faci într-o relaţie cu un băiat sau cu o fată. Şi nu este nici un ghid complet despre cum să trăieşti ca celibatar. Ea este, mai degrabă, o invitaţie pentru tine.“

Continuă lectura „Visele se împlinesc când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu”